LOADING

Type to search

Codrule , codruţule…

Editoriale

Codrule , codruţule…

Share

Pentru ca nu a cantat in poeziile lui

frumuseţea iernii unii contemporani şi comentatori postumi au concluzionat că lui Mihai Eminescu nu i-a plăcut acest anotimp. El şi-a exprimat într-una din poeziile sale dorul de a-şi împleti visele cu focul care-“mi spune povestea –a mai frumoasă” în timp ce afară viscolul îşi mâna hergheliile peste întinderile îngheţate dar lipsa mijloacelor materiale a făcut ca poetul să sufere adesea de foame şi de frig deşi a muncit ca un  “salahor intelectual”.Cred că inima lui a tresăltat  la atingerea diafană a fulgilor de nea şi sufletul i s-a pierdut în imensitatea pură a zăpezilor contemplând mirificele plăsmuiri ale iernii şi a vibrat în mii de acorduri dureroase dar el a fost privat de acea stare tihnită pe care omul de rând o are stând în confortul domestic fără altă grijă decât aceea de a se bucura de frumuseţea şi binefacerile vieţii.  

Multe nu ştim despre el deşi o seamă de critici literari au disecat fiecare cuvânt,fiecare vers cu intenţia de a intra în desişul gândurilor poetului pentru a-i pătrunde mintea şi a-i descoperi inima. Cei care l-au cunoscut mărturisesc despre el că a fost un om de geniu modest şi apropiat mai ales de săteni şi nu arăta prin nimic faptul că este cu mult deasupra tuturor prin inteligenţă,pregătire intelectuală sau poziţie socială . Diferenţele lui erau date de capacitatea personală a individului ,de calitatea morală şi civică. Iubea cu înflăcărare dreptatea,cinstea adevărul,vrednicia,corectitudinea,omenia şi dacă în opera lui publicistică folosea un limbaj mai dur era pentru a înfiera tocmai opusul valorilor pe care le promova. În scurta lui viaţă a luptat şi a muncit pentru apărarea drepturilor cetăţeneşti şi pentru propăşirea ţării al cărui vlăstar de frunte a fost ,demascând mereu incompetenţa,demagogia,corupţia care definea politicianismul din vremea sa.A fost un vizionar şi un clarvăzător al vremurilor viitoare şi dacă astăzi ar fi aplicate ideile lui de prosperitate şi progres cu insrumentele şi talentul care încă mai viază la noi am ieşi din haosul în care ne aflăm datorită politicilor neinspirate şi a nepăsării noastre.

 “Munca şi numai munca este izvorul libertăţii şi fericirii” spunea el.Prin muncă dovedim că ne iubim ţara ,continuând să clădim şi să îmbogăţim prin efort personal zestrea pe care ne-au lăsat-o străbunii.  “Partiotismul este simţ istoric ,nu-i simpla iubire a ţărânii ,a pământului ci a trecutului ,preţuirea moştenirii spirituale ,a virtuţilor civice prin care eroismul poporului a menţinut ţara şi aşezările ei .Cine pierde simţul istoric nu vede drumul drept ,nu vede adevăratele interese ale naţiunii nici capacitatea ţării de a se ridica la nivelul cerinţelor vremii”.  

Eminescu a pledat ca nimeni altul pentru organizarea vieţii obşteşti după reguli simple puţin costisitoare,pentru aprecierea bunelor tradiţii româneşti ,pentru punerea în valoare a tezaurului spiritual, de gândire şi simţire românească ,de limbă şi datini.

Ce poate spune un om obişnuit despre un geniu?

Cine ar putea să-l înţeleagă şi să-i strângă în căuşul vorbelor picurii inimii sale sângerânde? Eminescu este o flacără care arde şi acum, nemistuită . “Această scăpare a suferinţei mute prin farmecul exprimării este binefacerea ce o revarsă poetul de geniu asupra oamenilor ce-l ascultă, poezia lui devine o parte integrantă a sufletului lor şi el trăieşte de acum înainte în viaţa poporului său”  spunea  T.Maiorescu.

S-a scris mult despre el şi încă se va scrie.Memoria lui a fost omagiată sau terfelită,folosită în scopuri mercantile, viaţa lui a fost cernută mărunt ,i s-au adus laude, a fost înjosit prin asocieri meschine,a fost ponegrit pe nedrept, i s-au adus acuze de xenofobism şi antisemitism  toate nejustificate .

Eminescu a fost un om delicat şi n-a adus atingere niciunei persoane oneste ,el doar a făcut ceea ce puţini aveau curajul în vremea sa  : şi-a apărat “sărăcia şi nevoile şi neamul”.A apărat prin forţa verbului său inegritatea teritorială a ţării ,dreptul românilor la autodeterminare  şi fericire în această  ţară stropită din belşug cu sânge de martiri. L-au urât şi defăimat aceia care     străini sau autohtoni –  s-au înfipt precum căpuşele împilând şi sărăcind poporul care trudea să ţină pe umerii lui întreaga şleahtă de trântori şi trădători.

Eminescu este şi rămâne Eminescul nostru indiferent de câte oale hârbuite ar hodorogi despre el. Prea s-a lipit de sufletul românului ca să mai poată cineva să-l smulgă de acolo.

Este cel mai profund gânditor pe care l-a avut naţia noastră în ultimul mileniu, cel mai iubit şi mai citit poet,unul dintre cei mai vrednici români , un mare patriot şi creştin. Din păcate puţin a fost arătată lumii această latură a personalităţii lui. Iată amărăciunea cu care priveşte raportul omului contemporan cu Dumnezeu: 

 

“Azi gândirea se aprinde ca şi focul cel de paie

Ieri ai fost credinţă simplă  – însă sinceră,adâncă

Împărat fuşi omenirei , crezu-n Tine era stâncă …

Azi pe pânză Te aruncă ,ori în marmură Te taie”.

 

Poezia lui Eminescu aste un salt uriaş în literatura noastră. Nimeni înainte sau după el n-a mai scris atât de legitim inspirat.

Mintea lui copleşitor de adâncă ,grandoarea ideilor , cuvântul izvorât din « limba vechilor cazanii »,măreţia simţirii,dragostea inegalabilă pentru frumos ridică  ‘ valurile,vânturile ‘ şi opresc pe oricine ar îndrăzni să se apropie de sanctuarul devenirii lui fie şi cu pioşenie.

« Codrule,codruţule » îmi mângâie şi acum auzul cu freamătul de codru al versurilor sale. Cred că este prima poezie pe care am conştientizat-o şi aşa l-am cunoscut pe Eminescu. M-a fermecat cu evocarea drăgăstoasă oarecum naivă a codrului copilăriei pe care îl cutreiera ‘ fiind băiet ‘.

Mai târziu ‘ m-a prins’ cu  Luceafărul  ,poemul pe care-l memorasem şi-l recitam în gând mai ales atunci când cădeam ‘în putina cu melancolii ‘. Mă tulbura povestea dar nu simpatizam cu fata de împărat,îmi era milă doar de Hyperion.

Îmi amintesc serile lungi ,prelungite mult după ce suna stingerea în care citeam tot ce apărea scris de şi despre Eminescu. Colegele zâmbeau cu subânţeles : “T. îl studiază pe Eminescu!” Ele credeau că mă îndrăgostisem de portretul romanticului poet dar eu nu mă puteam dezlipi de poeziile lui. “Tot mai citesc măiastra-ţi carte

                                                                                                Deşi o ştiu pe dinafar”  i-aş spune şi eu dacă l-aş întâlni cândva.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *