LOADING

Type to search

Editoriale

Creatorul nu și-a abandonat proiectul

Share
Împărățiile lumești au eșuat. Chiar și modelul cel mai aproape de original, Imperiul Bizantin, a sucombat, a fost cucerit și distrus. Dar Împărăția lui Iisus nu este din lumea aceasta, nu este croită după modelul lumesc, nu este măcinată de războaie și de boli. Important de reținut de aici este faptul că Iisus este Împărat, unicul Stăpân și Domn. El este Arhiereu și Preot, Învățător și Mântuitor.
Creatorul nu și-a abandonat proiectul. Este marea șansă a omenirii rănite, că nu a fost părăsită pe câmpul de luptă, ci a fost salvată și amnistiată, iar acum urmează să fie premiată pentru curaj și devotament.
***
Noi slujim celui mai bogat Stăpân, Care nu ne va concedia niciodată, Care ne-a răscumpărat din sclavia infernului. În lumea lui Dumnezeu nu putem introduce nici un element de escrocherie, nu Îl putem păcăli.
Când păcătuiesc – scrie Tom Wright – oamenii predau unor forțe nedivine o putere și o autoritate pe care acele forțe nu erau menite să le aibă vreodată. Era nevoie de iertarea păcatelor. Iar aceasta putea fi oferită doar de Mesia.
Nu așteptăm o salvare de lume, ci o salvare în lume, o restaurare, o restartare produsă de Mesia odată pentru totdeauna, o revoluție spirituală.
***
Decât să câștig singur, mai bine eșuăm împreună. Cine vrea să se salveze cu orice preț, va pierde, iar cel ce pierde de dragul altora, va câștiga. Mesia biruie în cei ce pierd salvând pe alții.

Creatorul stăpânește lumea și acționează astfel încât să pună în lucrare dreptatea o dată pentru totdeauna. Mesia împărățește! Invocarea puterii imperiale a singurului Creator este – cu siguranță – un act de rezistență deloc de neglijat.

Evanghelia este despre suferință, izbăvire și iubire. Omenirea suferă, dar iubirea divină o salvează. Omenirea este eliberată, iar această libertate redobândită face posibilă fericirea veșnică.
***
Bucuria noastră se datorează faptului că vom scăpa de suferință, de moarte, de tristețe, de închisoarea amăgirilor și ne vom reîntâlni cu cei dragi. Suntem părtași ai victoriei lui Mesia, deci avem toate motivele să fim bucuroși, optimiști, fericiți. Tactica Creatorului nu dă greș niciodată. Fiul Lui nu poate pierde. Nu are cine să Îl învingă.
Prin înviere, victoria Binelui este decisivă. Proiectul Creatorului nu a eșuat. Cei integrați în această lucrare devin – la rândul lor – victorioși. Sângele Noului Legământ consfințește această bucurie. Avem Leacul, deci putem fi vindecați. Greșelile pot fi iertate. Șansele pot fi reoferite. Revederile cu cei dragi pot fi posibile. Și toate aceastea doar dintr-un ocean de iubire.
Bucuria năvalnică a Paștilor – cum o numește Costion Niculescu – nu ne mai părăsește. Tristețea iadului este azvârlită departe de tot, de unde să nu ne mai poată afecta. Ce ne lipsește? O inimă curată, răspunde Hrisostom. Revenirea la setările din creație, devirusarea.

Doar cei luciferici așteaptă din partea oamenilor laude care I se cuvin doar lui Dumnezeu.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up