Despre o sfântă
18 martie 2017
Share
Cred că ceea ce defineşte fiecare viaţă este disponibilitatea de a fi alături de celălalt. De a pune în relaţia cu el , fie că este vorba de prietenie, căsnicie sau simplă vecinătate un bob de jertfă. Asemenea drojdiei . Altfel totul devine doar purtare de mască. Sau purtarea unei măşti. Această imagine nu îmi aparţine. Ea este rezltatul unei întâlniri. Cu o sfântă a secolului XX. Despre Sfinţii Mucenici Romanovi se scrie şi se discută frecvent. Chipul şi jertfa Sfintei Elisabeta Romanovna este cunoscut. Însă Sfânta Varvara Iakovlevna rămâne în penumbră. Vegheayă. Îşi continuă rugăciunea. Departe de zvonuri,zgomot sau reflectoare. Nu îi ştim nici vârsta – pornim de la o fotografie pentru a presupune că a apărut pe lume în 1850. Ştim că era mică de statură, evlavioasă şi că ocupa în cadrul Curţii postul de cameristă al Marii Ducese Elisabeta, sora împărătesei, mătuşa şi cumnata ţarului. Decizia Sfintei Elisabeta de a pune bazele Mănăstirii Sfintele Maria şi Marta o determină să îmbrace, ca şi stăpâna sa, haina monahală.
Uşor ar fi putut intra în slujba unei alte doamne. Dacă opţiunea stăpânei sale nu ar fi fost, în bună măsură, a sa. Deaceea, ca şi stareţa sa, împarte cele celor nevoiaşi alimente.Are grijă de cei bolnavi. De copiii din orfelinat. Iar atunci când bolşevicii preiau puterea, şi, în aprilie 1918 o aresteayă pe Sfânta Elisabeta, pentru vina de a fi membră a familiei imperiale, din nou, maica Varvara are de ales. Poate să plece oriunde. Dar şi de această dată hotărâşte să nu
-şipărăsească stăpâna. Tocmai pentru că a încetat, de destul timp, să îi fie doar stăpână sau stareţă sau ax vieţii. Îi este fiică şi prietenă. Este mieyul rostului ei. Dar primit, din partea lui Dumnezeu.
Sunt trimise la Perm. Apoi la Alapaievsk., în Urali. Aici întâlnesc alte rude ale familiei Romanov – Marele duce Serghei, prinţul Vladimir Paley, fraţii Igor,Ioan şi Constantin. Urmează zilele detenţiei. Apoi panica bolşevicilor -forţe albgardiste se apropie de Alapaievsk. Ecaterina Ianişeva, una dintre călugăriţele care o însoţeau pe Sfânta Elisabeta , primeşte permisiunea de a părăsi spaţiul de detenţie. Romanovii sunt singura pradă care conteayă pentru comunişti. Maica Varvara este chemată de către comandantul găryii. I se propune să plece şi ea. Refuză.
18 iulie 1918. Prizonierii sunt duşi înaintea unui puţ de mină. Şi aruncaţi înăuntru. Crima trebuia să fie rapidă. Căzând dela 15 metri, captivii se rănesc. Dar rămân în viaţă. Enervaţi, bolşevicii aruncă înăuntru trunchiuri de copac. Apoi pietre. La final – grenade. Grenadele dizlocă doar pământul.
Care îi acoperă. Supunându-i unei agonii îndelungate.
După câteva ziletrupurile sunt descoperite de forţe loiale ţarului. Ucis, împreună cu întreaga familie, în 17 iulie. Osemintelor li se oferă cinstea meritată. În octombrie trupele albgardiste sunt nevoite să se retragă. Şi, părăsesc, purtând sicriele mucenicilor de la Alapaievsk, zona. În 1920, în faţa ofensivei comuniste, trupurile ajung în China, la Beijing, în cadrul misiunii ruse. Moaştele Sfintelor Elisabeta şi Varvara sunt aduse la Ierusalim, potrivit vechii dorinţe a fostei mari ducese. Măsură salutară căci, în perioada revoluţiei Culturale, mormintele din capitala Chinei sunt profanate, osemintele rispite.
Canonizrea lor de către Biserica Ortodoxă Rusă are loc în anul 1992.
Aceasta este istoria unei sfinte. Pentru care, după modelul Mântuitorului în deşertul Carantaniei, cele trei ispitiri au fost şterse. De simţul jertfei. Ca miey iubirii.
Lia Cărbunaru
