LOADING

Type to search

Ce astept de la Craciun?

Editoriale

Ce astept de la Craciun?

Share

Sunt tot mai gol, mai neputincios. Golit de sens, caut misterul. Pacatul ma goleste si ma tulbura. Sufletul neglijat isi cere drepturile. Ii aminteste trupului ca vine ziua de Nastere a lui Dumnezeu. Trebuie sa se pregateasca de musafiri. Trupul respinge oferta si nu vrea sa auda de legume. Sufletul ar sta toata ziua in bisericuta de lemn de pe deal. Si-ar face acolo trei colibe. Una lui, una Sfantului Nectarie si una parintelui Arsenie.

Nu vreau sa primesc nimic ambalat. Nimic cuantificabil. M-am saturat de procesele repetate ale managementului amagitor. Vreau doar o garsoniera pe pajistea din preajma Raiului. In rate. Capitalizarea dobanzii este un beneficiu pentru fratii mai mici ai Bancherului. Inca ma port ca si cum nu as fi priceput ca totul este in dar. Mi se cere doar iubire neinteresata.

Sufletul dusmanului meu valoreaza mai mult decat o galaxie. Ma voi ruga pentru el. Acum ma aflu in mijlocul raului. Nu mai pot schimba calul. Chiar daca deja a fost inventata, roata mea nu se mai invarte. Mi-a placut acest text, gasit la sarbul Djordje Otasevic. Fabricantii de lucruri daunatoare sufletului nu scriu nimic pe eticheta in aceasta privinta. De aceea, risc sa raman fara garsoniera.

Nu ma voi mai impinge la coada pentru aghiazma. Imbulzeala, buluceala, harmalaia nu au nimic in comun cu discretia. E loc sub soare pentru toata lumea. Jules Renard completeaza: pentru ca toata lumea vrea sa stea la umbra. Da, la loc cu verdeata, umbros, racoros, departe de valvataie. Nu vreau sa pierd garsoniera. Dintre doua rele, nu voi alege pe nici unul. Sunt incet, foarte incet, dar si melcul a ajuns la arca, prin perseverenta.

M-am hotarat sa citez preponderent din parintii filocalici, sa nu mai fac salata Feurbach. Cu cateva exceptii. Prima, acum. Nu ma pot rabda sa nu raspandesc, timid, vorba lui Einstein: Nu tot ceea ce poate fi numarat conteaza si nu tot ceea ce conteaza poate fi numarat. Valabil pentru Craciun. Si a doua, tot din el: Pune mana pe o soba fierbinte un minut si ti se va parea o ora. Stai cu o fata frumoasa o ora si ti se va parea un minut. Asta e relativitatea. Gata cu chestiile lumesti, inapoi la argument.

Un om care nu s-a aratat lumii a fi credincios, desi era, pentru a nu se lauda. E vorba despre Adrian Pintea. Nu a zis multe, dar ce a zis va ramane: Exista o carte pentru fiecare moment de cumpana in existenta fiecaruia dintre noi. Nefericit cel care nu gaseste cartea potrivita la momentul potrivit. Da, asa e. Ideea asta va fi reluata de Tudor Octavian in ultima sa carte. Cati s-ar bucura sa primeasca de Craciun o Psaltire? Fiind inca post, sa dau cuvantul pustnicului Adrian Fageteanu: Pe vremuri, oamenii aveau cruce de lemn si inima de aur. Acum, au cruce de aur si inima de lemn.

Ce pot astepta de Craciun? Un brad, un DVD, o ghirlanda sau o scanteie de lumina? Nu viata grea este dusmanul meu, ci frica. Numai inviatul ma scapa de anxietate. Nu vreau sa ma spovedesc ani in sir, fara a ma si vindeca de bolile sufletesti. De acum, voi stabili ce pot face, nu ce nu pot. Nu voi mai spune ca nimeni nu ma iubeste, ca toata lumea e suparata pe mine. Poate doar un vecin sa fie. si cu el ma voi impaca. Nu voi mai zice ca nu stiu cum se face, ci voi invata. Nu voi blama si nu voi cauta vinovati. Pentru ca nu mai am frica de a fi respins de altii.

Si, din moment ce exista episcopi si Liturghie, inseamna ca mantuirea este posibila. (Hierotheos Vlachos, “Psihoterapia ortodoxa”, Invierea, 1998)

Voi inlocui frica de moarte cu dorinta de a trai vesnic. Prefer un dram de intelepciune decat deloc. De Craciun, imi doresc sa nu mai merg la vanatoare de iepuri. Marchizii medievali fugeau de ciuma, incercand sa duca o viata paralela, de vanatoare si salon. Dar nu gaseau fericirea. Uitau de necazuri, dar nu era suficient.

Daca zi de zi merg pe acelasi drum si nu sunt fericit, voi schimba drumul. Mai putin la biblioteca lumii si mai mult in Casa Slavei. Si cele mai umile drumuri duc undeva. Nu am nevoie de autostrada pentru a ajunge la chilia unui pustnic. Inainte, drumul in sine era o initiere. Acum ajung nepregatit si parchez masina in usa bisericii. Dar unde sunt pasii care mi se numara?

De Craciun, nu vreau nici un Obiect (Euro), nici un Loc (Dubai), ci doar o Persoana, un Prunc. Doar sa ma bucur de nasterea Lui. Mereu mai multe placeri nu poate fi principiul unuia care nu vrea sa fure Craciunul. Am vazut si filmul cu Grinch. Nu mi-a placut, sincer. Dar am retinut o replica: Craciunul nu vine din magazine.

De Craciun, nu voi mai avea dorinte nenaturale si nenecesare (avere si putere). Stiu ca mediul in care ma aflu cea mai mare parte a zilei imi contureaza caracterul. De aceea, vreau sa fiu in preajma sfintilor. La ortodocsi se copiaza cel mai bine. Copiem modelul sfintilor.

Noaptea nordica a trecut. Acum e dimineata, iar intrebarile persista. Toate au acelasi raspuns: post si rugaciune. Doctorul de tara prescrie aspirina pentru toate bolile trupului. Terapeutul ortodox face la fel in chirugia spirituala. Fara aceste medicamente, Craciunul e doar o instalatie defecta.

Cum serbeaza Craciunul Sfantul Ioan Gura de Aur?

Chiar daca suradeti, nu luati in ras aceasta intrebare. Cine serbeaza ca el, scapa de iad, cine nu, nu. Un crestin este familiarizat cu cartile de rugaciuni si cu scrierile duhovnicesti, altfel nu e crestin. Un imitator al sfintilor vrea ca toti sa se mantuiasca, nu tine bucuria Craciunului doar pentru el. Nu este egoist, ci vrea sa o impartaseasca tuturor. Fara a fi fariseu, un crestin da marturie in fata inconstientilor despre ce inseamna a fi bucuros de Craciun, fara Jack.

Pentru Sfantul Hrisostom, Craciunul inseamna dragoste. Noi nu ne sfintim singuri, nu avem cum, ci Dumnezeu ne sfinteste, daca vede in noi credinta. Fara dragoste, nu exista nici Craciun autentic, nici rai. Nu s-a inventat inca un Craciun al urii, desi “X-masul” comercial are toate sansele sa devina unul.

Nu se bucura de Mesia nascut in iesle cei ce nu mai au ancora sfanta a sufletului: mustrarea constiintei. Ioan Gura de Aur, sfantul inimilor noastre, ne aminteste acest lucru. De aceea avem post si penitenta inainte de praznic. Constiinta mustrata face primii pasi spre indreptare si abia de acum inainte putem vorbi despre bucurie. Abia dupa penitenta vine rasplata, pentru cine vine. Pentru cine nu, mai insista, nu renunta asa usor.

Nu e vina Cerului daca rasplata nu vine, ci a omului, ca a fentat penitenta, si-a dat dezlegari de la ce a vrut el, a repetat pacatul fara sa incerce sa se debaraseze de el si fara sa mai aiba macar constiinta ca a gresit (“Doar toti fac la fel”). Unde penitenta e intreaga, acolo rugaciunea nu are cum sa nu lucreze.

Sfantul cu cuvinte aurite ne indeamna sa nu fim tristi daca suntem saraci, deoarece Imparatia Cerurilor ne-a fost dezvaluita! Nu exista bogatie mai mare ca asta! De Craciun, avem toata bogatia dumnezeirii. Nimeni nu mai e orfan. Acest lucru il vedem cel mai bine in rugaciunea aceluiasi sfant, care se citeste in noaptea de Pasti. Nu exista Pasti fara Craciun.

De Craciun, un crestin simte dorul imems de a fi in preajma altarului, dupa o pauza mai lunga sau nu, cauzata de batutul covoarelor si facerea prajiturilor. Si nu s-ar mai duce de acolo. Acolo, langa potir, doar acolo, isi gaseste liniste. Aici isi descopera rostul lui pe acest pamant. Aici e curat. Se va grabi sa se intoarca aici, pentru a mentine starea de puritate.

Pacate neiertate nu mai sunt de Craciun pentru un crestin. Cine nu a trecut prin spovedanie nu merita acest titlu cavaleresc, nici macar in gluma. Atletul lui Hristos se antreneaza zilnic pentru a dobandi cununa victoriosului. Sfantul Ioan Gura de Aur ne avertizeaza: “Nici un sportiv adevarat, atunci cand se afla pe stadion, nu cere odihna, liniste, mancaruri sau bauturi. Altfel, ar fi nu numai un sportiv prost, dar si nebun. Atunci cand concureaza, isi aduna fortele, indura praful, caldura, transpiratia, chinul si, cateodata, chiar si durerea. Va veni si vremea odihnei. Acum este, insa, vremea incercarilor, a ispitelor, a supararilor, ca prin ele sa dobandim nadejdea mantuirii.”

Nu e suficient sa te “trezesti” crestin (ai fost botezat, dar nu ai amintiri de la acel moment, ai vazut tu ceva poze si atat, nu simti nici un efect concret), ci trebuie sa te faci crestin, sa te convertesti, sa ai un nou mod de viata, de gandire, de mancare, alte destinatii de plimbare, o noua viziune asupra universului. Alte ocupatii zilnice, alte griji, alte metode, alte solutii. Craciunul e Altceva.

Craciunul lui Dan

„Luptaţi, ca să învingeţi! Învingeţi ca să vă încununaţi! Dar fiţi smeriţi, ca să nu cădeţi!“ (Fer. Augustin)

Prietenul meu, Dan, mi-a relatat bucuria sa. Are doua evenimente (cel putin) pe care le pune pe seama divinitatii. Copil fiind, vroia sa faca o barca. Cu un cutitas tocit vroia sa taie o creanga groasa de salcie, pentru a o scobi. S-a chinuit mult, in zadar. Abia daca se vedea o crestatura firava. Atunci a zis: “Doamne, daca existi, fa sa se rupa creanga asta acum” … si s-a rupt. A inceput sa tremure si sa planga. De bucurie. De atunci, fiecare zi e pentru el un Craciun.

Anii au trecut si Dan s-a imbolnavit. Diagnosticul era sever. Si-a pus nadejdea tot in divinitate si nu a fost tradat: dupa 3 ani de la diagnosticare, analizele i-au iesit bine, ca si cum nu ar fi avut niciodata nimic. Nu a luat interferon, ci doar Euharistie. Fusese vindecat. Trupeste; continua sa se roage pentru tamaduirea sufleteasca.

Acesta e Craciunul lui Dan, o sarbatoare a Nasterii lui Hristos in inima lui la fiecare rasarit de soare. Ce privilegiu pentru mine sa il cunosc! Ce privilegiu pentru el de a fi avut in toti acesti ani un duhovnic exceptional: parintele Gheorghe Santa, lumina Aschileului transilvan. Acest duhovnic are o harisma speciala. Si nu mi-e frica de cuvinte. Merita sa il cautati cu acelasi folos cu care va ungeti pe frunte cu untdelemn de la candela sfintilor aiudeni.

Acum, Dan e fericit, chiar daca pseudo-colegii il ironizeaza, spunandu-i “mironosit” sau “cologorel”. Ma va certa pentru aceste cuvinte, nu vrea sa se laude. Dar tot el ma va ierta si, sper, cel putin unul dintre voi se va folosi. Sunt fericit si eu, alaturi de el. Impreuna cu tinerii “LTCOR”-isti Adrian, Radu, Cristina, Daniel, Adrian, Cristina, Crina, Tudor, Radu…

Dan imi aminteste des ca numai prin smerenie pot gasi duhul credintei, nu prin conferinte si atat. Inima unui crestin doreste nemurirea, cauta pacea, gaseste alinarea si, iubind, pacatuieste mai putin. Dan iubeste mult scrierile Fericitului Augustin. In special: “Târziu de tot Te-am iubit, o, Tu, Frumuseţe atât de veche, şi totuşi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit. Şi iată că Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afară, şi eu acolo, în afară, Te căutam şi dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumuseţe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; mă ţineau departe de Tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat şi m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat şi ai strălucit, şi ai alungat orbirea mea; ai răspândit mireasmă şi eu am inspirat, şi acum Te urmez cu înfocare; am gustat din Tine şi acum sunt înfometat şi însetat după Tine; m-ai atins doar şi m-am şi aprins de dor după pacea Ta.”

La geam se aud deja colindatori. E Dan. A venit sa imi dea din prea plinul bucuriei Nasterii lui Dumnezeu. Pentru rugaciunile robului Tau Dan si ale avvei Gheorghe, Milostive, lumineaza-ma pe mine, intunecatul.

Craciunul, aurul si ardelenii

Din tot misterul sfant, noi am retinut doar ca trebuie sa furam aurul magilor. Prietenul meu, Dan, cand avea unsprezece ani si mergea dimineata la scoala cu tramvaiul, nu putea sa composteze biletul, pentru ca statea pe scari; la venire, insa, composta la ambele capete…

Dan e ingrijorat de sufletele copiilor cu parinti indiferenti. Imi spune ca aurul occidental nu ne poate cumpara sufletul. Nu respinge Vestul in totalitate, ci apreciaza valoarea; de exemplu, Dickens: “Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi.”

Vorbim despre curatenie, prajituri, premii, bonuri, taieri (de salarii si de porci, nu de pacate), dar unde e Craciunul? Ne rugam, dar unde este Domnul? Mergem la Ierusalim, dar unde este Domnul? Degeaba haladuim prin magazinele de aur, El e in Casa Tatalui. Obosim in goana dupa aur si dam vina tot pe cer.

Admiram case si ne intrebam cine e arhitectul. Admiram tablouri si laudam pictorul. Admiram creatia si zicem ca nu exista Creator. Frumoase cuvinte, extrase din “Dumnezeu in staul”, de H. Lauble. Dan nu vrea sa copieze pe nimeni, decat pe sfinti. E sincer si spune doar adevarul. Asta il face original, chiar daca nu isi da seama.

Stie ca doar Adevarul il va face liber. “Cel mai important lucru în viaţă este să crezi că nu există nimic mai frumos, mai profund, mai plăcut, mai înţelept, mai curajos şi mai desăvârşit decât Iisus Hristos. Chiar dacă cineva ar vrea să îmi dovedească faptul că Domnul Iisus este în afara adevărului, eu prefer să rămân în Hristos, în schimbul adevărului.” Ati recunoscut autorul? Da, e Dostoievski.

Craciunul este diferenta, acel declic care deblocheaza rutina pacatului. Craciunul inseamna nasterea Infinitului in pestera saraca, nu in porfira. Islamul este o religie al cărei dumnezeu cere ca fiul tău să moară pentru el. Creştinismul este credinţa într-un Dumnezeu care te-a iubit atât de mult încât Şi-a trimis singurul Fiu să moară pentru tine. Cu siguranţă nu putem vorbi despre acelaşi Dumnezeu.

Pentru unii dragostea e o joacă, pentru alţii e un mod de a trăi. Pentru unii credinta e o inventie, pentru altii e un mod de a trai. Pentru unii modestia inseamna anxietate cauzata de lipsa aurului, pentru altii e un mod de a trai. Pentru unii Craciunul e o melancolie a destrabalarilor, pentru altii e un mod de a trai. pentru unii viata se termina prin moarte, pentru altii atunci incepe. Multumiti-i avvei Gheorghe Santa pentru aceste ganduri.

Dan ma invata sa ii iubesc pe toti oamenii. Asa cum Mesia ne-a spus, nu mai exista diferente de rasa intre fiii dragostei. Nu mai vrem un holocaust. Odată, când liderul irlandez, Daniel O’Connell, a făcut o remarcă dispreţuitoare în Parlament cu privire la originea evreiască a lui Benjamin Disraeli, acesta a replicat: “Da, sunt evreu. Şi-n vremea când strămoşii acestui onorabil erau nişte sălbatici pe o insulă necunoscută, ai mei erau preoţi în Templul lui Solomon”.

Cat de departe suntem de Sfantul Grigore Teologul: “Trăiesc între stânci şi animale sălbatice, nu văd focul niciodată şi n-am încălţăminte. Mă îmbrac cu o singură haina. Ma culc pe paie şi mă acopăr cu un sac. Perna mea este totdeauna udă de lacrimi”. Nu ne cere nimeni viata pustniceasca obligatorie, decat respectarea principiului iubirii.

Craciunul e timpul impacarii. Cel nascut in iesle primeşte şi răsplăteşte faptele noastre, oricât de mici ar fi ele, numai să pornească din inimă curată. Nu respinge o inimă care în săracia ei dă tot ce are, răscumpărând de aceea stăpânirea Domnului Său. Nu te poti ruga fierbinte cu degetul pe telecomanda sau cu gandul la aurul din seif. De la Dan stiu si vorba: Cand te rogi, te rogi, nu raspunzi la celular.

Smerenia Sfantului Grigore Teologul ne trezeste din amorteala: “Tot ce am, dau Celui de la Care am primit. Numai pe Dânsul il am. Mi-am jertfit averea, gloria, sănătatea, limba şi talentul. Tot ce am, de la El este”. Iar despre bucuria Craciunului, sfantul zice: “Să cinsteşti şi înscrierea aceea a oamenilor care s-a făcut atunci, când datorită ei ai fost şi tu înscris în ceruri; să cinsteşti precum se cuvine şi micul Betleem, căci el te duce pe tine, omule, iarăşi în rai; să te închini şi ieslei sfinte prin care, nefiind tu condus de raţiunea ta, ai fost hrănit acum de Cuvântul”.

Timpul aurului a trecut. Acum e timpul mesianic. Asteptam Ziua a Opta, a Invierii, fara apus, doar vesnicie. Dumnezeu a fost este şi va fi de-a pururi, sau, mai bine zis, este de-a pururi, deoarece vorbele „a fost” şi „va fi”, sunt secţiuni ale timpului nostru omenesc şi ale firii mereu curgătoare , pe când vorba „este de-a pururi” afirmă o numire pe care el însuşi şi-a dat-o când a vorbit cu Moise pe munte. Sa nu uitam: Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus.

Pedagogia Craciunului vizeaza lipsa de dorire a aurului si dorul dupa Neatins. Altfel trebuiesc sfătuiţi cei veseli şi altfel cei întristaţi. Celor veseli trebuie să li se amintească de întristarea care însoţeşte osânda cea veşnică,iar celor întristaţi să li se amintească de bucuriile care ne sunt făgăduite în cer. Degeaba sunt vesel ca am putin aur. Mai bine il dau saracilor si imi platesc rata la garsoniera din cer, vorba lui Dan. Si da, mi-a placut mult “Frate soare, sora luna”, film despre Francisc d’Assisi.

Ce bine ca Dan imi aminteste mereu sa nu mai cumpar aur, ci imi arata sfaturile Parintilor. Imi pune in brate o carte a Sfantului Nicolae Velimirovici. Retin: “Pamantul e o mama vitrega, si se comporta cu noi ca o mama vitrega. Ea ne socoteste niste fii vitregi, drept niste straini de departe, ca pe niste copii adoptati – pana cand ne face robii ei. Noi ne ostenim pentru ea zi si noapte si pentru aceasta ea ne plateste salarii cu mizerabilele ei averi: pacat, boala si moarte. Oricine traieste doar din painea ei nu va fi niciodata satul. Mai degraba cu cat mananci mai mult, cu atat te simti mai infometat. Si cu cat dantuiesti dupa cam iti canta ea, cu atat vei fi mai mult cuprins de intristare.” Nimic de adaugat…

Diferenta dintre Craciunul mesianic si satana aurului: Hristos Domnul, Om şi Dumnezeu fiind a flămânzit, dar a săturat mii de oameni, in timp ce satana aurului aduce doar foamete, vina si pedeapsa. Dan e optimist: ardelenii (crestinii) vor lepada aurul si vor cinsti Nasterea Domnului. Pentru ca avva Gheorghe si sfintii aiudeni se roaga.

Exista Craciun perfect?

“Vreau ca totul sa iasa perect”, auzim la orice colt de strada. Sa caut un brad. Bradul perfect. De Craciun, toti brazii sunt perfecti, ar zice Charles Barnard. Numai ca perfectul e la trecut: simplu, compus sau mai mult ca. Deocamdata tindem. Sezonul perfect este cel care aduna pe toata lumea intr-o conpirate a dragostei. Nu am inventat eu asta, ci Hamilton Wright. Occidentali, doi la numar, care reduc bucuria la pamantesc.

Cerescul numai poate face diferenta. Craciun nu inseamna doar o perioada in care stai acasa (Gary Moore), ci una in care iti regasesti adevarata Casa. Daca vrei sa o cauti, sa te lupti pentru ea, sa o doresti mai mult decat orice.

Pe o felicitare vestica am gasit urarea: “God is Love. Christmas is all about love
Christmas is thus about God and Love. Love is the key to peace among all mankind
Love is the key to peace and happiness within all creation. Love needs to be practiced – love needs to flow – love needs to make happy.” Si traducerea: “Dumnezeu este dragoste. Craciunul reprezinta dragoste. Craciunul reprezinta astfel dragoste si pe Dumnezeu. Dragostea este cheia pacii dintre oameni. Dragostea este cheia intelegerii si fericirii dintre toate vietatile. Dragostea trebuie utilizata -dragostea trebuie sa curga – dragostea ne ajuta sa fim fericiti.” Hmm, merge; mai aproape de adevar, dar tot comercial: vanzarea sa creasca, chiar daca sufletul pierde.

Iata acum o urare atlantica si mai aproape (incet – incetisor) de adevar: “Christmas is a special time of year to remember those who are close to our hearts! May your days be bright, and your heart be light! May this glorious day of our Savior’s birth
resound with hope and peace on earth! Merry Christmas!” Adica: “Craciunul este o perioada a anului, in care sa ne amintim de cei la care tinem! Fie ca zilele si inimile voastre sa fie luminoase!Fie ca aceasta zi a nasterii Mantuitorului,
plina de speranta si pace pe Pamant!Craciun Fericit!”

De unde mi-a venit ideea asta: zilele trecute marea soprana Bocu ne-a prezentat colinde americane in Gara Mare. Cica, sa ne familiarizam cu traditia lor (veche oare?) Da, in gara, spatiu neconvetional. Adica, mai multi zurgalai in gari, dar mai putini ingeri in biserici.

Volumul “Stepa memoriei”, de Valeriu Butulescu ne reaseaza in ortodoxia omului strazii: “Crăciun. Transcendentul se pierde în spatele unui orizont de mezeluri”. Nu asta ar trebui sa fie, dar e. Putem schimba ceva? Numai sa vrem. Si sa incepem cu noi, nu sa asteptam de la altii. Scriitorul Calvin Collidge urca si el o treapta: “Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit. Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să preţuieşti pacea şi bunăvoinţa, să oferi, din plin, compasiune”. E un inceput bun, dar nu suficient. Asta cu spiritul Xmasului suna a Hollywood. Mai bine duhul sarbatorii.

Se zice ca femeile sunt mai sentimentaliste, iar barbatii mai rationali. Scriitoarea Carol Nelson vorbeste si ea despre caldura caminului, fara a confunda sarbatoarea cu Ziua Recunostintei: “Crăciunul este o perioadă când ai Dor de Acasă – chiar dacă esti acasa”. Este o nostalgie a paradisului, dar nu o vaicareala, ci o dorinta fierbinte de a ne reintalni Tatal.

Duminica dinaintea Craciunului se citeste genealogia Pruncului mesianic. Dar e vorba despre genealogia noastra duhovniceasca: suntem urmasii in credinta ai soldatilor romani Bonifatie, Clement sau cum i-o fi chemat, botezati direct de catre Sfantul Andrei. Asta e traditia catacombelor, nu trilu-lilu de pe peroane.

De ce ii mintim pe copii cu Mosul? De ce nu le spunem ca noi facem daruri, ca e frumos sa daruiesti, pentru a dobandi, copiind modelul Sfantului Nicolae. Studiile psihologice arata clar ca scolarii de 7-10 ani care afla ca Mosul, de fapt, nu exista, cad in depresie, lumea lor se naruie pentru o zi, dar se indoiesc si de existenta ingerilor. Pentru ei, spiridusii sunt identici cu ingerii; daca renii sunt un fals, la fel si arhanghelii. De fapt, asta a fost miza new-age-gistilor de la inceput.

Adultii platesc scrisorile catre Mos. Rezultatul: copilul e rasfatat, nu imparte jucaria, da din picioare, e agitat. Are de toate, nu il mai satisface nimic. Nu a fost dus la biserica, nu i-a vazut pe parinti rugandu-se, ci certandu-se pentru infidelitati. Fericitele exceptii ne dau speranta insa.

Craciunul copilariei nu inseamna visare, ci regasirea puritatii, a harului, a delicatetii, a simplitatii, a credintei. Valeria Tamas simte esenta sarbatorii: “Demult nu le mai pasă de gerul de afară;/ Cum dor mi-e să-i revăd aceasta fie-mi plata / Pentru al meu colind deschide-n ceruri poarta” (“Colind la poarta cerului”).

Mai aproape de realitate, dar mai departe de Dor este Gabriela Chiscari: “Sete de alb, de zăpadă albastră şi de stele căzătoare. Dor de miros de brad şi de portocale decojite pe jumătate. Suflet de colind strivit de clopoţei în liniştea pământie a nopţilor de decembrie. Paşi de Moş Crăciun pierduţi în zăpadă până-n dreptul uşii încordate de frig… Scrisori neterminate, cu iz de amintire, regăsite printre caietele de română din liceu. Flacără aprinsă în candela învechită cu miros de ulei ars. Pungi de cadouri colorate, părăsite sub brad. Mănuşi ude, vinovate de…”zăpadă”, uitate pe caloriferul rece de pe hol. Frig strivit de paşi împiedicaţi în scârţâitul afon al omătului… Iarnă simplă cu miros de ciocolată caldă şi sirop de brad şi cu urme de îngeraşi în zăpadă… Mi-e dor în gând.” In loc de un astfel de SMS in ziua de Craciun, mai bine pomeniti-l in rugaciune pe destinatarul mesajului. Si colindati, nu va fie teama, inca nu a murit nimeni din asta.

Craciunul de aici e doar in oglinda, cel perfect va fi doar in rai, exclusiv pentru cei ce vor ajunge acolo.

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *