LOADING

Type to search

Sfântul Boar şi Sfântul Poet

Marii duhovnici ai neamului

Sfântul Boar şi Sfântul Poet

Share

Nimic din ceea ce citesc în zori nu mă atrage, până când nu deschid cărţile din care îmi vorbeşte părintele meu şi în care pot găsi ceea ce el vrea, cu forţa vulcanică a duhului său, să mă înveţe :

“Rugul aprins, care ardea si nu se mistuia, este simbolul Rugãciunii neîncetate, deci

Rugãciunea lui Iisus. Aceastã interpretare, apartine pãrintelui ieroschimonah Daniil

Teodorescu, initiatorul Rugului aprins, care a murit în închisoarea de la Aiud.”

Iată, părintele Sofian i-a consemnat Numele, cel pe care eu încă i-l caut pentru a-l chema cu toată puterea, din adâncul sfinţeniei sale: ieroschimonahul Daniil al Rugului Aprins sau ieroschimonahul Daniil de la Aiud. Aici nu mai poate fi nici o confuzie cu tânărul părinte Daniel de la Rarău, ale cărui cărţi ne sunt oferite în marile librării de carte religioasă (Doxologia din Iaşi, Sophia din Bucureşti), atunci când cerem vreo apariţie, nouă sau veche, din opera ieroschimonahului Daniil de la Rarău. Nici o diferenţă, după opinia librarilor! Astfel am ajuns să deţin opera completă a “celui tânăr”, cărţi compuse din citate amestecate, ca într-o fişare de maculator, fără a veni cu idei care să ni-l aducă mai aproape pe sfântul, al cărui nume şi mânăstire le-a împrumutat, în vreme ce sufletul meu tânjeşte după scriitura desăvărşită a “celui adevărat”.

Sigur că este loc şi pentru asemenea studii de începător, problema este că sub stufărişul lor, opera puţin editată şi rară a ieroschimonahului martir Daniil de la Rarău se pierde din nou, devenind de negăsit, cu tot efortul unor edituri de a ni-l dărui.

Citind prea puţinele cărţi ce pot fi cumpărate astăzi, din uriaşa operă a ieroschimonahului Daniil al Rugului Aprins (felicitări editurii Christiana pentru editarea lor!), mă gândesc la miile de manuscrise ale lui, pe care confiscându-le, securitatea din anii 1950-60 le-a amestecat, imaginându-şi că nimeni nu-şi va mai bate capul să le reaşeze. Ca nişte sfinte moaşte, poeziile şi eseurile scrise de el vor ieşi în cele din urmă la lumină şi se vor deosebi. Există exegeţi care afirmă că opera ieroschimonahului Daniil al Rugului Aprins reprezintă pentru neamul românesc o comoară care ar îndreptăţi studiul său în manualele de literatură şcolară.

Părintele Mihail Stanciu, într-un referat al lucrării sale de doctorat („Părintele Daniil Sandu Tudor, rugător şi mărturisitor al Domnului nostru Iisus Hristos”) consideră „Imnul acatist al Rugului Aprins al Maicii Domnului”, compus vreme de zece ani de ieroschimonahul de la Aiud, „poate cea mai frumoasă poezie dedicată Maicii Domnului, scrisă şi rostită vreodată pe faţa pământului, o superbă sinteză de teologie şi poezie, expresia literară a icoanei Maicii Domnului – Rugul Aprins, de o uimitoare bogăţie de sensuri şi bucurii duhovniceşti, una dintre capodoperele poeziei româneşti şi universale.”

În dimineaţa aceasta am pe pupitru prima ediţie integrală de „Acatiste” (Christiana, 2009) ale ieroschimonahului Daniil de la Rarău (Sandu Tudor). Este o carte de poezie ilustrată minunat, cu gravuri din epoca interbelică, în care tânărul poet a fost publicat, dar şi cu miniaturi care conferă paginii atmosfera unui manuscris vechi, împodobit într-o mânăstire. Ornamentaţia vizuală este în acord perfect cu cea literară, folosită de sfântul-poet.

Scrie pr.dr.Antonie Plămădeală, despre maestrul meu:

“Părintele Daniil avea o rotunjime de gând. Se mişca într-o schemă precisă, într-o

gândire sigură pe care, prin lecturi şi meditaţie, doar şi-o umplea. Toate textele rămase de la dânsul arată că era pe deplin lămurit. Credea. Ştia. Îşi descoperea mereu doar confirmări a ceea ce ştia dinainte.”

Cred că dintr-o asemenea metodă de gândire (preştiinţă mistică+revelaţie) s-a născut şi “Acatistul preacuviosului părintelui nostru Sfântul Dimitrie cel Nou, boarul din Basarabov”. Nu ştiu dacă există în calendarul nostru sfinţi despre care să se ştie atât de puţin, ca despre Sfântul Dimitrie cel Nou. Pentru că sfintele sale moaşte se află în oraşul meu, la Catedrala Patriarhală, merg adesea să mă închin, să le ating, să cer ajutorul sfântului (chiar el mă cheamă uneori, printr-un subtil parfum care exală din icoana mea de acasă), doar că tot ce ştiam despre el era nedrept de puţin. Am nevoie de viaţa unui sfânt, de înclinaţiile lui, de micile amănunte care îl reprezentau aici, pe pământ, ca să-l pot găsi în nevăzut, ca rugăciunea mea să intre în rezonanţă cu sufletul lui.

Cu siguranţă, o viaţă de sfânt ascunsă lumii este şi rămâne scrisă undeva, în bibliotecile cereşti. Până acolo şi-a avântat sufletul şi gândul poetul Sandu Tudor, ca să-l găsească şi să ni-l aducă, aşternându-l în treisprezece condace şi icoase. După lectura acestui acatist, relaţia mea cu sfântul a devenit neaşteptat de vie. Îl caut, îmi fac de lucru prin oraş, ca să ajung la el iarăşi şi iar. Şi îi învălui pe amândoi în aceeaşi iubire plină de recunoştinţă: pe sfântul boar Dimitrie şi pe sfântul poet Daniil.

Bucură-te, blândeţe ce vrea să ne scape;

Bucură-te, cel ce ne mângâi grelele pleoape;

Bucură-te, pilduire, prin înjghebarea de oase;

Bucură-te, din racla cu moaste luminoase;

Bucură-te, Dimitrie cel Nou, Cuvioase.

 

Elena Frandeş

Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *