LOADING

Type to search

Împăratul nu ne poate îndemna decât la iubire

Ortodoxie si traire

Împăratul nu ne poate îndemna decât la iubire

Share

Șansa ca o femeie să nască doi gemeni, dar cu tați diferiți, este de unu la miliard. În ultimii ani s-a întâmplat doar de două ori în lumea întreagă. Dar metafora merge dincolo de sensul originar, exprimând ceva paradoxal, NEFIRESC. De exemplu, ateismul și agnosticismul sunt astfel de gemeni vitregi. Au aceeași mamă (necredința), dar tați diferiți (lăcomia și indiferența). Combinația este letală. Orice lucru nefiresc este deformat, urât, împotriva firii umane, nu doar a unei religii.

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzjffr

Nu ne putem odihni decât în nemărginirea Lui*, imitând pe sfinți, care apreciază doar firescul. Nu putem șterge diferența dintre DA și NU, dintre acceptare și refuz, dintre autenticitate și ipocrizie**. Firescul este DINAMICA vieții veșnice. Frica firească este frica de a nu Îl pierde pe Cel drag. Dacă nu vine harul, nu vedem nimic, orbecăim și ne târâm de colo-colo. Iar harul nu suflă peste ceva nefiresc. Harul este bucuria firească și nădejdea nesfârșită. Harul este întărirea în suferință. Dificultatea de a accepta suferința (crucea) este nefirească***. Prin suferință ne amintim de tot ce este important. Altfel, suntem buieci, nefirești, frați neînțeleși, gemeni vitregi. Omul firesc (duhovnicesc) nu este atras de minuni, ci de smerenie și de iubire. Cancerul (nefirescul) se teme de rugăciune. Orice rugăciune, spusă din toată inima, este vindecătoare, pentru că este firească. Firescul evanghelic nu este neconvingător niciodată:

1.Nimeni firesc nu poate fi indiferent la faptul că Iisus e Împărat.

2.La dezordinea actuală am contribuit cu toții.

3.Omul firesc nu țipă la nimeni.

4.Cel firesc nu vrea să se afirme.

5.Nu folosim pahare de cristal pentru apă murdară.

6.Dacă o corabie ne duce la Corint, nu înseamnă că doar atât poate face corabia.

7.Firescul nu poate fi înlocuit.

8.Cine știe ce este iubirea firească, nu se îngrijorează.

9.Iadul (nefirescul) e de acum în spatele nostru, în față e doar învierea.

Dumnezeu nu ne poate îndemna decât la iubire. Scăpăm de teroare, de singurătate și de nefericire:

1.Evanghelia nu poate fi DISTORSIONATĂ. Bruiajele nu strică armonia. Nu este o simplă monografie, iar Împăratul iubirii nu poate fi uitat. Revelația nu poate fi rescrisă. În 1995, Gregory Maguirre a rescris Vrăjitorul din Oz, dar nimeni nu poate deturna adevărul iubirii evanghelice. Mesajul ei rămâne intact. Nu relatarea evanghelică se poticnește, ci un cititor neavizat, nepregătit, ultracomod.

2.Evanghelia este despre ORICINE vrea să fie mântuit. Cu o condiție: să accepte că păcatul este o parte a problemei, nu a soluției. Ateismul păcătuiește pentru că oferă răspunsuri devastator de deprimante și pentru că omite finalul: omul iertat de Împărat este eliberat din închisoare.

3.Evanghelia este o INAUGURARE a Împărăției. E clar că se întâmplă ceva minunat cu noi. Chemarea lui Avraam este răspunsul la căderea lui Adam. O nouă oportunitate. Tema este majoră: Dumnezeu intervine în mod radical. Totul se schimbă în bine pentru noi.

4.Evanghelia ȘOCHEAZĂ: discipolii sunt nedumeriți de moartea violentă a Domnului Iisus. Acum, învierea fie are un sens întreg pentru noi, fie nici unul. Așa cum râurile se adună într-un fluviu, profețiile se împlinesc în El.

5.Evanghelia PROPUNE un mod diferit de a trăi viața: ca El. Ne mai dăm seama azi despre ce ne vorbește? Mai știm ce ne propune? Diferența este colosală: Mai bine pierdem cinstit, decât să câștigăm rușinos. În loc să spună că nu vor alt Împărat decât pe Iisus, ierusalimitenii declară că îl vor doar pe împăratul Romei. Uită că e vorba despre iertare, nu despre greșeală. Uită că Legământul făgăduiește desființarea stării de nenorocire.

6.Evanghelia ZIDEȘTE altare din inimile noastre. Instrucțiunile sunt clare. Acest altar va fi plin de slava Lui. Este o nouă umanitate, un nou Eden. Împăratul locuiește în mijlocul poporului Său. Noua temelie este desăvârșirea. Iezuitul Tony de Mello este limpede: Excesul și compromisul sunt excluse.

MG_1170a

Este momentul să ne trezim. Să ne dezvățăm de adicții, de iluzii, de îngrijorări, de aplauze. Este momentul să fim vindecați, nu doar ameliorați parțial. Este momentul să vrem să ne schimbăm. Să scăpăm de presiune, nu doar să o atenuăm. Am suferit îndeajuns. Este momentul să ne eliberăm de prejudecăți și concepte livrate de alții. Este momentul să observăm cu atenție frumosul, să devenim conștienți, să redevenim vii.

Este momentul să renunțăm la toate ideile nebunești. Să avem o atitudine de deschidere, de bunăvoință. Este momentul să părăsim falsitățile. Să evadăm din acvariul cu rechini. Să fim deschiși spre adevăr, indiferent de consecințe. Să nu ne mai amăgim că le știm pe toate. Să nu ne mai mințim că suntem neprihăniți. Să nu ne mai fixăm idealuri prostești. Să nu ne mai credem importanți. Să nu mai fim atât de convinși că suntem buni. Domnul Iisus a avut de furcă cu astfel de oameni, care se credeau sfinți. Să nu mai fim exhibiționiști, să nu ne dorim să ne apară numele în ziar, să nu așteptăm laude.

Este momentul să nu ne mai identificăm cu necazul. Noi nu suntem necazul. Nici depresia, nici succesul. Noi suntem cu totul altceva, un licăr de lumină. Nu noi avem iubire. Iubirea ne are pe noi. Un pește nu întreabă unde este oceanul. Este momentul să acceptăm că suntem păcătoși. Că situația nu poate continua așa. Că noi trebuie să ne schimbăm, nu lumea. Este momentul să credem că există viață după moarte, dar există viață și înainte de moarte.

Este momentul să ne trezim, oricât de dureros ar fi. Să ne amintim că Iisus a murit chiar pentru acei oameni, pe care noi nu îi simpatizăm. Să nu fugim când golul din noi iasă la suprafață. Toate distracțiile ne vor face să uităm pe moment de acel gol, dar problema nu va fi rezolvată. Golul trebuie umplut cu iubire. Este momentul să nu mai confundăm pe EU  cu MINE. Să scăpăm de egoism, de posesivitate, de gelozie, de invidie, de mânie și de frică.

Este momentul să ne închinăm în Duh și în adevăr, devenind iubire. Să nu fim afectați de jigniri. Vopseaua neagră aruncată în aer nu murdărește aerul. Să renunțăm la mândrie, la reputație, la imagine, la comoditate, la tot. Nu trebuie să acumulăm ceva, ci să renunțăm la ceva. Nu să avem cunoștințe, ci conștiență. Să evadăm din închisoarea temerilor. Neplăcerile există, dar nu ne mai afectează. Pentru că nu mai suntem atașați de succes. Nu mai suntem dependenți de falsa reușită, etichetată superficial prin tridentul carieră – achiziții – pofte. Nu mai credem că cumpărarea unui produs aduce fericire.

Este momentul să nu ne mai îngrijorăm nici pentru trecut, nici pentru viitor. Să renunțăm la nefiresc, la neliniște și la mahmureală. Am pierdut uimirea copilăriei, să luptăm pentru a înțelege uimirea misticilor, pentru a nu fi prinși în capcana plictiselii. Întotdeauna se cunoaște când apare o schimbare interioară. Se întipărește pe fața noastră, în ochii noștri, în toate atitudinile noastre.

Este momentul să scăpăm de surzire și de orbire. Nimic nu are vederea mai pătrunzătoare decât iubirea. Este singura care ne scapă de idolii mentali. Iar ca bonus, ne eliberează de demonul numit Atașament. Nu există nimic mai plin de acuratețe decât iubirea. Singura dramă este somnolența, refuzul trezirii. Numai că somnolența este obositoare, întunericul este năucitor, doar lumina întrerupe coșmarul. Dacă ochiul este sănătos, vede. Dacă urechea nu este astupată, aude. Dacă mintea nu este închistată, rezultă înțelepciunea. Dacă inima nu este închisă, rezultatul este iubirea. Omul modern planifică și fotografiază întruna, dar a uitat complet să se bucure.

Este momentul să trăim, nu doar să ne menținem corpul în viață. Am fost învățați să aprindem focul iubirii. Dar Învățătorul a fost ucis, devenise prea popular. Prin înviere, nu am pierdut nici focul, nici iubirea, dacă am avut curajul de a nu ne asocia cu criminalii care L-au otrăvit, L-au crucificat, pe El și pe toți discipolii Lui. Mai știm să facem focul?!

 

*Rafail Noica, Cultura Duhului, Reîntregirea, Alba-Iulia, 2017, p. 103.

**Andrei Pleșu, Despre frumusețea uitată a vieții, Humanitas, București, 2014, p. 218-288. Vezi și Alexander Schmemann, Din apă și din duh, Sophia, București, 2009, p. 163.

***Joseph Tissot, Viața interioară simplificată și reașezată pe temelia ei, Viața creștină, Cluj-Napoca, 2011, p. 254. Vezi și Ioannis Romanidis, Păcatul strămoșesc, Sophia, București, 2017, p. 195.

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *