Moșul Nicolae

Nu ştiu dacă există vreun magazin în care să nu vezi ciorapii aceia roşii sau multicolori expuşi anume pentru a ne atrage atenţia că iată: vine Moş Nicolae şi-i musai să fim pregătiţi. De la mic la mare toţi aşteaptă cu nerăbdare să intre în posesia ciorapilor-săculeţi căci “moşul”intreprinzător produce mărfuri pentru toate gusturile şi pungile numai să dăm curs invitaţiei, obsesiv repetată prin mijloacele de informare în masă,de a le cumpăra. Reclama este sufletul comerţului, afacerile prosperă iar noi , consumatori de nota 10 ne adaptăm fidel importurilor de obiceiuri şi mofturi occidentale care trec fără viză dintr-o inimă într-alta.

Preocupaţi să fim în rând cu lumea uităm care este adevărata semnificaţie a sărbătorii şi ne agăţăm prosteşte de orice artificiu care ne poate da iluzia că ne-am asigurat o sărbătoare perfectă cu bucurii pe măsură. Parcă îţi vine să spui că la urma urmei fiecare primeşte ce şi-a dorit şi dacă omul nostru vrea să fie manipulat şi exploatat,e treaba lui. Dar tot nu-ţi dă pace sentimentul neplăcut pe care-l încerci văzând atitudinea unora faţă de moştenirea noastră de suflet care se pierde şi pe care cândva o vor cere de la noi urmaşii.

De ce-şi crează românul imaginea falsă a unei împliniri adoptând obiceiurile altor popoare când are acasă o tradiţie atât de frumoasă pe care numai dacă ar cunoaşte-o şi tot ar fi de ajuns pentru a-l face fericit? Să fie de vină snobismul sau pur şi simplu neputinţa lui de a accepta dulcea povară pe care ştie că n-o mai poate purta? Cum altfel s-ar explica ruşinea lui de a se manifesta româneşte şi graba cu care îmbrăţişează tot ce vine dinafară bun sau rău?

Praznicul Sfântului Nicolae ne aminteşte o dată mai mult de grija pe care o are Dumnezeu faţă de neamul omenesc. Binecuvântat este El întru sfinţi pentru că aceştia prin viaţa lor plăcută au devenit prietenii Săi. Putem spune că sunt şi ai noştri în măsura în care reuşim să le cultivăm prietenia.

Desigur că nu se aşteaptă ca noi să facem eforturi financiare pentru a le câştiga bunăvoinţa cumpărându-le cine ştie ce frumuseţi vremelnice de care numai oamenii se pot bucura. Nici măcar nu cred că le-ar plăeea să ne vadă preocupaţi de fastul sărbătorii. Acest prisos de mândrie omenească este departe de a fi pe gustul Sfinţilor. Ei doresc să vadă cum creşte în noi fiorul unei iubiri jerfelnice faţă de aproapele şi dorul pentru Prietenul Cel din veac.

Nicolae – moşul vechi de binefaceri – este iubit mai ales de copii chiar dacă pe lângă mărinimia lui mai strecoară prin case câte-o vărguţă. Măcar pentru acea vărguţă corectoare aceştia îl cunosc. Rămâne doar ca noi cei mari să le spunem că Sfântul Nicolae nu vine numai o dată pe an ca să umple ciorapii sau ghetuţele cu dulciuri, el ar vrea să vină mereu ca să-i ajute şi să-i ocrotească dar n-o poate face decât dacă este lăsat să intre mai întâi în inimile cele neprihănite ale copiilor cuminţi.

Călătorii de fiecare zi sau cei ce străbat cerul,pământul sau marea l-ar putea dobândi pe Sfântul Nicolae pentru a le fi prieten bun la nevoie . Dar iarăşi se impune o minimă condiţie – rugăciunea – căci oricât de bun ar fi prietenul nostru tot trebuie să-i demonstrăm că-l iubim.

Ce bun prieten ar fi Sfântul pentru tinerele fete dacă acestea ar dori să trăiască în curăţie! Şi câtă bogăţie sufletească ar dărui părinţilor care se străduiesc să-şi orienteze copiii pe drumul trăirii întru Hristos!

Dar cel mai mult folos ar avea de la Sfânt cei ce-L caută pe Domnul şi vor să bea din elixirul vieţii care îşi are obârşia în Biserica Ortodoxă. Oare nu pentru ei s-a dezbrăcat Ierarhul de rang şi de cinstire pălmuind obrăznicia lui Arie?

Şi astăzi Sfântul Nicolae păzeşte turma Lui Hristos de lupii care vor să intre în staul şi să răpească oile. Şi se roagă pentru păstorii noştri pentru ca aceştia să nu uite niciodată cuvântul Mântuitorului : ”Paşte oile mele! Paşte mieluşeii mei!” Dar nici noi nu trebuie să uităm că înainte de toate avem acolo sus pe cineva care ne iubeşte.Un prieten dezinteresat,un doctor de suflete sau un bunic sfătos care ni se dăruieşte cu tot ce a primit de la Dumnezeu. Însă ,dacă ne vom purta ca urmaşi ai lui Arie, cu aceeaşi râvnă cu care a apărat cândva Sfânta Predanie ne va şi ”pălmui”.