O carte…“cu greutate”

Hristos a pătimit pe Cruce, S-a îngropat şi a înviat a treia zi aşa cum a proorocit. Bobul de grâu a murit pentru Sine şi a înviat pentru ceilalţi, ca aceştia să aducă roadă multă şi să aibă viaţă din belşug. Dacă n-ar fi înviat Hristos, ne spune Apostolul, zadarnică ar fi propovăduirea noastră, zadarnică ar fi şi Evanghelia Sa. Dar Hristos a înviat “cu moartea pe moarte călcând” şi ne-a lăsat moştenire Învăţătura Sa. Sfintele Evanghelii ne vorbesc despre viaţa şi faptele Mântuitorului ca să ne pregătească pentru marea trecere în Împărăţia Lui Dumnezeu. De-a lungul timpului, Sfintei Scripturi i s-a acordat cinstea şi atenţia cuvenită şi, în virtutea acestei cinstiri, Cartea Cărţilor a fost considerată ca fiind una dintre cele mai scumpe odoare ale Bisericii Ortodoxe. Impunătoare, ferecată în materiale preţioase (aur, argint, fildeş), danii ale unor creştini” cu dare de mână”, Evanghelia dăinuie până astăzi mărturie a credinţei şi dragostei faţă de Cuvântul Lui Dumnezeu. Slova frumos împodobită, ghirlandele aşezate cu migală de mâini pricepute şi suflete pioase ne duc cu gândul la vremea când Mântuitorul umbla pe pământ vindecându-i şi mângâindu-i pe aceia care veneau înaintea Lui sau Îl urmau cu credinţă. Toţi aşteptând un Mesia după dorinţa şi nevoile fiecăruia. Şi iată că Mesia a venit. Mesianică, Sfânta Evanghelie şi-a schimbat între timp înfăţişarea, a devenit comună, accesibilă tuturor, palpabilă fizic dar, din ce în ce mai îndepărtată ca prezenţă şi purtătoare de Har divin pentru mulţi dintre noi. Ne apropiem fără sfială să o sărutăm ca odinioară păcătoasa, Crucea Domnului, fără sa ne gândim dacă merităm sau nu atingerea ei. Şi într-atât ne iubeşte Hristos încât Se lasă şi acum batjocorit în vorbe şi în fapte până când va trece timpul Graţiei divine şi Adevărul va ţâşni liber, pentru a arde toată nedreptatea care I S-a făcut.

A apărut de curând o ediţie – liliput – a Sfintei Evanghelii. O cărticică minusculă, cu ferecături de metal ieftin, imitaţie jalnică a Sfintei Scripturi circulă fără oprelişti chiar şi prin biserici. Impresia pe care o lasă privitorilor creştini este una de neputincioasă revoltă. Cine se poate pune cu Sfânta Evanghelie, fie ea redusă la dimensiunea piticot? Cum şi de ce s-a ajuns aici este un mare semn de întrebare. Care ar fi motivul unei reduceri atât de substanţiale? Oare criza economică pe care o traversăm să-şi fi băgat coada? Atunci de ce sunt pline librăriile, centrele de difuzare a presei, cu maculatură şi literatură nefolositoare? Să fie oare tendinţa, care se observă în ultimul timp, de a bagateliza, de a miniaturiza Cuvântul Lui Dumnezeu? Ne ruşinăm cumva de Sfânta Evanghelie şi trebuie s-o ascundem în mânecă?

Orice s-ar spune, Cartea Cărţilor este o carte cu greutate şi la propriu, şi la figurat. Încercarea de a “uşura” Cuvântul şi substanţa lui vizibilă nu-i altceva decât o manevră naivă ori poate subtilă de a-I mai da Mântuitorului o palma peste obraz şi încă un scuipat pe sufletul dreptmăritorilor creştini.

În diferite perioade istorice, când o carte incomodă sau era considerată nocivă pentru credinţa sau mintea populaţiei, se retrăgea de pe piaţă. Ce-ar fi ca şi emisiile ”evanghelice” pentru pitici să rămână în lumea poveştilor şi “invenţiile” să se oprească la uşa Bisericii?