Părintele Sava de la Marea Lavra

Părintele Sava este grec, de obârşie din in­sula Creta. Monah închinoviat de tânăr la Marea Lavră, e unul dintre cei mai buni cântăreţi de muzică psaltică de acolo (se cunoaşte oblăduirea Sfântului Ioan Cucuzel!). Provine dintr‑o familie destul de numeroasă, dar una de artişti, fiindcă toţi fraţii şi surorile lui cântă: la acordeon, la bouzouki, la pian, sau vocal, fiecare după „talantul” său.
Ajutor de para‑iconom (pentru că la Marea Lavră nu există iconom, funcţia fiind deţinută de Maica Dom­­nului, care i‑a promis Sfân­tului Athanasie că se va în­griji personal de cele trebu­in­cioase obştii), el e bun prie­ten cu chelarul Prodromului, părintele Gavriil, şi cu toţi cei ce iubesc psaltica bizantină. Spune că iubeşte muzica şi n‑ar putea trăi fără să dea slavă Domnului prin ea.
Vine duminica şi la săr­bă­tori şi repetă împreună cu cântăreţii Prodromului, des­luşindu‑le meandrele ni, pa, vu, ga, di‑urilor (no­te muzi­cale bizantine co­­respunzătoare do, re, mi, fa, sol‑urilor noas­tre). Mi­rân­du‑mă puţin de smerenia lui, mi‑a răspuns că pentru el nu există grec, român, rus, sârb sau bulgar, ci doar  „hristianos orthodoxos”, şi că în Athos aceştia toţi sunt, deopotrivă, un popor de drept‑închinători. Şi, într‑adevăr, am văzut că nu e osebire după naţie la el! (Cel ce îi cunoaşte pe greci câtuşi de puţin, ştie ce lucru mare e acesta pentru un elin!)
Monah serios, atent cu paza gândurilor, părintele Sava spune că face asta pentru că există multă amăgire în lumea aceasta şi crede că îşi poate dobândi adevărata libertate doar în Adevăr. Aşa că cearcă mereu să stea lipit de Hristos, „Adevărul şi Viaţa”, fiindcă „dorul meu este să mă lipesc de Tine, să‑mi pun în Tine nădejdea” (Ps. 72, 27). Spune că lucrarea gurii nu e cuvântul, ci psalmodia, rugăciunea şi tăcerea, aşa încât el îşi luminează cuvintele cu faptele sale. Pentru că nu ştim atât de multe cuvinte încât să ne permitem discuţii aprinse, discutăm doar ceea ce ni se pare esenţial, şi în felul acesta, cu părintele Sava, am vorbit doar despre „cele ale sufletului”. Şi fiindcă am văzut că nu pune pe seama lui iscusinţa de a interpreta anumite partituri, ci pe harul primit de la Dumnezeu, am îndrăznit să scriu despre el, gândindu‑mă că nu va fi ispitit de mândrie călugărească sau slavă deşartă văzând aceste rânduri.

George CRASNEAN