LOADING

Type to search

La mormântul cel izvorâtor de har de la Prislop al Părintelui Arsenie Boca

Marii duhovnici ai neamului

La mormântul cel izvorâtor de har de la Prislop al Părintelui Arsenie Boca

Share

Părintele Arsenie Boca a fost o personalitate duhovnicească unică în istoria Bisericii noastre. A fost dăruit de Dumnezeu, Bisericii şi neamului românesc, în vremurile grele ale ateismului communist spre a arăta prin faptă şi cuvânt frumuseţea sfinţeniei vieţuirii creştine şi a mărturisi dumnezeirea Logosului întupat, dătătorul vieţii şi al sfinţeniei. 
S-a născut în localitatea Vaţa de Sus, în Munţii Apuseni, la 29 septembrie 1910. Credincioasa sa mamă Cristina, după ce l-a zămislit, a visat că poartă soarele în pântece, iar după naştere, ea a trăit o viaţă de curăţie, înţelegând împreună cu toţi ai casei, că pruncul va fi un ales al lui Dumnezeu. La Botez a primit numele de Zian. După ce de la o vârstă precoce a arătat preocupări intelectuale, a absolvit ca şef de promoţie Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad, în anul 1929. 
Fire adânc meditativă şi contemplativă, încă din timpul liceului practica nevoinţe ascetice incredibile, pe care le va spori în timpul studiilor universitare. A absolvit în 1933 Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu, studiind apoi la Institutul de Belle Arte şi Facultatea de Medicină din Bucureşti, secţia anatomie. După ce a fost hirotonit diacon celib, a fost trimis de către Mitropolitul Nicolae Bălan, o perioadă în Muntele Athos, pentru a se iniţia în tainele vieţii monahale. În 1939 a intrat în Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, fiind tuns ca monah în 1940, cu numele de Arsenie şi hirotonit preot, în 1942. În timpul studiilor, părintele Arsenie s-a arătat prin seriozitate şi hărnicie asemeni studenţilor Vasile şi Grigore, viitori mari ierarhi şi dascăli ai Bisericii. Ca stareţ, preot şi duhovnic a fost încă de la începutul misiunii sale, considerat harismatic. Între anii 1940 – 1948, vreme în care a fost stareţ la Mânăstirea Sâmbăta, a desfăşurat o lucrare duhovnicească unică , ne mai cunoscută în istoria poporului român. O lucrare evanghelică şi apostolică, care a influenţat zeci şi sute de mii de credincioşi din tot cuprinsul ţării noastre. Aici, după cum spune părintele Teofil Părăian, a lucrat părintele Arsenie cu întreaga sa capacitate harismatică şi intelectuală. A fost secondat de alte două personalităţi de vocaţie: părintele Serafim Popescu şi părintele Nicolae Mladin, viitorul Mitropolit al Ardealului (1967 – 1981). Intrat în atenţia securităţii, părintele Arsenie a fost deseori anchetat.
Sunt memorabile cuvintele scrise de sfinţia sa într-o mărturisire autobiografică din 17 iulie 1945 , cerută de securitatea din Râmnicu-Vâlcea unde a fost anchetat:…„Într-o iarnă, probabil în 1941, ne trezim la mânăstire cu o avalanşă de oameni, de toate vârstele şi toate treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aşa m-am trezit că fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii li se trage de pe urma păcatelor şi a greşelilor. Aşa m-am văzut nevoit să primesc preoţia, misiune majoră a propovăduirii lui Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului. Ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurare s-ar afla în viaţă, i-am învăţat pe oameni să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu, să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie, etc.) şi lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu (cuget curat, suflet şi trup purificat şi curăţit de patimi). De această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei care au ascultat poveţele pe care le-am dat. Iubirea de Dumnezeu, iubirea de oameni şi viaţa curată fac cu putinţă reîntoarcerea noastră la împărăţia cea de obârşie. Acesta îmi este rostul şi misiunea pe pământ, pentru care Dumnezeu m-a înzestrat cu multe daruri deşi sunt nevrednic. Pentru aceasta sunt solicitat din toate părţile să propovăduiesc oamenilor iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea lor prin această iubire. De alte gânduri şi rosturi sunt străin”. Din această mărturisire reiese crezul şi menirea Cuviosului părinte Arsenie dăruite de Dumnezeu lui, spre trezirea propriei noastre meniri. Iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea omului prin această iubire, este mesajul şi puterea care izvorăşte din scrierile, picturile, părintelui Arsenie precum şi din mormântul său de la Mânăstirea Prislop. 
Reluând firul biografic al Avei Arsenie, aflăm că în 1949 este transferat la Mânăstirea Prislop, vechea ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana, şi rectitorită de Domniţa Zamfira. Revenită Ortodoxiei, după ce o lungă perioadă de timp a fost administrată de uniaţi, mânăstirea avea nevoie de o dublă rectitorire, atât duhovnicească cât şi gospodărească. La această muncă, părintele Arsenie a pornit cu toată râvna şi talantul său, devenind al treilea ctitor al mânăstirii. Aici a călugărit doi ucenici: părintele Dometie Manolache, viitorul mare duhovnic al Mânăstirii Râmeţului şi părintele Antonie Plămădeală, viitor mare Mitropolit al Ardealului. În anul 1950 Prislopul devine mânăstire de maici iar părintele Arsenie va rămâne ca duhovnic.
În ianuarie 1951, este arestat, anchetat brutal şi dus la Canal. Eliberat în aprilie 1952, revine la mânăstire dar evită contactul cu pelerinii. În 1955 este anchetat la Timişoara, urmând şase luni de detenţie. 
Părintele Nicolae Grebenea (1905 – 2006) unul dintre cei mai longevivi deţiniţi politici din România, mărturisea despre harismele neobişnuite ale părintelui Arsenie, care în închisoare i-a uimit pe cruzii anchetatori. Aceştia „negăsind în el nici o vină” l-au eliberat. În 1959, prin actul Episcopiei Aradului nr. 2407/1959, este îndepărtat din mânăstire. Începe o lungă perioadă de pribegie. Este angajat ca pictor secund la Biserica Sfântul Elefterie, apoi la atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor. În anul 1968 se pensionează şi începe să picteze Biserica de la Drăgănescu, lângă Bucureşti. Vreme de cinsprezece ani realizează această pictură unică în ţara noastră. Într-un stil cu totul original, părintele a zugrăvit prin penel nu doar o Biserică ci şi o carte de predici în culori, în care arată gravitatea devastatoare a păcatului şi puterea dumnezeiască, transfiguratoare a sfinţeniei.
Între anii 1969 – 1989, obştea Mânăstirii Prislop se reorganizează într-un aşezământ cvasi-mânăstiresc (astăzi metoc al Mânăstirii Prislop) în oraşul Sinaia. Aici pe data de 28 noiembrie1989, după ce tainic îşi prevestise sfârşitul cu trei ani mai devreme, închide ochii părintele Arsenie, mutându-se la Domnul. A lăsat într-o ordine desăvârşită predici, meditaţii, desene şi schiţe. Este prohodit şi înmormântat pe data de 4 decembrie 1989 la Mânăstirea Prislop, în faţa unei mari mulţimi de credincioşi. 
Frumuseţea trăirii şi a gândirii evanghelice a părintelui Arsenie ne-a rămas din viaţa şi opera sa. Având talanţi şi harisme asemenea marilor sfinţi din vechime, Părintele i-a lucrat cu seriozitate, rodindu-i şi împărtăşind roada harului cu mărinimie. 
Trăitor şi propovăduitor al iubirii lui Dumnezeu şi a sfinţirii omului prin iubire, pentru acest crez a purtat crucea a nenumărate suferinţe şi prigoane prin care s-a înălţat pe treapta nepătimirii şi a sfinţeniei. 
Dacă scrierile părintelui sunt raze de lumină care luminează sufletul şi-l trezesc spre iubirea de Dumnezeu şi dorul sfinţeniei, din mormântul de la Prislop izvorăsc pacea şi iubirea dumnezeiască, bucuria, sfinţenia şi nenumărate vindecări. Aici timpul se suspendă iar clipele devin eterne. Lângă crucea care străjuieşte mormântul părintelui, zeci de mii de oameni din toată ţara, trăiesc fiorul credinţei iubitoare, a smereniei, a simplităţii şi puterii creştinismului primar. Harul, binecuvântarea şi vindecările ce izvorăsc din mormânt, fac Prislopul un loc de pelerinaj unic. 
La pomenirea anuală a adormirii părintelui, mii de oameni credincioşi, prezenţi la Sfânta Liturghie şi parastas, în bună cuviinţă şi rânduială aşteaptă ceasuri de-a rândul, să poată atinge mormântul sau crucea ce străjuieşte la capul părintelui. În preajma mormântului simţi nu doar harul şi binecuvântarea părintelui ci şi plenitudinea Bisericii. Simţi prezenţa şi comuniunea Apostolilor, Proorocilor, Mucenicilor, Cuvioşilor şi Drepţilor. Te copleşeşte o imensă bucurie, a harului sfinţitor dar şi o imensă responsabilitate în faţa Celui ce va secera rodul focului iubirii Sale, semănat de „preotul cel unic” şi ucenicul Său cel ales, pe pământ, Ava Arsenie de la Prislop, Sfântul Ardealului iubit.

 

Arhim. ANDREI COROIAN 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *