“Căzut “ în credinţa creştinească

Dacă Sfântul Mare Mucenic Mina ar fi acum printre noi şi ar vedea cu câtă nepăsare lăsăm să se scurgă peste minţile şi sufletul copiilor noştri închipuirile idoleşti moderne care se revarsă prin  toate formele mass-media clasică sau virtuală oare ce-ar face?

S-ar lăsa din nou să fie schingiuit ca să înţelegem noi că am ales partea cea rea ?Şi dacă ar face asta oare ne-ar impresiona măcar un pic? Ori am continua să ne complacem în ceea ce a devenit parte integrantă a firii noastre spunând cu prefăcută nevinovăţie:”Da’ce-i rău în asta ?”

Ne-am obişnuit să ne amintim de Sfântul Mina doar atunci când suferim o pagubă materială.Am pierdut ceva,am fost furaţi sau înşelaţi în afaceri şi alergăm la biserică rugând preotul să citească acatistul Sfântului pentru a ne recupera bunurile.

Pentru păgubirea sufletească nu ne dă prin cap să cerem ajutor deşi pierdem “aurul credinţei”,rătăcim,ne lepădăm de aproapele sau de Hristos.

Sfântul mucenic a dezbrăcat haina ostăşească schimbând-o cu sărăcia pustnicească pentru că fiind creştin respingea cu toată fiinţa fărădelegile pe care armata le săvârşea în ţările cucerite. Tinerii noştri îşi lasă acum familia şi se duc să fie mercenari pe alte meleaguri dar sunt socotiţi eroi.

Deşi era vinovat creştinul care tăinuise averea evreului n-a fost pedepsit ci ajutat de intervenţia sfântului ca nu cumva fapta lui rea să atragă primejdia(de a-şi pierde sufletul,de a sminti pe alţii)prin mânia,nemulţumirea,supărarea celui care pierde căci “hoţul are un păcat şi păgubaşul o sută”. Cum ne mai delectăm acum forfecând viaţa cuiva lansând şi crezând “adevăruri”!

Stăteau la uşa bisericii orbi,şchiopi şi bolnavi de tot felul aşteptând ajutor de la Sfântul. Şi primeau vindecare în chip minunat căci atât credinţa cât şi răbdarea lor era minunată. Acum dacă îndemni pe cineva care suferă de vreo boală să se ducă mai întâi la Hristos pentru a primi dezlegare de păcate şi implicit vindecare sufletească şi  trupească eşti “împotriva progresului”.

Nu i-au trebuit ani mulţi de studii teologice Sfântului Mina ca să cunoască,să respecte şi să trăiască Evanghelia Lui Hristos.I-au fost de-ajuns câteva pagini dăruite de duhovnicul său pe care le-a înmulţit cu râvna şi cu dragostea .Dar tot ce a învăţat a şi aplicat în faptă jertfindu-se pentru semeni ca să-i întărească,să-i încurajeze şi să-i aducă la Hristos.

“Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră Lui Hristos Dumnezeu să o dăm!a fost îndemnul care i-a purtat paşii spre cetatea păgână pentru a curma închinarea la idoli.”Cine eşti tu?”a fost întrebat iar el, intrând ca un miel în mijlocul lupilor, a mărturisit:”Sunt rob al Lui Iisus Hristos ,Cel care împărăţeşte în Cer şi pe pământ!”  “Venit-am către cei care nu Mă caută şi arătatu-M-am celor ce nu întreabă de Mine!”le-a amintit  Mina cuvintele Domnului puse în gura Proorocului.

La auzul proorociei au început să spumege de mânie închinătorii idoleşti. Şi l-au osândit pe Mina,”ostaşul cel rău care a căzut în credinţa creştinească”.

 

Îi cunoşteau bine pe creştini :”aceştia nesimţitori sunt la munci iar moartea o socotesc ca pe o dulce băutură “.

Bineînţeles că şi creştinii se temeau de ferocitatea acestor slujitori ai întunericului care născoceau cele mai crude chinuri şi unii cedau în faţa durerii văzând numai uneltele lor de tortură însă alţi şi alţi  mărturisitori le luau locul.

Nu înţelegeau aceia cum a biruit Iisus lumea “cu moartea pe moarte călcând”răsplătind bune pentru rele,suferind ocări şi batjocură de neiertat dar pe toate răbdându-le pentru a răscumpăra omenirea şi a o aduce la adevărata închinare în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Sfântul Mare Mucenic Mina a înţeles că lupta lui cu forţele răului nu va putea fi dusă decât cu armele duhului de aceea s-a pregătit în pustie smerindu-şi trupul şi sufletul pentru ziua când va fi trimis la mărturisire.Cum de nu s-au înduplecat acei idolatri văzând minunile care-i însoţeau pe creştinii iubitori de Hristos care ieşeau nevătămaţi din cazanele clocotite,din gropile cu var,din arena fiarelor sălbatice ?

 

Erau prea mult înşelaţi de tatăl minciunii care le şoptea că de fapt aceste minuni sunt vrăjitorii iar cei care le fac trebuie să moară. Oare nu ştiau ei cât de limitată este puterea vrăjilor şi că nimeni ,niciodată nu mai săvârşise atâtea minuni şi faceri de bine ca Mântuitorul nostru Iisus Hristos?Ne întrebăm acum şi probabil se întrebau şi creştinii din acele timpuri.

Dar,de câte ori nu cădem noi,înşine din credinţa creştinească minţind,clevetind,înşelând încrederea cuiva,apostând,hulind,jertfind idolilor actuali,osândind ,dobândind bunuri pe nedrept,ucigând,bucurându-ne ca păgânii din timpul Marelui Mucenic Mina pentru pătimirea altora ?

 

Tudora Luca