LOADING

Type to search

Sf. Martin de Tours (12 octombrie): Hristos i se arata sub chipul unui cersetor

Stiri Generale / Evenimente

Sf. Martin de Tours (12 octombrie): Hristos i se arata sub chipul unui cersetor

Share

Sfîntul Martin s-a născut la anul 316, în cetatea Sabaria din Pannonia, din părinţi păgîni. Tatăl său a fost ofiţer roman, şi de aceea tînărul Martin a trebuit să urmeze o carieră militară, chiar în pofida voinţei lui. Dar pe atunci deja era catehumen în Biserica creştină.

El a iubit încă din copilăria lui fragedă Sfânta Biserică, din tot sufletul lui. Într-o iarnă, pe cînd călătorea împreună cu tovarăşii lui înspre oraşul Amiens, el a văzut un cerşetor înaintea porţilor cetăţii, aproape gol şi tremurînd de frig. Lui Martin i-a părut rău de el, şi a rămas în urma tovarăşilor lui. Astfel el şi-a scos mantia lui militară şi a tăiat-o în două cu sabia.

O jumătate i-a dat-o cerşetorului, şi înfăşurîndu-se în cealaltă jumătate, a plecat, în acea noapte Domnul lisus Hristos S-a arătat lui Martin în vedenia visului, înfăşurat în jumătatea de mantie pe care i-o dăduse cerşetorului, şi a zis îngerilor Lui: „Martin doar catehumen este, şi iată: pre Mine în mantia lui M-a înveşmîntat!”.

Atunci Martin a părăsit cu desăvîrşire armata şi s-a botezat de îndată. La scurt timp după aceea a adus la Sfîntul Botez şi pe maica lui. Apoi s-a tuns monah în lavra Sfîntului Ilarie din Poitiers [Saint Hilaire de Poitiers] şi s-a închinat vieţii desăvîrşitelor nevoinţe.

Sfîntul Martin a fost fără seamăn de smerit, şi pentru aceasta Domnul i-a dăruit din belşug harul facerii de minuni, între care al învierii morţilor şi al scoaterii duhurilor necurate. Sfîntul Martin a fost sfinţit Episcop de Tours împotriva voinţei lui.

Nevoindu-se cu rîvnă mare în via Domnului, şi luptînd cu putere împotriva necuratei erezii ariene, Sfîntul Martin şi-a dat sfîntul lui suflet în mîinile Domnului la anul 397.

Sfîntul Martin, al Panoniei fiu,

Luminător mare al Galici a fost.

El lumeasca grijă şi împărăteştile onoruri

Cu desăvîrşire le-a lepădat.

El ostaş s-a făcut împăratului Slavei,

Căci în pieptu-i milostiv bătea o inimă de viteaz.

Sfîntul Martin pe sine s-a stropit cu cenuşă,

Și din cenuşă culcuş şi-a făcut, pentru dragostea lui Hristos,

Care pentru necăjiţi, nevoiaşi şi păcătoşi S-a răstignit.

Sfîntul Martin pe sine lumii s-a răstignit,

Numai ca spre ţintă bine să alerge!

Sfîntul Martin război dracilor a dat,

Nici unei ispitiri supunîndu-se.

El război a dat oamenilor nelegiuiţi şi obraznici, tuturor ereziilor lor.

Sfîntul Martin cavaler al dreptei credinţe a fost,

Biruitor, minunat şi plin de slavă.

Biruitor fiind, cavalerul intră în odihna Domnului lui.

El cu îngerii se veseleşte, stînd aproape

De tronul împăratului Hristos Dumnezeu.

Dar chiar şi azi el rugăciuni Domnului înalţă,

Şi vine în ajutorul celor în primejdii şi nevoi.

Oare prin ce virtuţi s-au preaslăvit cel mai mult sfinţii înaintea cerului şi oamenilor? Cel mai mult prin smerenie şi slujire.

Chiar şi mai înainte de a primi Sfîntul Botez, pe cînd era încă ofiţer în armata imperială, Sfîntul Martin îşi socotea ordonanţa mai mult ca pe un frate decît ca pe o slugă. El deseori slujea ordonanţei, fără să se ruşineze; de fapt, această slujire îi făcea chiar bucurie.

Iarăşi, cînd Sfîntul Ilarie [de Poitiers] a voit ca să îl sfinţească preot, el s-a lepădat de această cinste cu lacrimi, rugîndu-se de episcop să fie lăsat să vieţuiască ca simplu monah în pustie.

Odată Sfîntul Martin călătorea din Franţa în Panonia, ca să îi cerceteze pe părinţii lui. Cînd trecea printr-o trecătoare din Alpi, a căzut în mîinile unor tîlhari ucigaşi de oameni. Unul dintre ei a ridicat sabia ca să îl ucidă, dar el nici nu a arătat nici o teamă şi nici nu s-a clintit; el nu a implorat mila tîlharilor ci a stat cu desăvîrşire liniştit, ca şi cînd nimic nu ar fi fost. Tîlharii au rămas uimiţi, au pus deoparte săbiile şi 1-au întrebat pe Sfîntul Martin cine este. Sfîntul Martin le-a răspuns că el este creştin, şi prin urmare, nu simte niciodată nici un fel de frică lumească, căci ştie că Dumnezeu, după mare Mila Lui, stă totdeauna aproape credincioşilor, şi mai ales în ceasuri de primejdie. Tîlharii au rămas uimiţi de această învăţătură nouă şi de marea virtute a acestui bărbat al lui Dumnezeu, iar cel care ridicase sabia împotriva Sfintului Martin a crezut în Hristos, s-a botezat, şi s-a făcut monah.

Devenind vacant scaunul episcopal al cetăţii Tours, poporul 1-a dorit episcop pe Martin, dar acesta nici nu a voit să audă. Nişte cetăţeni din Tours însă 1-au ademenit cu meşteşug afară din mînăstire, şi aşa 1-au răpit şi 1-au dus în cetatea lor. Ei au procedat astfel: au venit la porţile mînăstirii în care se afla Sfîntul Martin şi i-au zis că între ei se află un greu bolnav, şi că îl roagă să iasă în afara zidurilor mînăstirii şi să îl vindece. Ieşind sfîntul, cetăţenii 1-au apucat şi 1-au dus în cetatea lor, Tours, unde sfîntul a fost sfinţit episcop. La vîrstă înaintată ajungînd, Sfîntul Martin şi-a cunoscut mai înaintea ceasul ieşirii sufletului. El le-a descoperit aceasta fraţilor lui duhovniceşti, care au început să plîngă, rugîndu-se de el să nu îi părăsească. Iar sfîntul, voind să îi mîngîie, s-a rugat lui Dumnezeu în auzul lor aşa:

„Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, dacă mai pot fi de folos fraţilor mei acestora, eu nu mă voi lepăda de nevoinţa slujirii. Facă-se sfîntă voia Ta!”.

„Seara se va sălăşlui plîngerea, iar dimineaţa, bucuria” (Psalmul 29: 5).

Dumnezeu ceartă şi Dumnezeu mîngîie.

Un singur gînd şi cuget de pocăinţă poate îmblînzi mînia lui Dumnezeu; căci Domnul nu se mînie pe om aşa cum se mînie pe om duşmanii lui, ci mînia Domnului împotriva oamenilor este ca aceea a tatălui faţă de fiii lui. Mînia Lui nu ţine pînă întru sfîrşit, iar milostivirea Lui veşnică este.

De te va certa El spre seară, tot El îţi va aduce bucurie negrăită în zori. Cel mai bine Îl cunosc oamenii pe Dumnezeu după certarea Lui şi după milostivirea Lui.

O, fraţilor, de L-ar cunoaşte oamenii mereu pe Dumnezeu ca pe Făcătorul Dreptăţii, ei nu L-ar mai simţi şi ca pe Cel Care pedepseşte şi judecă! Iată Dumnezeu se bucură mai mult de noi atunci cînd îl cunoaştem ca Milostiv, decît ca atunci cînd Îl cunoaştem ca Pedepsitor!

Din nefericire însă mulţi sînt nerecunoscătorii şi nesocotiţii care niciodată nu-şi amintesc de El că este milostiv, ci totdeauna numai că este pedepsitor şi aspru, că aduce asupra lor boală, moarte în familie, eşec şi ruşine înaintea oamenilor, foc, sabie, cutremur sau potop, sau numeroase alte bice şi vergi pedepsitoare cu care El îi pedepseşte pe cei care nu se mai trezesc odată, cu care El le aduce aminte de Sine celor nerecunoscători, cu care îi aduce pe rătăcitori şi rătăciţi la calea cea dreaptă, şi aminteşte orişicui că El este Ziditorul şi Domnul, Dătătorul a tot binele şi Judecătorul.

„Seara se va sălăşlui plîngerea, iar dimineaţa, bucuria”.

Aceste cuvinte mai înseamnă că noaptea este pentru plîns şi pentru rugăciune, pentru pocăinţă şi cugetări dumnezeieşti. Mai cu seamă noaptea este potrivită pentru pocăinţă, şi nici o pocăinţă nu este adevărată fără lacrimi.

Noaptea omul se gîndeşte mai nestingherit la faptele lui, la cuvintele lui, la gîndurile lui, şi îi pare rău pentru tot ceea ce a făcut împotriva legii lui Dumnezeu.

Dacă omul îşi va plînge noaptea cu amar păcatele lui, atunci toată ziua următoare o va petrece întru bucurie.

El se va veseli ca un nou născut, ca un proaspăt ieşit dintr-o baie odihnitoare, ca unul eliberat de povara păcatului. Dar de va petrece noaptea în păcate şi în beţiile nesimţirii, lui a doua zi îi răsare numai tristeţea lacrimilor.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela ce eşti Mîntuitorul şi învăţătorul sufletelor noastre, ceartă-ne şi ne iartă pre noi, ceartă-ne, iar morţii nu ne da! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Proloagele de la Ohrida

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *