29 octombrie, pomenirea părintelui Teofil
Share
Părinte drag, au trecut șase ani de când nu ne-am văzut, de când ne-am îmbrățișat pentru ultima oară. Totuși, te văd din când în când în vis. Și ești atât de frumos! Și e atât de bine să fim împreună!
Editura Teognost din Cluj-Napoca împreună cu prieteni apropiaţi
Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian (3 martie 1929 – 29 octombrie 2009),
unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani,
au conceput expoziţia itinerantă de fotografie intitulată „De dragul Părintelui Teofil”.
Expoziţia prezintă pe simeze fotografii vechi din colecţia Mănăstirii Brâncoveanu,
precum şi fotografii recente realizate de Dorin Berian, Ioan Gînscă, Ovidiu Man,
Ovidiu Muraru, Horea Preja, Andrei Rosetti, Pantelimon Şuşnea şi Serafim Vuc.
(Lista artiştilor fotografi este deschisă!)
Expoziţia mai cuprinde texte reprezentative din cuvântările părintelui
precum şi un panou interactiv pe care vizitatorii pot expune
fotografii personale cu Părintele Teofil.
(Imagini din expoziţia de la Cluj aici)
Am văzut în viața mea sute de mii de opere de artă, mii de opere originale, sute de expoziții, zeci de muzee, dar niciodată nu am fost atât de tulburat ca atunci când am văzut o fotografie făcută într-o țară și într-un loc în care nu am fost niciodată. Cu toate astea, am zis, foarte emoționat: acasă. Și nu numai că am zis, dar am simțit cu toată ființa mea că acolo e acasă! Nu m-am gândit vreodată că mi se poate întâmpla așa ceva. Fotografia are o forță incredibilă. Am descoperit și descopăr în continuare acest adevăr.
De ce fotografiez? Pentru că am hotărât să nu mai mint. Pentru că nu mă mai mulțumește să desenez sau să pictez în maniera în are au mai făcut-o mulți înaintea mea. Indiferent despre ce subiect este vorba. Am făcut prea mulți ani lucrul acesta. Acum, că fotografiez, mă simt liber și sunt bucuros. Mai mult, îi fac bucuroși și pe alții, chiar dacă unele dintre fotografiile mele sunt… triste.
Dacă nu aș putea fotografia aș fi un om foarte trist. Deci, răspunsul e simplu: fotografiez pentru bucuria mea și a altora.
Dialogul de mai jos a avut loc în martie, 2010, după 5 luni de la plecarea la cele veșnice a Părintelui nostru drag Teofil Părăian. Vreau să aflați și voi ce inimă mare avea Părintele Teofil și ce era în stare să facă pentru un prieten.
(Mă bucur din toate puterile că am avut inspirația să salvez acest dialog care s-a desfășurat pe yahoo messenger)
Ioan Gînscă: Cum e fara Parintele Teofil?
Lavinia Marinca: NU MA INTREBA. PUSTIU CATEODATA.
LM: ALTA DATA IL REGASESC IN TOATE CATE NI LE-A LASAT
LM: HAI SA VEZI O INREGISTRARE PREFERATA:
IG: (smile)
LM: http://www.youtube.com/watch?v=agYgQFT-MBY
LM: O STII
LM: POTI SA RETRAIESTI MOMENTELE
IG: nu ma pot uita acum
LM: HAI, FA UN EFFORT. MACAR PANA LA AIA CU BAIATUL SI FATA, IN CARE SE PRAPADESTE DE RAS.
IG: oh, ce imi faci
IG: ma uit
LM: SA STII CA M-AM UITAT SI LA ALTE INREGISTRARI, DAR NICAIERI NU PARE SA SE SIMTA ASA DE BINE CA LA VOI (la Cluj)
IG: interesant ce spui
LM: E PUS PE ȘOTII SI GLUME. II PLACE DE VOI.
IG: asa e
LM: SE VEDE
LM: INTOTDEAUNA A SIMTIT SALA
IG: of
LM: AI AJUNS LA AIA CU PRIETENIA DINTRE UN BAIAT SI O FATA?
IG: nu
LM: OK
IG: a, acuma am ajuns
LM: UITA-TE LA EL CUM RADE, CA-MI VINE SA-L TZUC!
IG: si eu
LM: NU SE POATE OPRI OPRI DIN RAS
IG: ce DAR mi-ai facut!
IG: nu aveam inregistrarea asta
LM: GASESTI TOATA CONFERINTA PE YOUTUBE
LM: APROAPE TOATA
LM: DAR FINALUL PARTILE 5 SI 6 SUNT CELE MAI FAINE
LM: E UN SCUMP
IG: e UNIC
LM: TU TREBUIE SA STII, CA TE-A IUBIT TARE MULT
LM: STII.
IG: da, m-a iubit
IG: si pe altii i-a iubit
LM: LA NUNTA TA…
IG: ce-i cu nunta mea?
LM: L-AM SUNAT SA-I SPUN DE INVITATIE SI MI-A SPUS CA SI EL A PRIMIT UNA, DAR CA NU VA VENI. CA ELE ARE O SITUATIE SPECIALA, CA EL TREBUIE SA FIE INSOTIT, CA NU-I CINE SA VINA CU EL, CA NU ARE LEGATURI CU TRENUL, CA DACA AR CERE O MASINA AR FI PREA MULT PT. MANASTIRE ETC.
LM: SI EU ZIC: PARINTE, VA FAC EU ROST DE O MASINA
IG: :-*
LM: STAI
IG: stau
LM: SA ZIC PANA LA CAPAT
IG: sunt ochi si urechi
LM: CA NU E NEVOIE…
LM: ZIC
LM: VA FAC ROST SI DE OM
LM: CA EL E E SUB ASCULTARE
LM: ETC…
LM: PARINTE, ZIC, II MUSAI SA FITI ACOLO
LM: NU VA DATI SEAMA CE MARE BUCURIE I-ATI FACE LUI IONUT
LM: EL NU ARE PE TATAL LUI CARE SA-I STEA ALATURI DAR V-AR PUTEA AVEA PE D-VOASTRA
LM: SI APOI AMINTITI-VA CATE A FACUT PTR. D-VOASTRA
LM: E PRIETNUL D-VOASTRA… TREBUIE SA FITI ACOLO!
LM: SI INSIST EU CAT INSIST
LM: DUPA CARE PARINTELE NU MAI RABDA
LM: SI IZBUCNESTE
LM: MAI LAVINIA, DE CE TE AMESTECI TU IN TREBURI CARE NU TE PRIVESC?!
LM: EU RAMAN MUTA
LM: DAR PARINTE…
LM: NICI UN DAR!
LM: UITE, DACA VREI SA STII, EU O SA MA DUC LA NUNTA
LM: RESPIR USURATA
LM: DAR MA ENERVEZ IN ACELASI TIMP
LM: PAI PARINTE, DE CE NU MI-ATI SPUS DE LA INCEPUT
IG: (smile)
LM: MA LASATI AICI SA-MI EPUIZEZ ARGUMENTELE
LM: NU MAI STIAM CE SA SPUN CA SA VA CONVING
LM: PAI, N-AM VRUT SA-TI SPUN, CA TU II SPUNEAI LA CARMEN
LM: SI CARMEN LA NU STIU CINE
LM: SI UITE ASA AFLA IN DOUA ZILE TOATA ALBA
LM: ASA CA ASTA TREBUIA SA RAMANA INTRE NOI!
IG: oh, scumpul de el!
LM: NE-AM INTELES?
LM: ?
LM: CUM SA NU PARINTE
LM: SI STAI SA VEZI
LM: MA DUC LA ALBA
LM: EVIDENT, URMA SA STAU LA SEBES, LA CARMEN
LM: CUM AJUNG, CARMEN IMI ARATA ULTIMA SCRISOARE PRIMITA DE LA PARINTELE
LM: ZICE PARINTELE
LM: CARMEN, SA TE DUCI DUMINICA LA ALBA LA CATEDRALA
IG: (smile)
LM: CA SE CUNUNA ACOLO UN PRIETNEN DE-AL MEU
LM: EU, DIN PACATE, N-O SA POT SA VIN
LM: CA STII
LM: EU SUNT INTR-O SITUATIE SPECIALA
LM: SI AM NEVOIE DE INSOTITOR
LM: S.A.M.D.
LM: DAR TU SA TE DUCI
LM: SA-MI SPUI SI MIE CUM A FOST
LM: EU CITESC
LM: DAR RAMAN MUTA, CUM ERA PORUNCA.
LM: BUN, CARMEN VINE CU MINE.
LM: PARINTELE VENISE CU CATEVA ORE INAINTE.
LM: INTRAM IN ACTEDRALA
LM: SI ZICE
LM: TU
LM: AUZI
LM: UITE LA PARINTELE ALA, CE BINE SEAMANA CU PARINTELE EPIFANIE DE LA SAMBATA
LM: EU: EEE, O FI…
LM: HAI SA NE INCHINAM.
LM: CARMEN ZICE: TU, EU MA DUC SA MA UIT MAI DE-APROAPE LA EL.
LM: CE BINE SEAMANA…
LM: LAVI, HAI, CA-I CHAIR PARINTELE EPIFANIE!
LM: PRINTR-O CRAPATURA DE USA SE ZAREAU PLETELE PARINTELUI TEOFIL IN ALTAR.
LM: NU LE VEDE
LM: SE DUCE LA PARINTELE EPIFANIE
LM: CARE, DE ASEMENEA, NU POMENESTE NIMIC DE PARINTELE TEOFIL.
LM: VORBINDU-I DOAR DESPRE TINE.
LM: IN CELE DIN URMA CONVERSATIA SE INCHEIE.
LM: VRAND NEVRAND NE ORIENTAM CATRE ALTAR.
LM: ATUNCI I SE PARE CA-L ZARESTE.
LM: SUPRIZA EI A FOST LA FEL DE MARE CA SI A TA.
LM: APROPO DE FAPTUL CA II IUBEA SI PE ALTII…
IG: multumesc!
LM: STIU
LM: VOIAM SA STII DE CE ERA CAPABIL SA FACA DE DRAGUL TAU!
IG: oh
IG: ne-a iubit
LM: ERA UN SCUMP SI-UN DELICAT
IG: DA!
LM: STII, ODATA I-AM LUAT O PERECHE DE SANDALE
LM: SI LUI, SI PARINTELUI MATEI
IG: asa
IG: avea unele negre, tare faaine
LM: CAND MERGEAM LA SAMBATA, A DOUA ZI DUPA SOSIRE, INTODEAUNA LE INCALTA
IG: (smile)
LM: AVEA NISTE MANGAIERI DE SUFLET ATAT DE DELICATE, CA DOVADA CA IL MANA DUHUL DOMNULUI
LM: TE LAS ACUM, E INDEAJUNS PENTRU O SEARA
IG: va mai urma?
LM: E RANDUL TAU
IG: draga mea
LM: (smile)
IG: sunt secatuit
LM: TI SE PARE
IG: oh
IG: mi s-a mai cerut sa marturisesc
IG: insa nu pot
IG: doar plang
LM: ATUNCI MARTURISESTE PLANGAND.
Ieri am fost la un „Xerox”. O doamnă între două vârste mi-a preluat documentele pentru fotocopiere și m-a rugat să aștept puțin. La plecare m-a privit cum îmi aranjez hârtiile și m-a întrebat: Oare ce meserie aveți? Ce credeți, am răspuns politicos? Sunteți… fotograf? Am rămas, evident, paf! N-aveam aparatul foto la mine, nimic care să mă trădeze… Nu m-am gândit niciodată că fotograful – chiparășul, cum era numit prin Apuseni -, are un chip anume.
În drum spre casă mi-am amintit, cu zâmbetul pe buze, de cum m-au mai văzut unii și alții în ultimii ani. Să vă povestesc.
Odată, când așteptam trenul pe o bancă în gara din Beclean, s-a așezat lângă mine o femeie cu gânduri murdare. N-am apucat să ripostez la vorbele ei că îndată s-a înghesuit între noi un bătrânel (nu știu de unde a răsărit, nu-l mai văzusem până atunci), care i-a stricat planurile nerușinatei. Cu o voce caldă, de bunic, m-a întrebat: Sunteți student la teologie?
Cu capul nițel plecat dar totuși în nori, că doar eram văzut ca un student pios, am urcat, la sosirea în Cluj, în autobuz. Eram singur. După două stații au urcat prin ușa din față două tinere. Vorbeau tare, nu se jenau. M-au scanat insistent, iar una din ele a zis: Compostează odată biletu’ ală, nu vezi că are mutră de controlor?! Am râs, râd și acum.
Până la urmă, vorba Părintele Teofil Părăian, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.
pr. Ioan Gînscă
http://blog.ignus.ro/
***
Dor de Părintele Teofil
Au trecut 6 ani de la plecarea la cele veșnice a Părintelui Teofil. Am avut bucuria, în urmă cu mai bine de zece ani, să fiu invitat să servesc prânzul împreună cu părintele Teofil Părăian, care era în trecere prin Piteşti. La masă, ucenicul său m-a prezentat ca fiind „cel care scrie pentru tineri”. Bătrânul s-a bucurat mult şi mi-a spus că şi dânsul consideră că vorbeşte şi scrie pentru tineri, ceea ce era foarte adevărat, părintele, printre altele, având chiar o carte cu titlul „Cuvinte către tineri”, în plus la conferinţele sale sălile chiar erau pline de tineri. După o pauză de câteva clipe cuviosul se întreabă: „Dar pentru bătrâni oare cine mai scrie…!?”.
Părintele era un om de o frumusețe suflească cum rar întâlnești. În câteva clipe ajungeai să te simți în largul tău în preajma sa, fără nicio teamă… La masă a glumit deseori, cu mult tâlc. La un moment dat, îi mărturisesc că sunt recunoscător pentru invitația la masă și că dacă aș spune unor prieteni de-ai mei că am luat masa cu dânsul, nu m-ar crede… Părintele zâmbește cu subînțeles și-mi spune: „Ia sună unul din prietenii aceia să vedem ce zice!”… Nu stau mult pe gânduri și sun un prieten notar și fără să-l pregătesc în prealabil îi spun că sunt cu cineva lângă mine care vrea să discute cu el… Îl dau la telefon pe Părintele care zice cu vocea sa gravă și unică: „Părintele Teofil sunt. M-a rugat fratele Laurențiu să-ți dau o binecuvântare, dar una mare, serioasă, ca să te țină mult!” Amicul râmâne fără glas în telefon bănuind în primă fază că e vorba de vreo farsă (gen Daniel Buzdugan), cum se făceau des pe atunci… mai apoi s-a dezmeticit și a schimbat două vorbe cu părintele…
Sigur că s-au discutat și multe lucruri duhovnicești la masă, însă atmosfera a fost una foarte plăcută și relaxată.
Acum, gândindu-mă că au trecut deja 6 ani de la plecarea sa, mi-e tare dor… dor de voioșia sa molipsitoare și de îmbrățișarea sa sinceră, bărbătească. Mărturisesc că nu am mai întâlnit pe nimeni care să îmbrățișeze cu așa bucurie, cum o făcea părintele Teofil. Domnul să-l așeze cu drepții cei ce în veac au bineplăcut Lui!
Foto: Împreună cu Părintele Teofil Părăian la Pitești (martie 2005)
