LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Zaharia Zaharou la Cluj-Napoca

Share

La invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnic la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex (Anglia) va face o vizită la Cluj-Napoca, în perioada 5 – 8 iunie 2012.

Părintele Zaharia este ucenic al Arhimandritului Sofronie Saharov – întemeietorul Mănăstirii de la Essex şi ucenicul Sfântului Siluan Athonitul.

Programul vizitei

Marţi 5 iunie
– ora 18.00, Întâlnire cu studenţii la teologie şi elevii seminarişti, în Sala „Nicolae Ivan”, Piaţa Avram Iancu nr. 18.

Miercuri 6 iunie
– ora 08.00, Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Vasile Someşanul şi Sinaxă cu stareţii, stareţele şi duhovnicii mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Floreşti, cu tema Călugărul şi duhul veacului;
– ora 18.00, Vecernia şi cuvânt de folos al Părintelui Zaharia, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Joi 7 iunie
– ora 08.00, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Elisabeta” din Cluj-Napoca, strada Arțarului, nr. 7;
– ora 18.00, Întâlnire cu tinerii din ASCOR Cluj-Napoca, în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor, strada Teodor Mihali, nr. 58-60.

Părintele Zaharia Zaharou s-a născut şi a crescut în Cipru. La 18 ani a plecat în Anglia pentru de a studia Chimia la Londra. Aici l-a cunoscut pe Părintele Sofronie Saharov care venise din Muntele Athos să înfiinţeze Mănăstirea Essex şi a hotărât să renunţe la chimie pentru a urma calea monahală. A fost trimis să studieze teologia în Franţa şi Grecia, iar la finalizarea studiilor s-a întors la Essex. Este licenţiat în Teologie al Institutului Saint-Serge din Paris şi al Universităţii din Tesalonic. Titlul de doctor în Teologie l-a obţinut cu o lucrare despre teologia Arhimandritul Sofronie, făcută sub îndrumarea renumitului teolog grec George Mantzaridis.

Pe lângă limba greacă, vorbeşte fluent rusă, franceză şi engleză. Este traducătorul oficial din rusă în greacă al scrierilor Stareţului Sofronie. Este autor al mai multor cărţi, unele publicate şi în limba română: „Hristos Calea vieţii noastre. Darurile teologiei arhimandritului Sofronie”, „Lărgiţi şi voi inimile voastre”, „Omul tainic al inimii: Cultivarea inimii în Antropologia Ortodoxă”, „Merinde pentru monahi”. A conferenţiat despre teologia Sfântului Siluan Athonitul şi a Stareţului Sofronie în numeroase ţări, dintre care Anglia, Finlanda, Grecia, Bulgaria, România.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up