Sf. Evlampie si Evlampia (10 a X-a): Rupeti afisele pagane!
Share
Aceştia au fost fraţi după trup, din Nicomidia. În vremea cumplitelor prigoane împotriva creştinilor de sub Maximian, unii credincioşi s-au ascuns, părăsind Nicomidia. Tînărul Evlampie a fost trimis în cetate ca să cumpere pîine.
Acolo el a văzut afişat pe un perete un edict imperial care proclama prigonirea creştinilor. Tînărul a rîs de el, 1-a smuls de pe perete, şi 1-a rupt. El a fost arestat şi adus înaintea judecătorului. Judecătorul 1-a sfătuit pe Evlampie să se lepede de Hristos, iar Evlampie 1-a îndemnat mai mult pe judecător să se lepede el de idolii mincinoşi şi să îl recunoască pe Hristos ca pe Unul Dumnezeu Cel Viu. Judecătorul a poruncit biciuirea îndelungată a lui Evlampie, care i-a prefăcut trupul în izvoare de sînge. El a fost torturat şi după aceasta, bestial.
Auzind de chinurile fratelui ei, fecioara Evlampia a venit alergînd înaintea judecătorului, spre a muri pentru Hristos împreună cu fratele ei. Ea a fost biciuită pînă cînd a început să îi curgă sînge mult pe gură şi pe nas. Ei au fost după aceasta aruncaţi în păcură clocotită, iar apoi într-un cuptor de foc, dar cu semnul Sfintei Cruci şi întru Numele lui Hristos, focul nu a putut să le facă nici un rău.
În cele din urmă Evlampie a fost decapitat, iar Evlampia a murit mai înainte ca să i se taie capul. Cu ei împreună au mai fost omorîţi încă două sute de creştini care au crezut în Hristos văzînd mucenicia fraţilor Evlampie şi Evlampia, puterea şi minunile dumnezeieşti care s-au lucrat în timpul muceniciei lor. Ei cu toţii s-au încununat cu cununile muceniciei, sălăşluindu-se în locaşurile patriei cereşti.
Pomenirea Sfântului Mucenic Theotecnus
El a fost ofiţer roman la Antiohia în timpul domniei împăratului Maximian. Cînd 1-a silit împăratul să jertfească idolilor, el a zis: „Eu în Hristos Domnul cred, şi Lui Unuia îi aduc jertfă, jertfă vie, chiar pe mine însumi”. El a fost torturat bestial, apoi înecat în mare, cu o piatră grea atîrnată de gît. El a luat cu cinste mucenicia şi s-a încununat cu cununa nepieritoare a veşnicei slave.
Cântare de laudă la Sfinţii Preacuvioşi Părinţi de la Mănăstirea Zografu
Vitejii de la Zografu cavaleri ai Adevărului sînt,
Care pe ei s-au jertfit pentru ortodoxa credinţă.
Ei pe mîndri i-au umilit, pe neruşinaţii latini,
Înălţîndu-se la Dumnezeiasca împărăţie cu sufletul.
Flăcările turnului se înălţau la cer,
Din al lor mijloc se înălţau cîntările de laudă
Ale monahilor.
La această cutremurată minune întregul cer şi îngerii
Au privit,
Pe cînd asasinii viermuiau sub ziduri.
Egumenul sfânt Toma, ca un adevărat tată,
Pe fiii lui duhovniceşti îi îmbărbăta.
El cu dînşii
Psalmii lui David început-a să cînte:
„Cela ce pre Domnul slăveşte, de moarte nu se teme,
Iar cel care moare pentru Dumnezeu, nu va pieri”.
Iată se aduce jertfa, iar altarul jertfei rămîne:
Trupurile se ard, iar sufletele se înalţă sus.
Prin astă jertfă a Mănăstirii Zografu slavă sporeşte,
Cu adevărată mărire, pînă în veac.
Sfintul Mare Mucenic şi Biruitor Gheorghie
Pe ai săi iubiţi cavaleri îi încunună,
Iar Maica lui Dumnezeu îi cinsteşte
Pe noii cereşti cetăţeni.
Se bucură Biserica întru aceşti cavaleri ai dreptăţii
Ei sînt copiii ei, ramurile ei de rod.
„Că m-au înconjurat cîini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat. Străpuns-au mîinile şi picioarele Mele” (Psalmul 21: 17-18).
Aceasta este trăirea mistică a lui David, Regele care se pocăia, trăire care preînchipuie profetic Patimile lui Hristos. „Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos lisus vor fi prigoniţi” (II Timotei 3: 12), zice Sfîntul Apostol Pavel.
După ce Regele David a păcătuit, dracii nu au mai venit la el, nici 1-au mai tulburat; dar cînd a început să se pocăiască şi să se ridice din păcat, direcţionîndu-şi viaţa pe calea lui Dumnezeu, dracii 1-au înconjurat şi au început să îl chinuie.
Cuvintele de mai sus nu se referă la oameni, ci la diavoli, care uneori îl atacă pe cel care se pocăieşte în mod nemijlocit, iar alteori prin intermediul altor oameni.
Regele David nu ar fi numit cîini pe oamenii creaţi Dumnezeu, cununa întregii zidiri. Ci el a numit cîini pe diavoli, căci pe aceştia drepţii îi văd ca pe cîini, şerpi, arapi, lei, sau în vreun alt oarecare chip.
Că prin cîini Regele David îi are în vedere în acest loc pe diavoli se vede şi din vieţile marilor nevoitori ai pustiei, cărora dracii le apăreau tocmai sub chipuri de cîini şi de alte fiare, ca să îi înspăimînte. Ne lămurim că aşa stau lucrurile şi din cuvintele Mîntuitorului, rostite de El pe Cruce: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23: 34). Aceasta înseamnă că iudeii nu voia lor o făceau cînd îl omorau pe Dumnezeu, ci mai curînd pe a altora, şi anume, a dracilor. Căci mulţi cîini s-au adunat, precum şi adunarea celor vicleni, ca să Îl omoare pe Domnul Hristos.
Văzînd ispititorul diavol că nu poate să Îl subjuge pe Domnul cu promisiunile lui mincinoase la Pustia Muntelui Carantaniei, el a început cu toate puterile să uneltească uciderea Lui de ruşine pe Cruce, prin intermediul celor nelegiuiţi, al câinilor mulţi şi adunării celor vicleni.
Fraţilor, să vedem cît de limpede este prorocia! „Străpuns-au mîinile şi picioarele Mele”. Aceste cuvinte nu s-ar fi putut împlini cu nimeni altcineva în istoria omenirii, decît numai cu Mîntuitorul Cel Răstignit. Prorocia aceasta merge mai departe, în cele mai mici amănunte: „împărţit-au hainele Mele loruşi şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi” (Psalmul 21: 20).
Totul s-a întîmplat exact aşa cum a fost prorocit, totul!
Diavolul însă s-a înşelat în socotelile lui. El a crezut că Îl poate nimici pe Acela Care Singur dă cinste întregii zidiri. Prin slăvita Lui Înviere, Domnul lisus Hristos a biruit şi acoperit de ruşine pe diavolul şi pe toată haita lui de cîini, şi a dat omului putere şi stăpînire asupra lui. Întreaga lume păgînă nu a putut să scoată nici măcar un singur diavol din vreun om; pe cînd noi, prin Numele Domnului Hristos şi puterea Crucii Lui putem pune pe fugă legiuni întregi, împrăştiindu-le ca pe un fum; şi aceasta pentru că, după biruinţa Învierii lui Hristos, diavolii s-au făcut ca nişte cîini bătuţi şi speriaţi.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase Mîntuitorul nostru şi Biruitorule al iadului, Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
