Pe urmele sfântului Ambrozie

Pornim spre Lombardia cu gândul de a ne întoarce cu alți ochi, mai limpezi. De a găsi o liniște tainică, de a scăpa de agitație, de a găsi frecvența rugăciunii. Știm că Sfântul Ambrozie ne sfătuiește să împrumutăm din cultura păgână doar ceea ce este valoros.

Ne facem temele și aflăm că mântuirea nu este o intervenție neașteptată a lui Dumnezeu, ci o etapă în planul Lui. Totul este în grafic. Înainte de a ne întâlni cu autorul, recitim opera. Sfântul este viu. Aflăm că – dacă nu ne vom obișnui să Îl primim pe Dumnezeu puțin câte puțin – nu Îl vom putea primi în întregime. Nu e de șagă. Nu e turism, nu e croazieră de plăcere, e pelerinaj către Împărăția fericirii sfinților.

Punctul de plecare nu e aeroportul, ci vestea că Hristos a înviat. Totul e posibil, inclusiv mântuirea noastră. Numai că doar cei ce lucrează cu Hristos vor putea trăi o veșnicie cu El. Sfântul Ambrozie este vocea, Domnul Hristos este Cuvântul. Ce e vocea fără Cuvânt?!

În 390, Ambrozie predica la Mediolanum: „Hristos ne judecă prin cunoașterea inimilor. Hristos îi mântuiește pe cei ce Îi slujesc Lui. Nimeni nu e exclus de la iertarea Lui. Nimeni să nu fie disperat, că mila Lui este infinită.” Așadar, să avem inimi curate, să slujim Adevărul, să sperăm, să nu disperăm.

Este cert un lucru: Hristos nu e neconvingător în nici o împrejurare. Asta au înțeles sfinții. Fără Biserică, opera de mântuire nu se poate realiza. Pe drum spre Milano, o veste cumplită: biserica din Charleroi a fost jefuită. Sfinte al Lombardiei, ai milă de noi!

Scopul călătoriei noastre terestre este vindecarea completă. Veșnicia promisă este o viață nesfârșită de încântare. Cei ce vor avea răbdare vor avea parte de o surpriză plăcută. Să nu insuflăm jale în jur, ci să ne pregătim cât mai bine pentru întâlnirea cu Hristos.

Mergem de la Bergamo spre Milano și mă gândesc că am citit undeva că Biserica este singura maternitate unde se nasc sufleppe tele pentru veșnicie. Cred că sfântul se bucură de fiecare convertire, împreună cu mulțimile de îngeri. Acum 16 secole era isteria vandalilor, dar creștinii au supraviețuit. Vom supraviețui tuturor isteriilor de acum, prin credință. Dacă ajungem mai devreme în Rai, nu e nici o problemă. Mai bine mai repede, decât deloc.

Am fost la Viena și nu am vizitat Prater, nici stadioanele din Budapesta, Madrid, Barcelona, Londra sau Stuttgart. Nici la Milano nu voi vizita San Siro. Eu am venit pentru altceva, pentru altcineva, Sant’Ambrogio.

La maratonul lombard participă 10.000 de atleți, la maratonul credinței nu avem date statistice. Ciuma de la 1300 a distrus toată regiunea, mai puțin capitala, ocrotită de sfânt. Aici a apărut moda de a servi aperitive înainte de masa principală. Sfântul ne-ar spune că viața de acum e ca un aperitiv față de masa principală din veșnicie. Construcția catedralei de aici a durat 600 de ani. Ca la Köln.

Sfântul ne învață cum să ne pregătim pentru veșnicie și cum să facem față provocărilor și dezamăgirilor lumii: prin smerenie, prin răbdarea necazurilor, prin credință în Mântuitor, prin virtuți. Nu există altă Cale. Sfinte ierarhe Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfântul ne învață cum să folosim timpul trecător ca să câștigăm veșnicia. Asociem adesea sfântul cu minunea, cu bucuria, cu izbânda. Dacă el a reușit, putem reuși și noi. De unde aflăm despre veșnicie? Din Evanghelie. Ce este veșnicia? Un dar. Domnul Hristos ne promite veșnicia și ne-o și oferă, nu este o promisiune falsă.

Cum ne învață Sfântul Ambrozie să ne pregătim pentru veșnicie:

1. Să fugim de orice dorință vicleană.

2. Să facem voia Tatălui.

3. Să avem dragoste fierbinte pentru Hristos.

4. Să cerem viața veșnică Celui ce o are și o poate oferi altora.

5. Să răspundem cu bucurie chemării divine.

6. Să iubim Raiul pe pământ, Biserica.

Ideea de bază este ușor de înțeles și de acceptat: Cu adevărat merită să ajungem în Rai. Dumnezeu va avea grijă să ne simțim „ca acasă” în Rai, va fi gazda perfectă. Sfântul Ambrozie ne spune unde nu este Raiul: Nu este în bogăția materială a acestei lumi.

O rugăciune în biserica sfântului ne ajută să luptăm cu gândurile potrivnice și să ne sporim răbdarea. Să ne amintim că Raiul este bucurie. Dragoste. Pace. Odihnă. Există o mare putere, cunoscută de puțini oameni. Această putere este rugăciunea.

Dumnezeu nu ne-a părăsit, ne asigură Sfântul Ambrozie. Dumnezeu ne cheamă zi de zi, pe nenumărate căi minunate, să intrăm în Rai. Când Dumnezeu ne va duce în Rai, o va face pe drumul cel mai greu, deoarece drum ușor către Rai nu există. Suntem cerșetori risipitori, salvați de lumina albăstruie a harului: suntem reabilitați și mai primim o șansă de îndreptare.

Furtuna lombardă nu ne sperie, ci ne întărește convingerea de nezdruncinat că suntem sub ocrotirea lui Dumnezeu și a sfinților.  Că vrem să aflăm mai multe despre Dumnezeu și mai puține despre nimicurile lumii. Că Îl avem pe Dumnezeu și asta ne e de ajuns.

Viața nu este o croazieră de plăcere. Viața este o lecție divină despre liniștire, bunătate și iertare. Despre puterea de schimbare a morții în viață. Dincolo de necazuri, ne găsim adăpostul doar în brațele lui Dumnezeu. Locul nostru este în Biserica sfinților, în rugăciune permanentă.

Dumnezeu ne imunizează pentru toate intemperiile vieții, scrie Sfântul Ambrozie. În față avem doar învierea. Îi slujim lui Hristos aici, Îi vom sluji și în viața de după moarte. Tot ceea ce facem pentru Hristos are sens.

Sfântul ne invită acum la masa duhovnicească. Vom învăța să gătim preparate alese: smerenie, milostenie și iubire, ingredientele secrete ale fericirii. Între două răceli și două concedii, trece viața aceasta, nu merită să ne ostenim decât pentru cealaltă viața.

Motivul pentru care nu mergem acum în Rai este simplu: trebuie să ajutăm și pe alții să ajungă acolo. Biserica este pista noastră de decolare spre veșnicie. În siguranță. Restul e efemeritate bergamască. Golit de griji, sufletul se roagă în tihnă: „Doamne, Cel ce în ceasul al treilea pe Preasfântul Tău Duh L-ai trimis apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci Îl înnoiește nouă, celor ce ne rugăm Ție”.

Scrie un teolog grec despre o minune petrecută destul de recent în Grecia. Un bărbat de 42 de ani a făcut infarct în Sâmbăta Paștilor. A venit doctorul, a constatat decesul. Mama decedatului a plecat la slujba de înviere. La finalul slujbei, surpriză! Apare mortul înviat! Mare este Dumnezeul creștinilor! Suntem contemporani cu minunile sfântului Ambrozie și ale sfintei Tecla.

Păcătuim mințindu-ne că păcatul ne va face fericiți. Nici vorbă. Păcatul ne va face și mai nefericiți decât înainte. Smerenia înseamnă să trăim ca la Carte. Pacea inimii nu înseamnă absența ispitei, ci prezența lui Dumnezeu.

De numele orașului Milano se leagă un Carravaggio sau Da Vinci, Maria Callas sau Celentano. Pentru noi, Ambrozie și Tecla. Pentru noi, oul de ciocolată nu are nimic sacramental (scrie C.S. Lewis). Pentru noi, experiența este centrată total pe Dumnezeu. Dacă lumescul se schimbă, nu ne afectează, oricum stăm la distanță de el. E un pericol diferit, dar la fel de dăunător.

Lumea e plină de laude. Lăudăm vedete, lăudăm echipe sportive, lăudăm vrute și nevrute. Să nu uităm să aducem laudă Creatorului. Observ că mulți acceptă partea istorică și pe cea morală din creștinism, dar se blochează când aud despre sfinte moaște și minuni ale credinței. Asta le-ar reseta complet sistemul de valori. Lăudat e Dumnezeu în sfinții Lui.

Toți credem că iertarea e o idee bună, până avem ceva de iertat. E minunat lângă sfinți! Ei ne dau putere să iertăm și să fim iertați. Biserica e formată din cei ce primesc ajutor real de la harul real al unui Dumnezeu real.

Gândurile și sentimentele noastre vin și pleacă. Iubirea divină doar vine, nu pleacă. Ceea ce ne pregătește Dumnezeu merită toată așteptarea. Să nu renunțăm, să continuăm să ne rugăm cu insistență, cu lacrimi, din toată inima. Dumnezeu nu caută sfinți. El caută oameni pe care să îi facă sfinți.