LOADING

Type to search

Acolo… – o filă de jurnal

Pelerinaje

Acolo… – o filă de jurnal

Share
Îmi trezesc peniţa pentru a mai contura din rugina frunzelor de toamnă un fum din clinchetul anilor ce i-am lăsat să zburde în voie pe maidanul vieţii. Acolo în colţul său de lume, însingurat, chemând cuvintele, visând, sperând, zâmbind, lăcrimând, ca să-şi dea măsura credinţei un gângurit înmugurea. Îmi aduc aminte ca de o fiinţă uitată în paginile unui manual de gimnaziu sau între două frunze culese în grădina bunicii şi puse la presat. Acolo, eram eu pe aripile unui curcubeu fricos, proaspăt ieşit după ploaie şi mi-aş fi dorit să mai rămân acolo…sub aripa protectoare a mamei, ce-mi repeta verbul „a iubi” ca pe o litanie. Plâng norii…lovind fără milă pietrele uscate de arşiţa veacurilor. Îneacă şi ţărâna ce adăposteşte o altă lume. Ecouri surde foşnesc în miezul zilei, ce pare a fi mai mult noapte decât zi. Fluvii de gânduri mă răscolesc iar şi iar, ducându-mă pe alte meleaguri ce stau sfioase-n cămăruţele sufletului meu.
Pentru fiecare din noi „acolo” poate fi plapuma călduroasă a bunicii, căldura casei părinteşti, vocea plăpândă a mamei, întâmplarea aceea năstruşnică din prima excursie, peisajul care mi-a inundat întreaga fiinţa, prima iubire din minunaţii ani de liceu, un loc deosebit dintr-un pelerinaj sau excursie, un așezământ monahal unde am gustat bucuria isihiei, o experienţă de viață sau doar un scâncet ce ne-a scânteiat cândva inima.
Plouă…cu picături mici, mărunte, de parcă ar fi lacrimile cuiva. O vrăbiuţă caută zgribulită într-o băltoacă ceva, ştiut numai de ea, şi băltoaca e murdară de noroi. E sătulă de tot şi de nimic. Nu a mai avut răbdare şi a ieşit în ploaie, poate de singurătate…poate de curiozitate… Pentru ea unde o fi acel „acolo”, în ţări străine sau aici cu mine ?… Credeam că numai eu stau de vorbă cu ploaia, însă observ că este şi ea. Ce egoist sunt, credeam că ploaia e doar a mea, şi doar pe mine mă ascultă… Hmm ! Cel puţin e bine că ne mai ascultă, ca ne mai sărută pământul. E tristă…stă în ploaie parcă de ciudă, de răzbunare, pentru natură, pentru consoartele ei, pentru existenţă. Poate ar fi vrut să fie altă creatură sau în altă parte. Se uită la mine, acolo în lumea ei poate vrea să fie în locul meu, sau plânge că nu o înţeleg nici eu… Ar vrea să-mi vorbească, ar vrea să mă asculte ?! Ochii ei mici ca boabele de piper, rotunzi şi mereu umezi m-au imortalizat. Ce făptură, oare ce simte? Poate câteodată mă vreau în pielea ei, doar ca să ating înălţimile şi să fiu în gingăşenia lor…dar e bine aşa. Și eu am stat astăzi în ploaie pentru ca Dumnezeu să mă sărute pe frunte.
În cotloanele şi ungherele sufleţelului ei mic vrăbiuţa se vrea “acolo”. Toți ne vrem Acolo. Și Adam se vrea „acolo”, în Raiul ce cândva l-a părăsit. Cred că pentru fiecare vietate şi făptură există undeva un “acolo”, ştiut numai de el, unde se închid ca într-un sipet, toate emoţiile, toate scâncetele, toate boabele de rouă ce mângâie vioara obrajilor, toate dorurile şi visele… dar poate reprezenta şi o lume dincolo de cotidianul obscur, ceva mai celest, mai divin, depinde de mesajele care se transmit şi obiectivul care este urmărit.
În viaţă mi-am măsurat adeseori zborul cu lacrima ştearsă cu dosul palmei, alteori cu zâmbete generoase și tot așa. Din ele mai răsar uneori sub clar de lună diamante feciorelnice ce mai strălucesc în nopţile de iarnă amintindu-mi, fie şi pentru o clipă, de “acolo” !
Sună clopotul, vrabia s-a speriat. Parcă ne-am trezit dintr-un vis. Peniţa îmi zgârâie foaia, îmi aduce aminte că acum după ce unii au bătut la uşa inimii mele şi clepsidra şi-a mai scurs niţel nisipul, pentru mine “acolo” este aici…şi aici va fi poate, cândva, “acolo”…
Ieromonah Hrisostom Filipescu

Egumenul Schitului „Sf.Maria Magdalena” Ţibucani

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *