Inimă de piatră seacă

Inimă sprinţară – inimă povară , inimă bună – inimă rea , inima ta ,inima mea …

Inima , pârdalnica !Ghem neobosit legat prin fire nevăzute de stinghiile Cerului. Pusă acolo ,în pieptul omului ca să-l zgâlţâie şi să-l asmută să-l poarte vântură –lume ori să-l ţină legat de alta la fel de zurbagie.

 

“Mi-a venit inima la loc”,”mi se rupe inima”,”oftează din adâncul inimii”,”m-a secat la inimă”,”mi te-ai şters de la inimă”,” mi se făcuse inima cât un purice”,”i-a frânt inima”,”îmi plânge inima”,”îmi creşte inima”,etc. sunt doar câteva expresii care ilustrează stări şi sentimente menite să dea culoare vieţii presărând pe turta existenţei sarea şi piperul fără de care i-ar fi greu omului să treacă mai departe.

 

“Of, inimă, tu n-ai minte deloc ! sună a reproş versurile unui cântec uitat ca să ne arate că bucăţica năbădăioasă numai cât un pumn de mare se comportă după propria voinţă şi raţiune.

 

Inima chiar are minte după cum au constatat şi au probat cercetătorii din ţara multelor speranţe. Fără mofturi ori menajamente o spune pe înţeles românul care i-a acordat întotdeauna credit şi pentru a deosebi negrul de alb îşi numeşte confraţii după cum le bate inima : om cu inima luminată,mare,smerită,veghetoare,urgisită,goală sau om fără inimă.

 

În timp ce toate celelalte vietăţi ale pământului trăiesc şi acţionează în conformitate cu porunca divină primită la Creaţie , omuleţul  nostru fudul nu se mulţumeşte cu darurile primite şi ispiteşte,scotoceşte,se uită peste umăr,îşi aruncă pacea pe fereastră numai ca să-şi demonstreze cât de inteligent şi valoros este el,ce creatură inteligentă s-a dovedit a fi dacă-şi poate analiza reacţiile şi-şi poate folosi trupul pe care i l-a dat Dumnezeu.

Că inimioara nu-i doar “pompa”,’motorul”,”cordul” cum crezuse până mai ieri ci,o chestiune cu mult mai complicată care poate influienţa chiar şi echilibristica pe Planeta Albastră ce-i pasă lui?  Abia după ce şi-a pierdut inima, curioasa speţă umană şi-a dat seama că ea există.

Descoperirea care ne pune în gardă şi ne avertizează despre responsabilitatea noastră faţă de Univers este lăudabilă şi bineventă dacă în urma acestui demers am învăţa ceva dar nu oferă posibilităţi de exploatare pentru a obţine vreun profit de aceea va rămâne ca atâtea altele doar un fapt divers. Iar noi,fideli consumatori de informaţie , “cum am fost aşa rămânem”indiferent de cât s-au zdrobit savanţii să ne lumineze .Vom îngrămădi în coşul răutăţilor ca şi până acum “gânduri viclene”,”vorbe şi fapte necuvioase”trimiţând în eter aceleaşi impulsuri care fac să se crucească Sfinţii din Ceruri.

“Sus să avem inimile!” spune preotul în timpul fiecărei Liturghii ridicănd Crucea înaintea credincioşilor.

“Avem către Domnul!” se aude răspunsul ca o confirmare a deplinătăţii harului izvorât din jertfa Mântuitorului.

În Cruce este toată simţirea şi înţelepciunea.Cel care S-a răstignit pentru omenire ne-a arătat cum trebuie să fie inima omului : smerită şi iubitoare,grabnic-ajutătoare,vitează şi îndrăzneaţă în a mărturisi Adevărul, veghetoare ,luminată şi curăţită de toate bicisniciile omeneşti,zăbavnică la mânie,,plină de compasiune,eliberată de povara grijilor lumeşti ,de-a pururi fiitoare – tărie şi far călăuzitor, omului.Nu după mintea noastră ne-a lăsat Dumnezeu să trăim pe pământ. A sădit în mijlocul nostru inimă curată “cortul mărturiei”şi lăcaşul mântuirii pentru cei care sunt vrednici să-L primească în odihna lor pe Domnul. Căci spune Sfântul Macarie Egipteanul : “Inima este un prea mic vas dar într-însa sunt îngerii , este viaţa şi Împărăţia”.

“Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu”.