LOADING

Type to search

Teologia copilului răsfăţat

Ortodoxie si traire

Teologia copilului răsfăţat

Share

 Nu vă e dor de o seară cu Maica Domnului?
 
Aşa cum era în copilărie, atunci când ochii Măicuţei ne binecuvântau mirarea.
Ştiu, ne-am maturizat! Acum suntem “teologi” şi “circumespecţi”. Ne e mereu teamă să nu greşim, să nu fim pietişti, să nu devenim habotnici, să nu se uite alţii la noi şi să spună că am greşit linia ortodoxiei. 
 Dar, sincer să vă spun, mie nu mai îmi pasă, de multă vreme, de iluziile altora. De lupa ce o ţin peste viaţa şi credinţa mea. Pentru că, nu cu dânşii am să mă duc la judecată, ci numai cu mine însumi şi cu binele pe care doresc să îl săvârşesc.
Dacă biata mea credinţă ar sta tremurândă sub reflectorul lui “ce o să zică alţii”, cred că aş fi fost mort sufleteşte şi nu aş fi înţeles nimic din puritatea evangheliei.
  Mi-e dor de clipele simple ale credinţei care nu se uită decât în ochii icoanelor. De omul “cel vechi”, care era mai bun decât “omul cel nou”. De momentul când nu cunoşteam atâta lume care să îmi numere “aripile îngereşti” şi deopotrivă “căderile”.
Acum, la ceas de dor, chiar mă căiesc că poate uneori prea mult m-a durut opinia celor ce-mi spuneau câte ceva despre mine…
Am fost mândru şi de aceea eram supărat, gânditor şi afectat. Dar, Maica Domnului m-a salvat… 
   De fapt, lângă mine, mereu şi pururea nu a fost cu adevărat decât Măicuţa Domnului. Blândă, ca o copilă care-şi dă haina de pe sine ca să nu îmi fie frig. Aşa cum făcea Cuvioasa Parschiva cu fetele sărace. Şi, de aceea, în ciuda zăpezilor de singurătate şi a vânturilor duşmane, nu mi-a fost niciodată frig. 
   Şi mai e ceva. Ceva ce lumea nu o să înţeleagă niciodată, pentru că iubirea lipseşte. Maica Domnului cântă mereu alături de mine. Din icoană, din cer, din inima mea…. 
Cum să te uit pe tine, eşti numai o icoană,
O viaţă ce începe din minus către plus,
Iar eu sunt doar intrusul ce-am devenit o ramă,
Într-un altar ce spune că mai nimic nu-i spus.

Abia acum tăcerea cu jale mă convinge,
Că doar din lăcrimare există un cuvânt,
Dar simt că de la tine cu resemnare ninge,
Pe ochii mei hipnotici ce-au devenit pământ.

Şi nu am nici o teamă, sunt sânge lângă sânge,
De curge mir din tine, din mine curge vis
Prevăd că peste veacuri noi amândoi vom plânge,
Într-o icoană albă  din blândul paradis.

 

Catalin Dumitrean

Previous Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *