LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Sfantul Dosoftei: Psaltirea în versuri

Share

Psalmul lui David, 1

Ferice de omul ce n-a merge
În sfatul celór fără de lege
Și cu răii nu va sta-n cărare,
Nici a ședea-n scaun de pierzare.
Ce voia lui va fi tot cu Domnul
Și-n legea lui ș-a petrece somnul,
De să va-nvăța de zî, de noapte,
Să-i deprinză poruncile toate.
Și va fi ca pomul lângă apă,
Carele de roadă nu să scapă.
Și frunza sa încă nu-ș-va pierde,
Ce pre toată vremea va sta verde.
Și de câte lucrează i-sporește,
Și agonisita lui va crește.
Iară voi, necurațâi, ca pleava,
De sârg veț cunoaște-vă isprava.
Când s-a vântura dintr-are vravul,
Vă veț duce cum să duce pravul,
Și cu grâul n-iț1 cădea-n fățare,
Ce veț fi suflaț cu spulbărare.
Și la giudeț nu vă s-afla locul
Să vă sculaț, ce-ț peri cu totul.
Nici păcătoșii din direapta
Vor fi cu direpții să-ș ia plata,
Că celór direpț Domnul le vede
Toată calea din scaun ce șede.
Și calea păgânilor cea strâmbă
Va pieri, și vor cădea-n grea scârbă.

PSALMUL 2

Ce poate fi de poveste, Ca aceasta, și de veste, De să zborâră păgânii, Gloate, tineri și bătrânii, De să vorovăsc cu svaturi În deșert din toate laturi! Și sfătuiesc necurațâi, Cu craii și cu-mpărațâi, Și cu toțâi să-nvitează Spre Domnul, de vor să piarză Pre alesul lui și svântul Iubit fiiul și cuvântul. Iară noi, svânta sămânță, Să nu dăm cu dânș în sâlță. Legătura să le spargem, În giugul lor să nu tragem. Că Dumnezău toate vede Din scaunul său ce șede

1 ce veți.

În ceri, unde odihnește, De-acoló pre toț prăvește. Pre pizmașii și pârâșii Domnul va râde de înșii Și-i va mustra de ocară Pentru carea-l supărară. Cu mânie le va zâce A ce stătură cu price Și-i va turbura-n urgie De muncile cu vecie. Iară eu-s pus de Domnul Crai pre muntele Sionul, Ca să-i spui de-nvățătură Ce poroncește-n scriptură. Cătră mine Domnul zâce: „Fiiul mieu ești din mătrice, Eu astăz te nasc pre tine. Și vei cere de la mine De-ț voi da limbile toate, Ce țî-s ocină de soarte, Că-ț vor asculta cuvântul Și vei domni-n tot pământul. Și-i vei paște cu toiagul Cel de fier în tot șireagul, De vei face-ntr-înșii cârduri Și-i1 zdrobi ca nește hârburi“. Iar acmu voi, împărațâi, Sama vă luaț, și alțâi, De vă certaț cu cuvântul

1 Și îi vei.

Toț ce giudecaț pământul. Slujiț Domnului cu teamă Și vă bucuraț cu samă, Să suferiț și certare De la fiiu-său ce are, Să nu să cumva mânie Spre voi Domnul cu urgie. Și veț scăpa de la ceata Celóra ce-s de-a direapta, Când urgia lui cea mare Va arde fără-ncetare. Atunce va fi ferice De ceia ce nu pun price, Ce cu inemă direaptă Nedejdiuiesc să ia plată.

PSALMUL 3

Doamne, ce să înmulțâră Ceia ce mă trag cu pâră! Asupră-mi mulț să sculară, Cuvânt mare cuvântară, Dându-ș inemii credință Cum să fiu în oceință, Să n-aib agiutori de tine, Dumnezău, ce-m ești cu bine, La nevoaie sprejineală, Și la voaie îm ești fală. Că mi-ai împletit cunună, Cu podoabă depreună,

De m-ai pus cap preste alțâi, Să bat pre toț necurațâi. Am strigat cu glasul mare Cătră Dumnezău cel tare, Că mi-aude de mi-i vântă Dintr-a sa măgură svântă. Am dormit somn cu odihnă Pănă-n zuă de la cină. Și m-am sculat demineață, Că mi-i Dumnezău povață. De-ntunerece de gloate Teamă n-am, nice mă poate Veste rea să mă mâhnească, Dimpregiur ce-a să-m gârbască. Scoală, Doamne, de mă scoate De la scârbe de la toate, Și le dă bătaia-n gârbă A pizmaș ce-m cearcă scârbă. Și scârșcând să-ș frângă dinții În durerea sa greșiții. Că Dumnezău cu izbândă Va da celor buni dobândă.

PSALMUL 4

Când îț strig cu mare jele Dintr-adâncul de greșele, Dumnezăul bunătățâi, Mi-ai ascultat direptățâi, Și-n vreme de greutate

Mi-ai lărgitu-mi pre departe. Te-ndură și miluiește Pre mișel ce te dorește Și mi-ascultă mișea rugă, Ce țî-s adevară slugă. Răilor, să nu vă paie Dumnezău mila să-ș taie! Ce căce iubiț deșerte, Dumnezău va să vă certe. Să vă părăsâț minciuna, Să nu o cercaț deauna, Ce să cunoașteț pre omul Ce și l-au minunat Domnul. Că Dumnezău mă ascultă, Când îl strig din grije multă. Și când te mânii, nu face Rău altuia, ce nu-ț place. Inema ce te sfădește La culcuș o umilește. Și fă jărtva cea direaptă, De la Domnul să iei plată. Mulț giuruiesc daruri bune

Binele cine le-ar spune.

Iară spre noi, Doamne svinte,

Ț-ai însămnat de mainte

Strălucoarea svintei fețe, De ne-ntoarce la blândețe. De-aceasta m-dai bucurie Inemii și veselie, Ca de casă cu strânsoare, Cu haine tinse la soare.

Vin și grâu să prisosască, Oloiul să nu lipsască. Iară eu cu pace bună Voi adormi depreună, Și când din lume m-ii1 duce, Mă vei odihni cu dulce, În casa ta cea senină, Cătră nedejde deplină.

PSALMUL 5

Sloboz, Doamne,-n urechi svinte Grai cu de jele cuvinte Și mi-ascultă mișea rugă La greu, ce-ț sunt a ta slugă, Dumnezău și împărate, Că mă rog cu dereptate. Încă zoare nu răvarsă De soare, când va să iasă, Svinția-ta mi-auz glasul Și mă vez preste tot ceasul. Că tu, Doamne,-n fărălege Pre nime nu laș s-alerge. Și-n casa ta n-àvea2 parte Vicleanul, ce-a sta departe. Strâmbii nu laș să trăiască, De-aproape să te prăvască,

1 mă vei.

2 nu va avea.

Că de svânta-ț căùtătură

S-or face pizmașii zgură. Urât-ai pre toț făloșii

Și vei pierde mincinoșii. Și de om ce varsă sânge

Ți-i greață a te atinge. Iară eu, Dumnezău svinte,

Cu mila ta de mainte, Îț voi intra-n svânta casă,

Unde șez, Doamne, la masă, De m-oi închina cu rugă,

În frica ta, ce țî-s slugă, În beserica ta svântă.

Și mă du fără de smântă Spre-adevăr, să nu duc greață,

Că tu, Doamne, m-ești povață Și spre tine-m deregi pașii,

Ca să nu-m strice pizmașii. Că li-i gura nedireaptă

Și li-i inema deșartă. Cu gâltejele căscate,

De izbucnesc răutate, Cu graiuri necuvioase,

Ca un mormânt plin de oase. Și cu limba lor înșală,

Să facă-n lume sminteală. Ce le dă, Doamne, osândă,

Să nu-ș laude-n dobândă. Sfaturile să le piarză

Și din mila ta să cază. Cu a lor păgânătate,

Să-i urnești la răutate, Că te, Doamne, mâniară, Clevetindu-te prin țară. Iară ceia ce te-aștaptă, Pre toț să-i bucuri cu plată, Cu tine-n veci să petreacă Bucurie, să le placă. Să să laude cu tine Carii ț-vor numelui bine, Că dai bună cuvântare Direptului și spori mare. Doamne,-n scut de bună vrere, Ne-ncununi cu mângâiere.

PSALMUL 6

Să nu mă-nfruntez, Doamne, la ceas de mânie* , Când îm vei lua sama, cu a ta urgie. Ce-ț fie, Doamne, milă de-a mea lângegiune, Oasele mi le strânge cu vindecăciune. Mi-i sufletul în groază și-n grea turbureală De zua cea de samă și de sârguială. Pănă când, milostive, vei face zăbavă Să mă-ntorci din pierzare la svânta ta slavă? Ce te milostivește de mă izbăvește Cu a ta bunătate ce țî să vestește. Că în moarte nu-i nime sa te pomenească, Dară-n iad cine poate să-ț mărturisască?

  • 7, 6

Mă trudesc fără vreme cu suspini, cu jele,

Spăl în nopțâle toate perinile mele

Cu lacrămile mele, de-m moi așternutul,

De când nu cerci de mine, că m-am stâns cu totul. Că mi s-au turburatu-mi vederea de spaimă,

M-am vechit în pizmașii carii mă defaimă. Pizmașilor puterea să li să scurteze,

Și cei fără de lege să nu-mi mai cuteze, Că mi-au auzit Domnul glasul de plânsoare

Și mi-au ascultat Domnul ruga la strânsoare. La a mea greutate Dumnezău m-ascultă,

La boala mea-m trimite mila sa cea multă. Priìmitu-mi-au în jele lacrămi ovilite,

Și sâmțârile toate îm sunt curățâte. Rușine și necinste, fețe ocărâte

Pizmașii miei să pață și mustrări cumplite. Și-ndărăpt să să ducă cu multă sâială,

Să-i cuprinză nevoia din grea sârguială.

PSALMUL 7

Doamne, Dumnezăul mieu, tu-m ești razăm tare*,

De la gonaci mă scoate, de grea supărare. Cândái să nu mi-apuce sufletul ca leul,

Când nu-i cine mă scoate, cându-m vine greul. Doamne, Dumnezăul mieu, de-am făcut aceasta,

De este strâmbătate în mânu-mi dând plata, De-am întors răutate, prin rău cine-m face,

  • 7, 6

Sau cuiva strâmbătate, mie ce nu-m place, De la gonaci cădere las să mi să tâmple Asupra mea pizmașii mânia să-ș împle, Sufletul să-m gonească pizmașii la fugă, Să nu hălăduiască, ce să mi-l agiungă. Viața-n pământ să-m calce atocma cu pravul Și slava să-m defaime, precum li-i năravul. Scoală, Doamne,-n mânie, rădică izbândă, Răsâpește pizmașii, le fă pre osândă. Și cu a ta poruncă, Doamne, te rădică. Să să veghe pizmașii, să-ț aibă de frică. Te vor încungiura-te năroade de gloate, Carile ț-au țânutu-ț poruncile toate. Beserica cea svântă carea ți-i de slavă Să o-ntorci spre nălțâme fără de zăbavă. Domnul giudecă gloate, giudecă-mi și mie, Cu a ta dereptate, fără de mânie. Păcătoșilor răul să să obârșască, Să-ndereptez direptul să să proslăvască. Că tu cerci de-amănuntul inema și zgăul Și știi cu de-adevărul direptul și răul. Agiutoriul mieu este, Doamne, de la tine, Ce scoț din greutate pre carii ț-vor bine. Domnul giudeț direptu-i, tare și lung rabdă, Nu ceartă-n toate zâle, nu sloboade pradă. Și de nu veț întoarce cătră pocăință, Are săgeț amână scoase din tulbiță. Arcul întins încoardă, lancea strălucește, De strică și răstoarnă în ce să oprește. Și-n voi le-a slobozî-le, arse și-nfocate, Aceste vase toate de moarte gătate.

Cine umblă cu pizmă, îngreacă durere Și-ș fată strâmbătate, de-i face scădere. Cine va săpa groapă altuia să-l surpe, Sângur ș-va cădea-n râpă și viața ș-a rumpe. Că i să va întoarce în cap răutatea Și i s-a strânge-n creștet toată strâmbătatea. Mărturisi-ț-voi, Doamne, a ta dereptate, Și numele tău cel nalt cânt cu bunătate.

Mai multi psalmi versificati

Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *