LOADING

Type to search

Copiii pot refuza adoptia!

Ortodoxie si traire

Copiii pot refuza adoptia!

Share

Schimbarile importante in plan duhovnicesc nu sunt lasate pe seama simplei intuitii, oricat de sincere ar fi aceasta. Noi urmarim un Model, o Matrita a traditiei. Orice rautate devine cancerigena. Vom fi, poate, acuzati pe nedrept, prigoniti asemeni Mirelui: Sfantul Duh ne va intari, ca sa putem marturisi despre Adevar. Copiii pot refuza adoptia!

Cei care nu Il recunosc pe Dumnezeu drept Tata, prefera sa ramana orfani de har.

Grija paterna ne salveaza de nenorocirile hadesului. Multumim pentru adoptia salvatoare, Parinte iubitor! Rugaciunea vesteste, nu pretinde. Vesteste harul infierii prin invocarea Sfintei Treimi. Suntem copiii lui Dumnezeu, suntem binecuvantati. Mesia invinge moartea si ne pregateste un nou mod de viata. Ne inaltam prin smerenie! Purtam in suflet un labarum, un steag cu monograma crestina. In Casa lui Dumnezeu avem adevarul; nu noi l-am inventat, ci Dumnezeu, Cel ce lucreaza cu noi, ni l-a transmis prin Revelatie. Mania inceteaza si incepe sfintenia. Imitand ingerii, suntem partasi la viata cereasca.

Ne retragem din Babilonul apocaliptic in templul inimii. Acesta este exilul nostru. Bunul prieten Paul Siladi ma imbucura cu slovele sale luminoase: “Părinţii pustiei au trăit în condiţii radical diferite de cele în care trăim noi. Au trăit singuri, au băut doar apă, s-au hrănit cu ceva legume, au dormit foarte puţin. Vieţuind însă în singurătate şi dedicându-se analizei mişcărilor sufleteşti, au ajuns la o cunoaştere neegalată a naturii umane şi a modului în care omul se poate stăpâni şi desăvârşi. Cunoaşterea părinţilor pustiei născută în solitudine, în sprijinul căreia veneau adesea descoperiri ale lui Dumnezeu, lipsită de bruiaje exterioare şi practicată cu asiduitate, capătă valoare universală pentru că vizează însăşi fiinţa umană. De aici importanţa dublei interiorităţi, izolarea în chilie şi apoi adâncirea în sine, practicată de părinţii pustiei.” De exemplu, chiar azi il sarbatorim cu bucurie pe Cuviosul Vasile de la Poiana Marului, un Arsenie Boca al secolului sau. 

Piatra mormantului lui Iisus nu s-a spart: pecetea a ramas intacta, la fel ca pururea fecioria Maicii Sfinte. Ramanem invincibili, cata vreme suntem in tandem cu Dumnezeu. Nici un zid nu Il impiedica pe Mesia inviat sa vina si la ucenicii Sai de azi. Cinstim pe femeile mironosite, dar si pe toate mucenitele Mirelui: Teodora, Tatiana, Tecla, Melania, Varvara, Filofteea, Ecaterina, Parascheva, Irina, Sofia si Xenia. Nu ne descurajam: Cel ce L-a inviat pe Iisus, ne va invia si pe noi! (II Corinteni 4, 14) De vom avea credinta, vom muta si muntii (Matei 17, 20). Suntem candidati la sfintenie, nu vrem sa ratam Raiul! Biserica nu este un muzeu cu sfinti, ci un spital pentru pacatosi. La cine ne vom duce in alta parte?! (Ioan 6, 68) Doar Mesia are cuvintele vietii vesnice. Decat El ne ofera Garantia. Sansa noastra: Sfantul Duh chiar este dat fiecaruia in parte! (Galateni 5, 22) Iata de ce Biserica nu va fi niciodata o arca scufundata!

Iar daca Neatinsul isi lasa poporul fara apa, sa vedem care sunt argumentele:
1. credeam ca ne putem descurca singuri;
2. nu depindem de apa, ci de Dumnezeu, Cel ce daruieste apa. 

Marit sa fie Domnul, Care S-a aratat evanghelistului Marcu in celula alexandrina! Marit sa fie Domnul, ca a scapat poporul de miliardele de lacuste devastatoare, prin rugaciunile omului sfant Memnon! Marit sa fie Domnul, ca harul Sau a lucrat in Donat si seceta a incetat! Marit sa fie Domnul, ca in credinta l-a intarit pe Esper in cuptorul cel de foc, impreuna cu sotia Zoe si cei doi copii, Chiriac si Teodul! Acestia sunt modele noastre de candidatura la sacralitate. Ravnim dupa linistea Mirelui, dupa fericirea edenica si dupa starea de gratie.

Nu vrem indemnizatii grase sau licitatii dubioase, ci doar ajutorul Fecioarei: “Bucura-te, lumina lumii. Bucura-te, desfatarea tuturor celor de pe pamant, bucura-te, raiul desfatarii si al nemuririi; bucura-te, zidul celor credinciosi si mantuirea tuturor; bucura-te, liman care adapostesti pe cei inviforati; bucura-te, nadejdea celor in primejdii; bucura-te, izvorul Duhului Sfant. Bucura-te, lauda noastra a smeritilor robilor tai; bucura-te, scaparea si mantuirea pacatosilor si a celor saraci si straini; bucura-te, ceea ce esti mangaierea celor jalnici; bucura-te, mijlocitoarea pacatosilor in ceasul judecatii; bucura-te, preaslavita, scaunul Facatorului meu; bucura-te, stralucirea cea prea luminoasa si lumina zilei mele; bucura-te, preacurata, ceea ce ai sfarmat capul balaurului, al incepatorului rautatii care apuca pe cei legati in iad; bucura-te, ceea ce multe bucurii ai dat lumii; bucura-te, solitoarea a toata lumea; bucura-te, prea laudata acoperitoarea si folositoarea noastra. Bucura-te, stapana, sceptrul imparatilor celor ce se roaga tie; bucura-te, marirea si bucuria tuturor preotilor; bucura-te, deschiderea usilor raiului; bucura-te, ceea ce precurmezi intristarea si dai bucurie; bucura-te, raiul care intorci din mahnire pe cei necajiti; bucura-te, cheia cerestii imparatii a lui Hristos; bucura-te, liman neinviforat si nadejdea celor deznadajduiti; bucura-te, milostivirea si ajutorarea mea, fara prihana fecioara; bucura-te, lumina cea stralucitoare ce luminezi toata lumea. Bucura-te, maica lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu celui viu. Bucura-te, acoperamantul, bucuria si marirea noastra, ceea ce esti nadejdea noastra pe viitor; bucura-te, ceea ce ai incaput in pantecele tau pe cel neincaput. Bucura-te, ceea ce ai hranit cu lapte pe Hristos datatorul de viata, prea induratul Dumnezeu si ziditorul meu; bucura-te, dulceata cea plina de desfatare a tuturor crestinilor. Bucura-te, Maica lui Iisus Hristos, iubitorul de oameni, Dumnezeu!”

Parintele Calciu ne situeaza pe traiectoria castigatoare: “Intr-atât S-a confundat Iisus cu noi, oamenii! Intr-atât Şi-a asumat toate slăbiciunile noastre şi toate neputinţele noastre, încât oricine suferă, Hristos suferă cu el! Oricine e bolnav, Hristos este bolnav cu el! Oricine e îndurerat şi plânge, Hristos plânge cu el!

Vreţi să-L vedeţi pe Hristos nevinovat pătimind? Duceţi-vă în spitalele de copii, duceţi-vă în orfelinatele de copii. Hristos suferă în ei.

Aceasta e confundarea totală a Mântuitorului cu noi. El îşi asumă toate pătimirile noastre, toate durerile noastre”. De aceea, nu ne facem capanie: Hristos ne-a ales pe noi, nu noi pe El! Si Il vizitam in spitale si orfelinate.


Avem posibilitatea sa facem schimbari importante in plan duhovnicesc. Nu luam decizii pe care le vom regreta ulterior, ci ne consultam cu aliatii-prietenii-sfintii. Toma nu se indoieste, ci este singurul gata sa mearga la Ierusalim, sa moara impreuna cu Rabi! Putem si noi sa Il urmam pe Mesia, indiferent de costuri. Nimic nu ne va lipsi de lumina si caldura Mirelui! Nu ne lasam hipnotizati de cromatismul Babilonului, ci tanjim dupa armonia paradisiaca. Ne oprim din fuga aleatorie. Zambim. Traim. Nu agonisim spre capatuiala, ci ajutam orfanii. Si mergem zilnic la izvorul vindecator al Mamei dragi.

 


Invierea ne salveaza de o calatorie neprevazuta in infern. Sofronie Saharov ne recheama la poalele Golgotei: “Castigam Raiul sau il pierdem si ajungem in iad, in masura in care acceptam sau refuzam crucea randuita de Hristos. Rugaciunea pentru lume este rodul unei suferinte extrem de adanci si vii.” Nu putem nega negrul rautatii. Nu putem sa nu acceptam lumina iubirii vesnice. Neconstrangatoare. Fiecare sunet divin ne trezeste din amortire. Fiecare curcubeu de har ne adie.

Cat optimism: “moarte nu va mai fi” (Apocalipsa 21, 4)! Sa nu ne indoim de Inviere, ci sa avem constiinta Bisericii celei una: a celor ce inca ne luptam, impreuna cu cei care au biruit. Pe Tine, Doamne al Invierii, te iubim! Credem ca mortii vor invia si pacea peste tot se va salaslui.

Giulgiurile Inviatului nu zaceau (nu era o coma, moarte aparenta), ci se odihneau (moartea ca un somn).

Cat a stat Domnul Hristos in starea mortii: doar atat cat sa se vada ca a murit cu adevarat. Iar daca ne indoim de inviere, totul e zadarnic (I Corinteni 15). Dumnezeu nu este al mortilor, ci al viilor (Matei 22, 32). Deci, sa ne bucuram: Mesia Inviat nu refuza pe nimeni. Rezulta ca pomenirea mortilor este o rugaciune importanta pentru sufletele celor plecati Dincolo prea devreme dintre noi.

Rugaciunea “Dumnezeul duhurilor” nu este o dezlegare de rutina, ci o scaldare in har.

 

Trupurile celor dragi noua trecuti la Domnul sunt comori ingropate pana la Parusie.

 

Sa ii para rau si dricarului cand ne duce la groapa (Marin Naidin).

 

Da, se vor scula cei ce dorm in tarana (Daniel 12, 2). Duhul Domnului sufla peste morti si acestia vor invia (Iezechiel 37, 9). De ce esti trist popor al invierii (pr. Necula)? Doar portile Gradinii vietii au fost deschise de catre Cel rastignit pentru noi. Pentru mine, invierea Tavitei (Fapte 9, 40) are o conotatie optimista aparte.

Ca sa ajungem la inviere, Domnul Hristos nu a putut ramane pe Tabor, intrucat nu avea cine sa mearga pe Golgota. Virtutile sunt posibile: Biblia nu e gata pe Cruce. Inca primii crestini se rugau pentru cei adormiti (Liturghia lui Iacob, Liturghia armeana, Evhologhiul lui Serapion). Suntem in cautarea vindecarii si a minunii: nu cerem semne exterioare, ci transformare launtrica. Milostivirea divina nu raspunde decat smereniei. Sa ne incredem in puterea lui Dumnezeu. Martori ai minunii nu pot fi curiosii si galagiosii, ci discretii. Biserica Invierii nu este o arca scufundata. Din primejdie, nu ne putem izbavi doar cu bomboane. Daca vrem sanatate, sa nu luam otrava.

Ne rugam pentru iertarea pacatelor (hotiilor, insultelor) celor adormiti dintre noi, care au plecat Dincolo sa ne gateasca si noua loc. Vom trai in neagonisire si caritate, laudand pe Domnul. Si nu vom pierde sfintenia ca ideal.

 

 

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *