53 de ani de la moartea martirică a Părintelui Daniil Sandu Tudor

Azi, 17 nov. 2015 se împlinesc 53 de ani de la moartea martirică (17.nov. 1962) în închisoarea din Aiud, a Părintelui Daniil Sandu Tudor, starețul de la Mânăstirea Rarău și întemeitorul ultimei mișcări de renaștere duhovnicească isihastă de răsunet, numită Rugul Aprins.

Părintele Daniil de la Rarău, poate fi socotit cel mare imnolog şi poet mistic român, un mărturisitor şi sfinţit mucenic, model şi ajutor deopotrivă monahilor şi intelectualilor creştini ortodocşi. Prin sfinţenia vieţii sale a mărturisit credinţa ortodoxă prin cuvânt şi faptă, prin scrierile şi minunile săvârşite în timpul vieţii şi după mutarea la viaţa cea veşnică, prin sfârşitul său mucenicesc. Acestea ne întăresc credinţa că ieroschimonahul Daniil Tudor este în ceata Sfinţiţilor Mucenici, rugându-se pentru noi, păcătoşii. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăcinile Prea Curatei Maicii Tale, ale Părintelui Daniil de la Rarău şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi. Amin!

Întâlnirea cu părintele Daniil – prin intermediul scrierilor sale – este o întâlnire de sărbătoare, directă şi rodnică, într-un prezent viu, sfinţitor. Întâlnirile cruciale, în ordinea Duhului, nu sunt întâlniri cu persoane prezente cu trupul printre noi. Ele au ceva de mesaj tulburător, de izbucnire în destinul propriu al unei chemări care te umple de bucurie şi de frică şi te subjugă prin afinităţi, admiraţie, evlavie. Sunt întâlniri care te obligă să mulţumeşti şi să dai mărturie despre ele, spre a împărtăşi darul şi altora, fie şi numai ca să nu-l pierzi şi ca să se înmulţească, aşa cum spunea părintele.

Un destin neobişnuit, în care străbate şi se manifestă cu putere Chemarea, de dincolo de fapte, oameni şi evenimente.
O astfel de viaţă este prin ea însăşi o pildă care îşi are, peste timp, rostul ei – acela de a fi transmisă şi de a lumina, mai departe, alte destine.
Nu e mai puţin adevărat că transformarea este, pentru un ochi profan, uimitoare. Cu atât mai mult se cuvine să recunoaştem şi să cinstim pe cel ce s-a învrednicit să fie Părintele ieroschimonah Daniil, Stareţul Sfintei Mănăstiri de la Rarău, în perioada 1953-1958, o perioadă de cumplită prigoană îndreptată asupra slujitorilor devotaţi ai Bisericii şi ai neamului românesc.
Jertfa ieroschimonahului Daniil este pilduitoare pentru tinerii intelectuali ai zilelor noastre şi trebuie să fie cunoascută tuturor în adâncimea ei de model cultural şi spiritual. Acesta este fermentul care a făcut săcrească dragostea şi recunoştinţa tuturor celor care s-au implicat în fărâ-ma ce hrăneşte duhurile noastre, în Rugul Aprins sau rugăciunea neîncetată a Maicii Domnului, redată poetic, în cel mai înalt grad, de Ieroschimonahul Daniil în Imnul Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu.
Din Acatistele Părintelui Daniil şi din celelalte scrieri, înţelegem căadevărata viaţă este viaţa liturgică, trăită în rugăciune, spovedanie şi Împărtăşirea cu Sfintele şi de Viaţă Făcătoarele lui Hristos Taine. Sănătatea este curăţia, sfinţirea sufletului şi a trupului, în Iisus Hristos – Domnul, în Sfântă Biserica Sa.
Fericiţi cei flămânzi şi însetoşaţi de sfinţenie, că ei se vor sătura. A avea foame şi sete de Dumnezeu, de Împărtăşire, de mărturisire, de iertare. Să fim dară, ca şi Părintele Daniil Tudor, oameni de dorinţă şi să suspinăm după izvoarele vieţii, după Pâinea Vieţii, aflată în Sfintele Taine.
Dar ca să ajungi să te rogi, să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele, cu dragoste sfântă creştină, trebuie să cunoşti că iubirea de Dumnezeu este pe măsura cunoaşterii Lui, după cum ne învaţă Sfântul Teodor al Ierusalimului. Deci, ca să ajungem să-L iubim pe Dumnezeu, trebuie mai întâi să-L cunoaştem. Cum să-L cunoaştem? Din textele Sfintelor Evanghelii, în general, din Sfintele Scripturi, din Psaltire, din scrierile Sfinţilor Părinţi, pentru că scris este: Cercetaţi Scripturile (Ioan 5, 39).
Cercetarea este o lucrare a facultăţii noastre gânditoare şi a raţiunii noastre. Dar raţiunea, studiul, cercetarea nu sunt decât o treaptă, prima şi cea mai importantă. Pentru că în cercetare este începutul care ne face să putem ajunge la iubire. Iată Muntele Taborului! Ca să ajungi la lumină, la iubire, trebuie să intri în contemplaţie şi apoi să cunoşti bucuria candelei ce arde în focul Duhului Sfânt. Untdelemnul candelei inimii noastre este meditaţia, iar rugăciunea este flacăra Duhului Sfânt.
Sfinţenia ieroschimonahului se refectă în modul de receptare al poeziei sale mistice în inimile noastre cele iubitoare de unicul Adevăr al Vieţii, Iisus Hristos cel răstgnit şi înviat.
În profunda întelegere a misticii ce se descoperă doar sfinţilor, ieroschimonahul Daniil vede adevăratele semnificaţii ale simbolurilor Sfintei Cruci: Descoperirea Crucii Hristosului e marea enigmă a Lumii. Ea ne arată pentru veşnicie datul tragic al vieţii, chiar în dumnezeire. Chiar îndumnezeită, crucea noastră şi Crucea lui Hristos nu piere. Mântuitorul Lumii e numai o transfigurare a Crucii, o trecere de la Crucea morţii la Crucea Învierii.
(Aurelia Bălan Mihailovic – Rugul Aprins şi stareţul Daniil – Sandu Tudor)

Daniil Sandu Tudor, un sfânt al Gulagului românesc

“Recuperat” mai târziu de cultura româneasca postdecembrista în comparatie cu alti autori interbelici, Daniil Sandu Tudor s-a impus rapid în constiintele generatiilor tinere mai ales prin opera si activitatea sa pe tarâm religios, dar si prin biografia sa, paradoxala, plina de evenimente remarcabile, dar care ascunde în spatele diversitatii constanta unui caracter ferm, nedispus la compromisuri, aflat mereu în cautarea adevarului.
Trecut în actele de stare civila sub numele de Alexandru Teodorescu, când s-a apucat de gazetarie si-a ales pseudonimul Sandu Tudor, pentru ca la tunderea sa în monahism sa devina monahul Agaton, iar la îmbracarea schimei celei mari sa se numeasca Daniil. Chiar si aceasta multitudine de nume ale sale ne spune ceva, amintind de antica Isis myrionima (cea cu mii de nume) care, fiecare, desemna o calitate a divinitatii, izvorâte însa toate din aceeasi esenta tainica.
Sub numele de Sandu Tudor, Alexandru Teodorescu a initiat saptamânalul Floarea de Foc (1932-1936) si cotidianul Credinta (1933-1938) carora le-a imprimat o orientare democrata, cu o tenta de stânga. Polemist de mare forta, caracter vulcanic, pe care si l-a pastrat nestirbit si când a devenit monah, Sandu Tudor a scris articole memorabile, în care se pronunta împotriva celor doua mari calamitati ale secolului XX: extremismul de stânga si extremismul de dreapta. Într-o epoca în care multi intelectuali erau fascinati de forta, cu iz morbid, ce o generau aceste manifestari în diferite tari ale batrânului continent, Sandu Tudor le denunta falsitatea si caracterul lor antiuman. Fiind constient de diferentele dintre cele doua extremisme, el le-a tratat într-o maniera unitara, analizându-le originile si fundamentele. Articole precum Bestialitatea moderna, Veacul ucigatorilor lui Dumnezeu, Între sobor si soviet, Lectia proceselor de la Moscova, pentru care a fost si condamnat în 1958 de „justitia” comunista, pot fi si azi consultate cu folos de un analist al fenomenului totalitar.
În paralel cu angajamentul ca ziarist în viata cetatii, Sandu Tudor îsi descopera treptat vocatia religioasa. O calatorie la muntele Athos si salvarea aproape miraculoasa dintr-un accident de avion îl determina pe Sandu Tudor sa apuce calea credintei. Întors din razboi, Sandu Tudor îsi gaseste refugiul spiritual la manastirea Antim. Aici el este unul din principalii initiatori ai asociatiei Rugul Aprins, întâlnire considerata de unii exegeti unica între intelectualii români ai veacului si Biserica Ortodoxa, realizata cu ajutorul unui calugar venit de departe, Ioan Culighin, care a adus binecuvântarea staretilor de la Optina pentru practicarea Rugaciunii inimii. Fara a intra în amanunte, de altfel binecunoscute, credem ca experienta Rugul Aprins a fost o rezolvare fericita la dilemele spirituale ale epocii interbelice.
Desi activitatea organizata a Rugului Aprins a fost scurta, ea a marcat decisiv viata celor care au luat parte la ea. Interzisa de autoritatile comuniste în 1948, activitatea asociatiei a încetat si datorita plecarii lui Sandu Tudor, devenit între timp monahul Agaton, la manastirea Govora, si de acolo staret la Crasna. Arestat în 1950 pentru pretinse ilegalitati facute pe frontul din est, Sandu Tudor este condamnat la doi ani de închisoare într-un proces în care s-a comportat cu mult curaj. Eliberat în 1952, el se reîntoarce în rândurile monahilor devenind ieroschimonahul Daniil, staret la Rarau.
Anii ‘50, i-au confirmat lui Sandu Tudor din plin toate previziunile sale referitoare la comunism, scrise în anii interbelici. În conditiile terorii instaurate atunci de regimul „democrat popular” el a fost mereu convins ca Iisus Hristos este CALEA care poate sa ajute la salvarea omului. Profitând si de faptul ca, cel putin teoretic, libertatea credintei era garantata de constitutie el s-a ridicat împotriva materialismului ateist, afirmând preeminenta spiritului.
El a încercat, în mod sistematic din 1955, sa trezeasca constiinta unor tineri printr-o paidee crestina care avea ca finalitate conturarea unei personalitati libere, traitoare în Hristos, purificata de zgura ideologiei comuniste. Într-o lume în care manifestarile exterioare diferite de directia trasata de partid erau sever cenzurate, trebuia aparat sâmburele viu, interior, al constiintei. Precum focul pastrat sub cenusa, asa si oamenii, daca stiau sa pastreze în ei scânteia vietii adevarate, puteau renaste într-o conjunctura favorabila.
În conditiile în care o cateheza desfasurata în mod liber, cu un numar mare de oameni, era imposibila, parintele Daniil a ales calea îndrumarii, cu ajutorul altor monahi, a unui numar redus de studenti. Avantajul era în schimb o educatie mai atenta care urma sa creeze în final o elita. Acesti studenti ar fi urmat apoi sa intre în monahism si sa fie la rândul lor învatatori pentru altii. Prin acest sistem se urmarea ridicarea intelectuala si morala a vietii bisericesti iar faptul ca, prin traditie, manastirile erau centre spirituale catre care se îndreptau toti credinciosii ortodocsi, impunea ca în ele sa existe vietuitori vrednici care sa stie sa îndrume pe oameni în duhul adevarului.
Din lectura materialelor avute la dispozitie rezulta ca activitatea lui Sandu Tudor si a apropiatilor acestora nu a luat formele unei conspiratii împotriva statului comunist. Ei nu au raspândit nici manifeste, nu au instigat la revolta, nu au organizat cine stie ce actiuni revolutionare. Doar si-au exercitat dreptul pe care, teoretic, orice român îl avea, de a crede si de a-si practica credinta religioasa în mod liber, daca nu contravenea legilor statului. De aceea, pentru a putea fi încadrati în codul penal si a se pastra o umbra de legalitate, când au fost arestati Sandu Tudor si colaboratorii lui, Securitatea a considerat ca activitatea religioasa, conform bunei traditii marxiste, este o masca în spatele caruia se ascundeau diverse scopuri politice. S-a cautat în primul rând sa se argumenteze o actiune legionara pentru ca atunci pedeapsa ar fi fost foarte aspra. Singurul argument al anchetatorilor: în cadrul grupului, erau mai multe persoane care fusesera membri sau simpatizanti ai legiunii. Nu s-a putut aduce nici un argument în favoarea acestei asertiuni si, totusi , când s-a judecat procesul majoritatea au fost calificati drept legionari. Singurele fapte care se apropiau cât de cât de prevederile codului penal erau marturisirile facute de unii anchetati dupa interogatorii îndelungate ca ar fi comentat în mod ostil statului comunist prevederile conferintei de la Geneva sau evenimentele din Ungaria. În lipsa de probe anchetatii au fost fortati sa faca afirmatii de genul ca în momentul rugaciunii ei nu se gândeau la Dumnezeu ci aveau în minte prabusirea comunismului. Si pentru aceste lucruri cei implicati au primit pedepse grele.
De fapt era pedepsit delictul de a gândi altfel decât noua „ortodoxie” care se impunea în România, ideologia comunista. În aceiasi ani, la închisoarea Pitesti, se desfasura o altfel de „educatie”, adresata tot tinerilor, menita sa faca din acestia soldati de nadejde ai comunismului. Din sinistra „manastire” „absolventii” au fost raspânditi prin alte închisori pentru a „învata” si pe altii. Ideologia totalitara trebuia sa patrunda în constiintele chiar si a celor mai reticenti opozanti ai regimului. Religia, numai prin faptul afirmarii lui Dumnezeu, spunea ceva radical diferit de materialismul ateist, baza teoretica a comunismului, si de aceea trebuia combatuta. Cei din lotul Rugul Aprins au fost pedepsiti pentru credinta lor crestina, pe care nu au ezitat sa o afirme.
Teodorescu Alexandru a fost arestat în noaptea de 13/14 iunie 1958 împreuna cu alte 15 persoane cere vor forma lotul ”Teodorescu Alex. si altii”. Dosarul care cuprinde anchetele, procesul, recursul si actele de penitenciar are 10 volume si poarta numarul 113668, pastrându-se la Arhivele Ministerului de Justitie, Sectia Instantelor Militare.

Ne facem o datorie sa reamintim pe toti cei ce au facut parte din lot cu data arestarii lor ( anul este 1958), volumul si filele unde se afla procesele verbale de ancheta:
Teodorescu Alexandru, 14 iunie, vol. I, f. 1-54.
Fageteanu Alexandru-Adrian, 25 februarie, vol.1, f, 55-176.
Ghius Vasile-Benedict, 14 iunie, vol.1, f.177-250.
Braga Roman, 14 iunie, vol.1, f. 251-320.
Boghiu Serghie-Sofian, 14 iunie, vol.1, f.321-360.
Dubneac Felix,14 iunie, vol. 1, f. 361-420.
Papacioc Anghel-Arsenie, 14 iunie, vol.2, f.1-115.
Mironescu Alexandru, 14 iunie, vol.2, f. 116-175.
Vasâi Gheorghe, 14 iunie, vol.2, f.176-236.
Mironescu Serban, 14 iunie, vol. 2, f.237-315.
Radulescu Nicolae, 29 iulie, vol.2, f.316-350.
Pistol Grigore Dan, 29 iulie,vol.2 f. 351-378.
Dabija Gheorghe, 5 august,vol.2 f.379-396.
Voiculescu Vasile, 5 august, vol.2, f. 397-423.
Staniloae Dumitru, 4 septembrie, vol.2, f. 424-445.
Mihailescu Emanoil, 18 septembrie, vol.2, f.446-469.

Dupa cum se observa, primul este arestat Alexandru Fageteanu pentru activitatea sa în cadrul Sigurantei în timpul rebeliunii legionare. În cadrul anchetei apar si elemente despre activitatea diversilor membri ai viitorului lot. Securitatea mai afla informatii datorita supravegherii informative a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. În urma acestor indicii grosul lotului este arestat în noaptea de 13/14 iunie, ceilalti, arestati mai târziu, fiind implicati în urma anchetelor care au urmat.
Alexandru Teodorescu a fost arestat pentru savârsirea infractiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevazuta si pedepsita de art. 209 pct. 1 C.P. al R.P.R( vol.1 f. 12). Ancheta nu avea asupra lui nici o dovada. În prima ancheta din 14 iunie i se cere direct sa recunoasca toata activitatea lui subversiva. Acuzatul a refuzat categoric sa faca acest lucru ( vol.1, f.13-14). Din procesul verbal de interogatoriu din 1 iulie rezulta ca, obligat sa recunoasca ca primise la schitul Rarau câtiva studenti (acestia declarasera acest lucru între timp) Sandu Tudor a spus doar ca au trecut în vizita pe acolo, negând orice alta semnificatie a evenimentului. Pe 3 iulie i se prezinta ordonanta de punere sub învinuire, desi nu existau dovezi, în care este acuzat ca ar fi organizat o grupare subversiva, în cadrul careia ar fi desfasurat activitate împotriva regimului „democrat popular” (vol.1, f. 17). La urmatoarea ancheta, când i s-a cerut sa comenteze acest act el l-a respins categoric.(vol. 1, f.18-19). Abia în 19 iulie mai este consemnat un interogatoriu în care este întrebat de diferite persoane. Sandu Tudor a afirmat ca le cunoaste, însa a avut cu ele relatii de prietenie negând, ca ar fi complotat împotriva statului.( vol.1, f. 23).
Pe 22 iulie are loc marea lovitura pentru Sandu Tudor. Vazând ca nu pot scoate nimic de la el, anchetatorii hotarasc sa treaca la demascarea prin confruntare. Au fost pusi sa declare împotriva lui George Vasâi, serban Mironescu iar pe 23 iulie Alexandru Mironescu. Daca la prima confruntare, cu Vasâi, a încercat sa pareze, subliniind ca el si cei apropiati au desfasurat numai activitate religioasa, în fata celorlalti doi accepta spusele lor (vol. 1, f.41-48). Dar anchetatorii nu vor mai scoate nimic în plus de la el, Sandu Tudor multumindu-se doar sa recunoasca ceea ce au declarat altii (vol.1. f.29-30). Între timp, i s-a mai cerut sa vorbeasca despre doua persoane, De Giacomo Giorgio si Gheorghe Ungureanu, prieteni ai sa despre care a refuzat sa dea relatii.( vol.1, f. 23, 26).
Considerând aceste lucruri insuficiente, anchetatorii rascolesc în biblioteci si descopera articolele anticomuniste ale lui Sandu Tudor. Pe baza lor este învinuit de activitate intensa împotriva clasei muncitoare, infractiune prevazuta si pedepsita de art. 193 al C.P al R.P.R. si în acest caz Sandu Tudor se mentine pe pozitie, recunoscând numai atunci când îi sunt puse în fata articolele. ( Procesele verbale de interogator din 22 august si 1 septembrie, vol.1, f. 35-38).
O ultima încercare are loc pe 1 septembrie, când este confruntat cu Roman Braga, ale carui declaratii sugerau, în mod indirect, ca în cadrul grupului Rugul Aprins s-ar fi desfasurat activitate legionara. Sandu Tudor a gasit puterea sa respinga aceste acuzatii.( vol.1, f. 49).
Pe baza slabului material probatoriu strâns Sandu Tudor a fost acuzat de activitate ostila clasei muncitoare si de sustinere a fascismului, de organizare a unei activitati contrarevolutionare în cadrul asociatiei Rugul aprins în perioada 1945-1948 si de întruniri subversive cu fosti membri ai asociatiei Rugul Aprins si alte elemente în perioada 1955- 1958( vol.4, f.299-300).
Fiind considerat liderul grupului el a fost condamnat „la 25 ani temnita grea si 10 ani degradare civica pentru infractiunea p.p. de art. 209 pct. 1 c.p. comb. Cu art. 31 C.P. si art. 58 pct. 2-5 c.p.” (crima de uneltire contra ordinii sociale). A mai fost condamnat la „15 ani detentiune riguroasa pentru crima p.p. de art. 193/1 al. 4 c.p. prin schimbare de calificare conf. art. 292 c.j.m. din crima p.p. de art. 193/1 al. 1 C.P.”( activitate intensa contra clasei muncitoare; i s-a schimbat calificarea în acest caz pentru ca nu a detinut functii de conducere). Din acestea urma sa execute pedeapsa cea mai grea ( vol.4, f. 310).
Din pacate dosarul de penitenciar al lui Sandu Tudor nu se afla la un loc cu cele apartinând celorlalti inculpati în dosarul 113668. Se stie ca a murit în 1960 în închisoarea Aiud. Marturiile supravietuitorilor arata ca si acolo el a avut o atitudine demna.
Documentele pe care le prezentam în cele ce urmeaza arata fata ascunsa a anchetei desfasurata asupra lui Sandu Tudor. Vazând ca nu scot nimic e la el, cei care conduceau ancheta, capitanul Enoiu Gheorghe si lt. maj. Moldovan Iosif, îi introduc în celula un informator. Numele lui, el ca persoana nu conteaza în acest caz. Este important numai ca instrument care a consemnat timp de aproape o luna trairile unui om, pe care se pare ca începuse sa-l admire si relata spusele lui ofiterilor într-o maniera care sugera ca informatorul, mai slab de înger, ar fi dorit ca acele cuvinte sa fi fost ale lui . Coroborate cu procesele verbale de interogator aceste note informative ne arata dimensiunea morala a parintelui Daniil care a refuzat orice compromis în fata anchetatorilor, neacceptând sub nici o forma sa „toarne” pe altii. Din notele informative rezulta ca au fost mult mai multe anchete, care nu au mai fost consemnate, probabil din cauza lipsei de informatii de consemnat. Aceste note si anchetele i-au convins pe ofiteri ca nu se poate scoate nimic de la el, alegând în consecinta calea cea mai dureroasa pentru Sandu Tudor, confruntarea cu prietenii.
Dar, cel mai important lucru pe care-l arata aceste note informative este fundamentul pe care s-a sprijinit taria parintelui Daniil în fata anchetatorilor. Foarte multi dintre cei arestati au rezistat, însa motivatia lor era diferita. Pe unii îi mobiliza ura, pe altii un eroism titanic sau gândul la cei dragi. Parintele Daniil îsi gaseste puterea în credinta în Dumnezeu, în convingerea ca este o lume si o judecata de apoi în care tot ce este strâmb pe lumea aceasta va fi restaurat. Multi preoti au fost anchetati si multi s-au îndoit de adevarul credintei ce o propovaduiau, marturisind ce le cereau anchetatorii. Cazul parintelui Daniil este cel al unei constiinte care si-a pus învatatura în practica, un exemplu si un prilej de meditatie pentru cei care se simt îndemnati sa apuce calea preotiei.
Nota preliminara:
Notele informative, manuscrise, unele având si copii dactilografiate, sunt atasate volumului 6 al dosarului 113668, de la fila 416 pâna la fila 433. Ele nu sunt puse în ordine cronologica. Acest lucru l-am facut noi. Redam fragmentar doar cateva din aceste note din pricina spatiului tipografic limitat.
Declaratie, 16.06.1958
În legatura cu Theodorescu Alexandru(Sandu Tudor) declar urmatoarele:
Din capul locului mi-a atras atentia ca daca vrem sa discutam amândoi, nu vom vorbi decât despre probleme bisericesti, de morala crestina si filozofie, natural daca ma intereseaza. Altfel refuza orice discutie si prefera sa mediteze, fiind învatat cu aceasta din viata de sihastrie pe care o duce. Are multa experienta din obiceiurile politienesti si stie ca este frecvent cazul de a se introduce în celule tot felul de codosi care sa traga de limba pe cei napastuiti.
Am fost de acord cu el si pâna ieri m-a tot suspectat sa vada în ce ape ma scald. Mi-a marturisit aceasta si i-a cerut scuze pentru îndoiala cu care m-a tratat. Mi-a spus cu aceasta ocazie ca a mai fost arestat timp de doi ani, ca a fost la canal, dar a fost achitat datorita dârzeniei cu care a fost înzestrat de D-zeu sa se apere.
A cunoscut cu aceasta ocazie tot felul de oameni si josnicia lor, vânzându-i pe semenii lor pentru un blid de mâncare sau mici favoruri. Nu se mira ca oameni de rând sunt în stare sa comita asemenea fapte, când altii cu renume au dat dovada de slabiciune si s-au vândut. Exemplu viu care a stârnit revolta, mi l-a dat pe Nichifor Crainic.
Ca exemplu de oameni folositi ca informatori ai securitatii în libertate mi l-a dat pe un doctor de la Tg. Neamt. Acesta a fost pus sa serveasca informatii despre el. Se afla la o manastire unde se tineau niste cursuri. Acest doctor a fost angajat sa tina cursuri de higiena si alte sfaturi medicale. Dupa câtva timp împrietenindu-se amândoi, doctorul i-a spus ce însarcinare are si l-a rugat sa dicteze personal nota informativa ce urmeaza sa o prezinte. I-a dat apoi sfaturi ce motive sa invoace pentru a se descotorosi de aceasta munca.
În privinta arestarii, spune ca a venit în Bucuresti de la sihastria lui din Rarau cu câteva zile (2-3) înainte pentru a prezenta lui Zaharia Stancu un poem al sau, la indicatiile prealabile ale acestuia, precum si pentru diverse treburi personale. În aceeasi seara a fost invitat la masa de Zaharia Stancu nde au mai fost de fata înca câtiva literati de actualitate, printre care si Jebeleanu. Urmau sa se întâlneasca asta seara pentru a citi si discuta poemul. Imediat ce a sosit în Bucuresti l-a anuntat telefonic pe Zaharia Stancu de sosirea lui. Nu a precizat, poemul a ramas la Stancu sau l-a luat cu el.
A fost gazduit la un prieten al sau, profesor universitar de fizica-chimie. Vineri noaptea s-au trezit cu securitatea care aveau mandat de arestare pentru profesorul respectiv. Acestia dând peste el acolo si cum nu era anuntat de gazda la militie, a fost luat pentru lamurirea situatiei ca contravenient. Pur si simplu a cazut ca musca-n lapte, spune el.
Adus aici si pentru a da dovada de exces de zel, este acuzat de activitate subversiva contra R.P.R.
Se caieste ca n-a fost destul de prevazator, caci daca ar fi avut banuieli ca va fi arestat, n-ar mai fi venit la Bucuresti ci s-ar fi ascuns la vreo manastire retrasa, unde nu l-ar mai fi gasit nimeni.
Se gândeste ce durere trebuie sa fie în mijlocul familiei prietenului sau, care are un trecut politic si ruda cu Titel Petrescu.
Spune ca a fost amenintat ca daca nu vorbeste sincer despre activitatea lui subversiva si legaturile ce le are cu diversi legionari, se va recurge la metode mai convingatoare decât vorba frumoasa. Nu crede însa ca se va ajunge la bataie tinând cont de vârsta lui (61 ani) de faptul ca este calugar si în plus ca sufera de tensiune si hernie. Este foarte scârbit ca unul din anchetatori si-a permis sa-l înjure.
În privinta legionarului Roman de la Iasi despre care a fost întrebat, spune ca acesta a fost la el cerându-i sa-l spovedeasca (este tot calugar într-o manastire). Dupa ce i s-a spovedit, l-a sfatuit , zice el, sa uite trecutul sau politic si sa se linisteasca. (…)
Declaratie, 18.06.1958
În legatura cu Theodorescu Alex. (Sandu Tudor) declar urmatoarele:
Este foarte revoltat pentru ca a observat, zice el, la ultima ancheta ca nu exista motive temeinice care sa justifice arestarea lui. I se cere sa vorbeasca despre activitatea lui subversiva, iar când cere sa i se spuna în ce consta aceasta, i se raspunde ca va fi demascat la timp, dar pâna atunci sa vorbeasca singur despre ea. Aceasta îl face sa creada ca nu exista nici o proba serioasa contra lui si ca acum se încearca a se nascoci ceva . Nu va admite sa se umble cu înscenari si chiar daca ar fi sa sufere o condamnare, spera sa scape cu viata si stie el cum sa procedeze ca sa va traga la raspundere pentru nedreptatea ce i s-a facut. Se merge pâna acolo încât toti cei ce merg la el sa se spovedeasca si sa-i îndrumeze pe calea adevarului, sunt considerati ca facând parte dintr-o organizatie contra revolutionara al carui cap este el.
Nu-si poate închipui cum anchetatorul sau, desi un om tânar, îsi permite sa-l înjure si sa-l ameninte. Îi este mila de el caci este un ratacit care si-a vândut sufletul si constiinta. Pacat de el caci pare sa fie un om inteligent. Este multumit totusi ca prin comportarea si atitudinea luata, i-a impus acestuia buna cuviinta în fata sa. Pentru viitor si-a stabilit o linie de conduita care sa oblige pe anchetator sa-i acorde respectul cuvenit ca reprezentant al bisericii.
În nici un caz nu va admite sa fie calcat în picioare si batjocorit. Daca se intentioneaza sa fie condamnat cu orice pret, sa i se spuna cu frumosul acest lucru si este dispus sa semneze orice i se cere. El îsi poate duce tot atât de bine viata de sihastrie si marturisirea „Domnului” si în puscarie. Nu-l înspaimânta singuratatea. În nici un caz nu va accepta sa traga dupa el si alti oameni. 

 
(George Enache – Revista Rost)