Brâul Maicii Domnului este singurul lucru care ni se păstrează de la Prea Sfân­ta Născătoare de Dum­ne­zeu. El se află în Sfânta şi Marea Mânăstire Vatopedi din Muntele Athos, secţio­nat în trei bucăţi aşezate în trei racle diferite, pentru mai mul­tă siguranţă.
Istoria bimilenară a Sfân­tului Brâu este pentru noi o do­vadă în plus a vegherii Mai­­cii Domnului. Vom parcurge împreună etapele cele mai importante ale trecerii prin veacuri a acestui vestit odor de preţ al Bisericii.

Prin tradiţie ştim că Maica Domnului şi-a lucrat singură acest brâu din păr de cămilă. După adormirea şi ridica­rea sa la cer, Prea Curata i l-a înmânat spre mărturie Sfântului Apostol Toma.
În primele secole creştine Sfântul Brâu a fost păstrat în Ierusalim. În secolul 4 avem ştirea că se afla în Capadocia, însă împăratul Teodosie cel Mare l-a readus în Ierusalim, de unde fiul acestuia, Arcadie, l-a luat pentru a-l aşeza în Biserica Chaloprateion din Con­stantinopol. De aici Sfântul Brâu a fost mutat în anul 458 de împăratul bizantin Leon I cel Mare (457-474) la Biserica Vla­her­ne, tot în Constantinopol.
În timpul dom­niei lui Leon al IV-lea cel Înţelept (886-912), Sfântul Brâu a fost mutat la palatul împărătesc, aducând vindecare îm­părătesei Zoe. Drept mulţumire pentru vin­decarea minunată, aceasta a brodat în­tre­gul brâu cu fir de aur, aşa cum se vede şi astăzi.
În secolul 12, în vremea domniei lui Ma­nuel I Comnenul (1143-1180), s-a introdus oficial sărbătoarea Punerii în raclă a Sfântu­lui Brâu al Maicii Domnului la 31 august.
În sfârşit, Ioan al VI-lea Cantacuzino (îm­părat între 1347-1355) l-a dăruit Mânăs­tirii Vatopedi înainte ca el însuşi să se călugă­reas­că sub numele de Ioasaf.
În 1821, în timpul războiului grecesc de independenţă, Sfântul Brâu a fost dus în insula Creta, la cererea lo­cuitorilor care erau ameninţaţi de ciumă. La întoarcere, monahii care însoţeau Sfântul Brâu au fost luaţi prizonieri de turci, iar Sfântul Brâu a fost predat consu­lului britanic Domenikos Santan­to­nio, care l-a dus la reşedinţa sa din insula Santorini. Episcopul locului a anunţat Mânăstirea Va­topedi. Părintele Dionisie, stareţul de atunci, a venit personal, în 1831, pentru a recupera preţio­sul odor. Consulul a cerut pentru răscumpărarea Sfântului Brâu suma de 15.000 de piaştri, pe care locuitorii insulei au reuşit să-i strângă. Astfel Sfântul Brâu s-a întors la Vatopedi. La scurt timp consulul a murit subit, iar mama şi sora soţiei s-au îmbol­năvit grav. În 1839, so­ţia consulului scria Mâ­năstirii Vatopedi cerând să fie trimis cineva pen­tru a recupera o bu­că­ţi­că din Sfântul Brâu pe care ea o luase fără şti­rea soţului când acesta se afla în păstrarea lui.
În 1864, Sfântul Brâu a fost adus la Con­stanti­nopol, unde o epi­de­mie de holeră făcea nenumă­ra­te victime. De îndată ce corabia care purta Sfântul Brâu a a­juns în port, epi­de­mia a încetat şi nimeni din cei deja bolnavi nu a mai murit. Văzând minu­nea, Sultanul însuşi a ce­rut ca Sfântul Brâu să-i fie adus la palat, spre a-l vedea şi a-i acorda cinstea cuvenită.
Tot cu ocazia adu­ce­rii Sfântului Brâu la Con­stantinopol, în 1864, fiul unui grec din Galata a fost înviat când Sfântul Brâu i-a fost aşe­zat pe piept.
Minunile săvârşite de Maica Domnului prin Sfân­tul său Brâu conti­nuă până în zilele noas­tre. În Mânăstirea Vato­pedi sunt consemnate nenumărate cazuri de femei care, deşi mai îna­inte nu puteau avea co­pii, au rămas însărci­nate purtând o corde­lu­ţă atin­să de Brâul Maicii Dom­nului.