Dorinţe

Dacă întrebi câţiva oameni cum ar vrea să-şi petreacă aceste zile de sărbătoare vei primi răspunsuri diferite ce ţin de înclinaţia fiecăruia dar care ilustrează fără dubiu tendinţa societăţii noastre.Unul îşi doreşte un Crăciun plin de veselie alături de prieteni,celălalt abia aşteaptă să-şi vadă pregătit meniul pentru masa festivă ca să se poată înfrupta după pofta inimii pe când imaginaţia altuia îl poartă cu gândul spre locuri mirifice,cât mai departe de ţară şi de săraci unde să se simtă ca un mic împărat înconjurat de slugi care-i împlinesc toate capriciile.Şi tot aşa dacă am continua n-ar mai rămâne loc pentru realitatea care ne aminteşte că oricât de mari şi tari ne-am crede  nu suntem decât “Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul”şi uităm “… că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată  Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată.”

Împăratul care S-a născut în iesle poate să mai aştepte.E de la sine înţeles că pentru asta a venit pe pământ să Se pună la dispoziţia noastră şi să ne ajute atunci când avem nevoie.Îl chemăm noi dacă vrem să ne cumpărăm casă ori maşină,dacă suntem bolnavi sau nu reuşim să ne facem o familie ori n-avem copii…Prea bun ca să mai fie rugat,prea smerit ca să ne ceară să-I mulţumim Îl lăsăm undeva la rezervă şi preferăm sărbători strălucitoare ca să mai scapăm  de griji .

Creştinul adevărat se bucură de Naşterea Domnului pe care Îl aşteaptă în fiecare an cu nădejde şi bucurie. Se pregăteşte ca să-L poată întâmpina cu vrednicie spălându-şi haina sufletului şi împlinindu-i poruncile.Participă la slujbele din biserică,miluieşte pe săraci,mângâie pe sărmani îşi curăţeşte mintea şi inima de cele lumeşti,jertfeşte pentru Domnul în toate zilele vieţii lui.

Pentru copii Crăciunul înseamnă o nouă dovadă de iubire din partea celor apropiaţi de la care  primesc daruri. Simt că Pruncul născut în iesle a venit anume pentru ei ca să-i sfinţească şi fac voia Lui bucurându-se cu adevărat.

Crăciunul însă este perceput în mod diferit chiar şi de copii căci ei nu pot alege şi primesc ceea ce le oferă viaţa cu inconştienţa şi nevinovăţia vârstei.În timp ce unii sunt înconjuraţi cu dragoste şi trăiesc în huzur alţii plâng şi abia dacă au pâine pe masă.Copiii instituţionalizaţi îşi doresc mai mult decât orice să le aducă Moşul o mamă care să-i ţină în braţe şi să le asculte păsurile să aibă şi ei pe cineva care să-i mângâie când îi doare ceva sau când li-i frică.Se bucură de pungile cu daruri împărţite cu generozitate de oameni milostivi dar acestea nu pot umple golul din sufletul lor. Le trebuie atât de puţin ca să fie fericiţi!Doar o fărâmă din dragostea noastră pe care şi noi am primit-o de la “Cel ce pe toţi ne-a iubit”.

Într-o seară au bătut la uşă doi tineri,o fată şi un băiat care făceau voluntariat pentru o cauză nobilă.Adunau fonduri pentru doi copii al căror destin a fost schimbat datorită greşelilor sau a incompetenţei unor oameni.Unuia i se amputase piciorul din cauza unui vaccin iar celălalt se născuse fără picioare.Tinerii aveau cu ei poze şi documente doveditoare şi cu toate acestea multe uşi au rămas închise în faţa apelului umanitar.Crăciunul este diferit pentru fiecare dintre noi dar cum de nu putem înţelege disperarea acelor părinţi care-şi văd copiii suferind,osândiţi de nepăsarea noastră la nemişcare?Îşi poate imagina cineva o copilărie fără picioare şi o viaţă trăită într-un coş?

Mântuitorul vine spre noi în fiecare an ca să ne unească în dragoste.Dar de fiecare dată răsplata noastră la Pogorământul Lui se regăseşte în versurile cântecului:”Copilule cu ochi senini   Iar ai venit printre străini…”

Tudora Luca