Recunosc: mă uit pe forum-uri. Întîi că sînt o fire mai comunicativă decît se crede. Adică vreau să ştiu şi eu, mă-nţelegi, ce mai gîndesc compatrioţii, cu ce-i supăr, cu ce i-aş mai putea sluji. Apoi pentru că mi se pare un spectacol foarte distractiv, un fel de ciné-vérité, plin de sosul inefabil al imediatului, cu trivialităţile şi sublimităţile lui, cu înţelepciunea şi ţicneala lui, cu proşti volubili şi ţîfnoşi, dar şi cu oameni cuviincioşi a căror prezenţă e consolatoare. Mă amuz să văd cum, uneori, preopinenţii se încaieră între ei, îşi dau poalele peste cap, se spurcă unii pe alţii cu mult aplomb şi foarte puţină gramatică. Oricum, mai toţi sînt din specia ştiutorilor: se pricep la de toate, au de făcut reproşuri şi de dat sfaturi tuturor. Îţi ştiu mai bine viaţa decît ţi-o ştii tu însuţi, ştiu cum e cu criza, cu politica şi cu ţara în general. E drept, unii sînt mai bătăuşi din fire: fac băşcălie de numele, burta şi vîrsta ta, sau te anunţă, cinstit, că vor să-ţi ia gîtul. Asta-i viaţa! Aşa arată democraţia, libertatea şi celelalte valori ale vremurilor noastre. Cîţiva eroi au murit pentru ca unii contemporani să-şi joace muşchii prin subsoluri de pagină, acoperiţi de anonimat. În definitiv, fiecare are dreptul să se facă ridicol cît îl ţin baierele. Dar dacă ceva mă cam enervează sînt postările în care mi se dau, cum se spunea pe vremuri, „indicaţii preţioase“. De ce scriu despre aia şi nu despre aia, de ce îl critic pe X şi tac mîlc despre Y, unde e articolul meu despre noua organizare teritorială, despre Elena Udrea, despre desfiinţarea spitalelor ş.a.m.d. 

Păi, în primul rînd, am şi eu dreptul la niţică libertate: pot să-mi permit, după şaizeci de ani şi după desfiinţarea cenzurii, să-mi aleg singur subiectele. Pe urmă, nu poţi scrie despre tot sau despre temele care-i  interesează pe unii sau pe alţii dintre cititori. Cei nemulţumiţi n-au decît să sară peste articolul meu. Faptul că se întîmplă să am o părere proastă despre cineva nu mă obligă să fac, de fiecare dată, inventarul tuturor celor despre care am o părere proastă. Nu am un răspuns rezonabil la întrebarea pusă de curînd de un vechi şi indescifrabil amic: „De ce te iei de Vadim Tudor, iar de Liiceanu nu zici nimic?“. Un al treilea argument ar fi că nu mă pricep la orice. Există lucruri despre care am o opinie formată, dar în a căror dezbatere nu mă bag pentru că nu contez pe competenţa mea. Al patrulea argument: nu cred că cei care mă somează să atac anumite subiecte sînt sincer interesaţi de ceea ce cred. În fapt, nu părerea mea vor să o audă, ci înjurătura mea, solidară cu a lor. Vor să intru şi eu în lumea bună a profesioniştilor lui „anti“. Să fiu o ţîră mai Ciutacu, mai Grecu, mai Drăgotescu, mai Creţulescu, adică să intru în cor. Şi fiindcă nu o fac, sînt trecut, cu scuipături, la aplaudaci, pupincurişti, profitori. Degeaba le spun că nu iau nici un ban de la buget, că n-am nici o funcţie dată cadou de „portocalii“, degeaba le spun că am plecat de la Cotroceni la numai patru luni de la angajare şi că am scris destule rele despre Traian Băsescu, iritîndu-mi prieteni la care ţin şi care au păreri mai nuanţate. Nu se pune. Stau sub o etichetă de nedezlipit. Dar nu mă plîng. O să fac la fel şi de-aici înainte. O să scriu ce cred: de bine despre Băsescu cînd mă convinge, de rău – cînd nu mă convinge, de rău despre Antonescu – dacă nu mă convinge şi de bine – dacă mă va convinge vreodată. Sau n-o să scriu nici despre unul, nici despre altul. În orice caz, voi semna cu numele meu tot ceea ce scriu… 

Constat însă că mentalitatea de „forumist“ a depăşit cercul restrîns al autorilor „din subterană“. De pildă, o doamnă în a cărei cordialitate am crezut o vreme îmi reproşează „fin“, fără să mă numească, că „strîmb din nas“ la Dana Grecu, dar nu mă ating de Andreea Pora. Acuzatoarea mea crede că sînt un oportunist oarecare şi că motivaţiile mele sînt politice. Nu, doamnă! Pe mine nu simpatiile politice ale dnei Grecu mă deranjează, ci proasta ei creştere, reaua ei credinţă şi diferitele ei specii de ignoranţă (un exemplu candid: într-o emisiune despre „găurile negre“ evalua gravitatea cutremurelor în… grade Celsius). Asta nu înseamnă că sînt un fanatic al Andreei Pora. Dar deocamdată, Andreea Pora nu are pe mînă o amplă emisiune zilnică, în care să dea de pămînt, încruntată, cu orice invitat care o contrazice. Şi nici nu e premiată de asociaţia profesioniştilor din televiziune. Despre prezenţa, inadmisibilă, a lui Traian Băsescu la OTV am scris şi publicat. Cineva care se ocupă de literatură ar trebui, înainte de a se pronunţa, să citească mai atent. Ar mai afla, astfel, şi că un articol (al lui Sever Voinescu) în care se spune că OTV „comunică direct cu visceralul noroios“ al fiecăruia nu e chiar un articol omagial. Şi că în publicistică există şi genul ironic. Îmi pare rău. Doamna cu pricina îmi e simpatică. Merită să fie ferită de pornirile oarbe ale luptei ideologice. La urma urmei, nu e o simplă forumistă.