Catehismul dragostei (IV)

• Avem multe oportunități să ne oprim de la rău, zise părintele de ziua sfântului Pangratie.

Omul este chemat să aducă jertfă lui Dumnezeu „gândurile nemușcate de fiare” (sfântul ascet Marcu).

La cât de frumoasă este nemurirea, este de neînțeles de ce ne întristăm la gândul că vom pleca de aici acolo. Raiul este destul de încăpător pentru toți. Chiar de am pierde totul în această lume, nu suntem învinși. Inima noastră se înmoaie ca o ceară în fața focului divin, nu rămâne uscată ca un lut, zice sfântul Maxim.

Separarea de lumină, zice sfântul Irineu, este întuneric. În cazul unei revărsări de lumină, cei care s-au orbit singuri sau au fost orbiți de alții sunt lipsiți de bucuria luminii (dar nu lumina a abătut asupra lor pedeapsa, ci orbirea).

Păcatul este întunericul care nu Îl lasă pe Dumnezeu să strălucească în noi, zice sfântul Antonie.

• Să nu fiți indiferenți față de dramele altora, zise părintele de ziua sfântului Nifon. Nu vă chinuiți, imaginându-vă cum se vor agrava bolile și greutățile, ci întăriți-vă în rugăciune și în nădejde! Când vă treziți din somn, primul gând să vă fie la Domnul cerului și al pământului! Patimile nu se vindecă prin metode, ci prin har divin. Raiul nu se dă celor ce stau întinși, ci acelora care muncesc pentru a alina suferința Dacă nu ai pe cine să întrebi cum să procedezi, citește Psalmii!

Oamenii trăiau într-un stil creștinesc, care îi ajuta să depășească orice frică. Și cu cât greutățile erau mai mari, cu atât rugăciunile erau mai profunde. Atracția spre rău aduce destrămare. Căile demonice de atac, ne spune sfântul Casian, sunt tocmai lăcomia, mândria și lenea.

Dacă sunt frumoase lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut, zice sfântul Grigorie de Nazianz, cu atât mai frumos este El! La frumusețea Lui îngerii nu se mai satură să se uite. Omul modern însă are tubul digestiv și mintea supra-încărcate. Avva Evagrie deschide o ușă încuiată făcând semnul Sfintei Cruci (pierduse cheia). Este numit ironic filosof în deșert (joc de cuvinte, deșert = pustia unde locuia). Ne învață că suntem mânioși doar atunci când nu ne rugăm! Rugăciunea este vlăstarul blândeții, o harismă deosebită. Să Îl vedem pe Dumnezeu mai des (a-L vedea = a-L cunoaște). Punctul culminant: doar prin rugăciune și milostenie, DIAVOLUL NU TE MAI POATE SURPRINDE (scapi de mândrie). Marele final: Hristos ne cheamă la Masă, ca pe niște PRIETENI! La cât de frumos este Raiul, este de neînțeles de ce ne întristăm că vom pleca spre el…

Este cu neputință ca Dumnezeu să fie rău, zice sfântul mărturisitor Maxim. Dumnezeu Se împărtășește celor ce au capacitatea de a-L asculta. O voce se împărtășește în funcție de capacitatea auditivă a celor ce ascultă.

Se roagă pentru noi mii de sihaștri neștiuți! Recuperându-ne sfinții, avem apărare, dar avem și însănătoșire. Dacă vezi un prunc că împinge cu greu un pietroi, îl vei ajuta negreșit. La fel face Dumnezeu cu tine. Dar nu poți ridica dobânda, dacă nu ai depus nimic. Nici o faptă. Problema mântuirii este o preocupare permanentă. Creștinul este un om al altarului, nu un om de prispă, de pridvor EXTERIOR, de taifas, de jumătăți de măsură, de poticniri în prag. Ispita confortului actual este pierderea năzuinței eshatologice. Așteptăm totul gratis, fără să ne jertfim. Așteptarea fără asceză produce doar nerăbdare, agitație și ÎNCHIPUIRE.

Părintele s-a rugat apoi toată noaptea, cu lacrimi mari și fierbinți, încât simțeai prezența harului:

• Doamne, Tu ești întărirea și adăpostul nostru! Fă să se știe că Tu ești Singurul Dumnezeu!

Iubirea Lui dăruiește omului stabilitate vitală. Ce este viața noastră? Răspunde sfântul Dorotei: Viața noastră sunt virtuțile (credința, nădejdea și dragostea). Și dacă vi se cere altceva, zice sfântul Ignatie, dacă vi se cere despărțirea de dragostea lui Hristos, atunci înfundați-vă urechile!

Dragostea este regăsire şi împlinire, zice sfântul Ioan Gură de Aur. Dragostea este prilej de dăruire. Cea mai profundă este dragostea conjugală (soţii aparţin unul altuia, dar amândoi aparţin lui Dumnezeu, Cel ce aprinde flacăra dragostei în inima lor). Adevărata măreţie a omului constă în a participa la dragostea divină. Fără Cruce, nu poate exista nici un fel de dragoste (de pe Cruce, Hristos aşteaptă răspunsul nostru).

Noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu după dragostea Sa, zice sfântul Irineu. Omul trebuie să crească, să se întărească, să se apropie de Dumnezeu. În Hristos, omul a revenit la frumusețea dorită de Dumnezeu dintru început. Omul este eliberat prin har: nu mai respectă Legea din teamă, ci din dragoste. Vechiul Testament este umbra care a dispărut când a răsărit Soarele (Hristos).

• Omul nu mai vrea nimic pentru sine, se abandonează în brațele lui Dumnezeu, zise părintele de ziua sfântului profet Iona, copilul fenician înviat de Ilie în Sarepta. Astfel, omul este pătruns de dragoste. Se învață cu cele duhovnicești și se dezvață de cele trupești. Astfel, dragostea devine voința omului unită cu voința lui Dumnezeu.

Dacă un om este în extaz mistic, dar știe că un vecin bolnav așteaptă o supă, mai bine se grăbește cu supa. Omul care s-a lepădat de sine este acoperit de dragostea divină. Lumina strălucește în cel mai cumplit întuneric. Chiar atunci când se află în beznă, omul zărește lumina, o dorește.

Mlădițele nefolositoare ale viei sunt îndepărtate, dar sunt păstrate cele potrivite pentru rodire, spune sfântul Chiril. În nesfârșita Lui iubire, Dumnezeu nu a lăsat să treacă nici un timp în care să nu îi cheme pe toți la mântuire. Când dragostea divină dezvăluie ceva, lucrul dezvăluit nu trebuie să devină obiectul curiozității, ci se cuvine să fie primit cu credință.

• În cele mai cumplite suferințe, mângâierea lui Dumnezeu nu ne părăsește, zise părintele la catehezele pentru tineri.

Dragostea este luminoasă, o experiență a dumnezeirii ca taină vie, zice sfântul Isaac, născut în Qatar, episcop de Ninive (Mosul), cunoscut cu numele de Sirul. Această dragoste stă la baza Planului veșnic și este singurul mijloc prin care omul poate ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu. A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a-I simți prezența. Are dreptate sfântul sirian să afirme că în om se află o ușă, care se deschide într-un spațiu generos și nelimitat. Un adevăr neașteptat. Această lume interioară ne aparține. Omul se pedepsește singur atunci când respinge soluția dragostei. Mila divină îi îmbrățișează pe toți. Da, deoarece harul străpunge împietrirea inimii. Harul este, așadar, puterea de a învinge păcatul: în inima curată se imprimă cerul nou. Dragostea divină este pentru întreaga creație. Dragostea este unica eliberatoare a omului din pribegie și – mai ales – din disperare. Astfel, omul ajunge să cunoască răbdarea și puterea lui Dumnezeu. Nu e suficient ca dragostea să existe, trebuie ca omul să o cunoască. Dragostea este o restaurare deplină, deci, mântuirea devine – fără dubii – vindecătoare de înstrăinare. Dragostea este uimire peste așteptări. Sunt lacrimi care ARD și sunt lacrimi care UNG, zice sfântul Isaac. Ard patimile și ung ca un balsam. Cei îndrăgostiți plâng de bucurie când se regăsesc după o perioadă de despărțire.

• De Dumnezeu te îndrăgostești, zise părintele de ziua sfintei Grațiela (Haritina). Când te îndrăgostești, nu poți trăi fără persoana iubită.

Când părăsim păcatul, frica dispare, zice Sfântul Maxim. Și unde nu mai există groază, poate să crească dragostea. Este un proces de abandonare. Renunțăm la neglijență, la vanitate, la mândrie, la excentricități. Omul nu mai este îngrijorat nici de lungimea Căii, nici de oboseala implicată. Omul se luptă mult mai mult cu cele două momeli care îl îmbrâncesc de pe Scară: desfrâul și banul. Dar toate pornesc din dragoste, nu din frică.

• Adevăratul scop al unei călătorii nu este să pui piciorul într-o țară străină, ci să te întorci în propria țară ca într-una străină, zise părintele de ziua sfintei Evlampia, parafrazându-l pe marele Chesterton. Să guști din dragostea Raiului și să te simți înstrăinat de cele de lut. Să te pregătești de călătorie zi de zi, cu un mare dor, știind că te vei întâlni definitiv cu Cel de Care ești îndrăgostit.
• Sursa răului este neștiința, omul nu știe să iubească, zice sfântul Maxim. Calea scurtă către mântuire este dragostea adevărată. Răul este orbirea omului, ajuns incapabil să mai cunoască adevărul. Câtă vreme este susținut de dragostea divină, omul este în siguranță. Dragostea este singura care întărește credința și atrage harul.

Deși mulți au zis multe despre dragoste, numai ucenicii lui Hristos au găsit-o, zice sfântul Maxim. Cea mai mare dragoste este unică și nu poate fi înlocuită: este aceea de a fi veșnic cu Dumnezeu! Tot ceea ce omul pierduse prin Adam, a recâștigat prin Hristos. Pentru a se putea bucura de această dragoste răscumpărată, omul nu are nevoie atât de o inteligență sclipitoare, cât de o viață curată.

Miza este să nu deznădăjduim, zice sfântul Diadoh. Întâlnim o persoană care ne propune o colaborare avantajoasă: este Maica Domnului, avocata noastră! Având model al dragostei, conflictele se pot dezamorsa. Este un reframing, o resemnificare, modificarea raportului de ostilitate cu unul de parteneriat. Hristos pune capăt morții martirilor de azi din Makassar, Kawangkoan, Umm Shanqa, Dekemhare și din alte sute de orașe din zeci de țări. Acești martiri mor precum pruncii avortați din pântecele lumii.

Binecuvântarea divină ne va bucura, zice sfântul Efrem. Tatăl își cheamă copiii la Masa dragostei. Ne așteaptă să ne adunăm Acasă. Să nu credem că știm ce înseamnă ateismul. Abia când vom vedea o lume lipsită de dragoste vom înțelege. Bine că Biblia s-a tipărit deja. Nici un editor nu ar lua azi în serios un asemenea proiect, dacă ar trebui tipărită pentru prima dată.

 Epilog: Chemați la sfințenie

Sunt bucuros că pot trimite această scrisoare fraților duhovnicești cu care sper să mă reîntâlnesc în Rai: Claudiu, Daniela, Anca, Ștefana, Ana, Haralambie, Tatiana, Teofil, Aurelia, Ioana, Roxana, Laura, Emanuela, Paul, Radu, Ana-Maria, Bianca, Mădălina, Mihaela, Călin, Liviu, Dorel, Rozalia, Iuliana, Florina, Leontina, Dana, Cosmin, Mirel, Cătălin, Petrișor, Alexandru, Claudia, Daniel, Mioara, Ciprian, Cristian, Irina, Delia… Fraților, Dumnezeu se face răsplătitor celor ce Îl ascultă cu sârguință, zice sfântul Vasile cel Mare. Primim și moartea (nu ne răzbunăm pe diavol), primim și învierea (înnoirea, înveșnicirea). Avem părtășie cu Hristos: primim chipul lui Hristos în aceeași măsură în care El a primit chipul nostru.

Țintiți spre înălțimea cu care sunteți înrudiți! Nu alegeți deșertăciunea și nădăjduiți în milostivirea Lui! Refuzați iluziile, oricât ar fi de confortabile! Nu vă descurajați că drepții sunt săraci și bolnavi! Este o aparență, de fapt, ei sunt cei mai sănătoși și cei mai bogați. Evitați sminteala (tot ceea ce conduce la părăsirea evlaviei și la neascultare)! Smerenia distruge haite fioroase: fățărnicia (leul), calomnia (scorpionul), răzbunarea (vipera), lăcomia (lupul). Geneza 1, 26 este un verset explicit: omul să stăpânească fiarele sălbatice, nu fiarele pe om. Adam fusese curat în Grădină, dar a ajuns lepros și respingător, din pricina suflării șarpelui peste el, zice sfântul Efrem. Iar Grădina atotluminata l-a alungat din mijlocul ei. Arhiereul Veșnic l-a văzut scos afară de la El, s-a pogorât la el, l-a curățat și l-a adus înapoi. Binecuvântat Cel ce va da bucurie întristării noastre!

 

pr. Marius MATEI