Dincolo de capăt

Evanghelia trebuie citită până la capăt. Nu e suficientă o răsfoire superficială. Răbdarea trebuie dusă până la capăt. Pentru că de la ceea ce numim capăt, începe altceva. Dincolo de capătul știut, mai e ceva. Acesta este cel mai important lucru de reținut. Să nu ne lipsească motivația de a ne dori să ajungem acolo.

Orice maturizare presupune un efort și o nerenunțare la principiile de la început. Pentru aceasta, trebuie să știm ce vrem și trebuie să știm ce nu am face niciodată. Suntem vindecați de o boală incurabilă (moartea), iar vindecarea este instantanee și completă. Este cea mai mare minune posibilă.

Ce scop are viața unui evoluționist? Ce sens are atâta zbucium? Dincolo de orice, suntem fericiți cât timp suntem în creștere, în înaintare spre veșnicie. Asemănarea cu Creatorul este scopul vieții noastre, iar învierea ne dă sens, speranță și putere de a continua, de a nu renunța.

Apocalipsa nu înseamnă panică, ci pregătire. Nu frică, ci bucurie că vom scăpa de ispite și ne vom întâlni cu Hristos înviat. Îmbogățirea nu este o etapă nicăieri pe acest traseu. Bogații se sperie că apocalipsa le va lichida averile, concediile, privilegiile, falsul paradis terestru. Câtă vreme facem milostenie, nu putem fi bogați. Oamenii nu doresc Rai, deoarece sunt înnebuniți după bani, după idoli, după plăceri.

Învierea este o mărturie că viața este mai puternică decât moartea. Ea ne cheamă să credem în această putere, nu numai ca un eveniment din trecut, ci ca o realitate prezentă, scrie Philip Yancey. Învierea lui Iisus ne învață că putem trece prin orice dificultăți și suferințe, știind că la sfârșit ne așteaptă viața veșnică.

Învierea lui Iisus este cea mai mare demonstrație a iubirii lui Dumnezeu pentru noi, pentru că El a dat viață din nou pentru a ne arăta calea spre mântuire. Învierea este o invitație la o viață nouă și la un început proaspăt. Învierea ne arată că nimic nu este imposibil cu Dumnezeu. Medităm la înviere, nu la îmbogățire.

Diavolul știe că nu are nici o șansă să câștige la Judecată și minte miliarde de suflete că nu va exista nici o judecată. În schimb, mii de ani – dacă îi va mai număra cineva – harul lui Dumnnezeu va fi disponibil pentru cei dornici, pentru cei care tânjesc după fericire veșnică, nu după cai-verzi-pe-pereți.

Mai există etică și morală? Ne descurajează faptul că ni se pare că toți fac anumite mânăreli? Ni se reproșează că nu facem nimic sau că nu facem destul. Dar adesea nu putem face anumite lucruri singuri și nu avem cu cine să le facem corect. Este dilema morală supremă. Cedăm sau facem compromisuri? Dăm sau luăm? Mai bine explicăm scurt de ce nu facem un anumit lucru, cât mai discret, asumându-ne orice risc, de regulă financiar. Pentru că judecăm dincolo de faliment, dincolo de boală, dincolo de copârșeu. Dumnezeu chiar are grijă de noi, dacă Îl lăsăm să aibă și nu furăm pe cei cărora ar trebui să le dăm. Asta zice Vechiul Testament, pe care îl blamează cei care nu l-au citit niciodată.