Smulgand ura, adaugam Invierea

Sfantul nu se indoieste in traiectul lui initiatic: „Sunt un om. In mine lucreaza necontenit mila, dreptatea si adevarul lui Dumnezeu. Dumnezeu ma miluieste si imi da liniste. E plin pamantul de oameni ca mine. Deci si in ei Domnul isi arata mila Sa, ca si in mine” (sf. Ioan de Kronstadt). De multe ori ne indepartam de Inviere pentru ca nesocotim pacatul. Ne obisnuim cu el si nu il mai socotim ca pe un rau teribil. Renuntam prea usor la lupta. Insa ne revenim din amorteala si pornim inocentizand spre Mormantul gol.

Omul evlavios intra in legatura cu Minunea. Se indeparteaza de zbarcituri si se delecteaza cu cerestile bucurii. Nu ne poate traduce in limba pacatosilor lumina parcursa. Doar ne indeamna sa urmam Calea. Noi tot amanam Concursul. Pana azi. Credem in Inviere si renuntam la prostiute. Ne inhamam la jugul Domnului, ca usor este.

Macar o zi sa traim dupa Porunca si vom realiza diferenta (Toma de Kempis). Inima curata devine si primitoare, cata vreme inima pacatoasa se stramteaza si idolatrizeaza argintul desfatarilor. Sa nu „ingropam” spiritul in carne. Sa nu fim falsi, laudand Neatinsul doar cu gura. Pacatele ne ard, iar noi nu ne putem mantui singuri: unde gasim Solutia, daca nu in Dragostea eterna?

Cautatorii de Inviere si-au parasit povara urii din inimile lor. Nu au nici un temei sa urasca in continuare. Orizontul lor este mai presus de o mostenire lumeasca, de o functie sau de un venit. Abia acum pot iubi, cand ura nu ii mai magnetizeaza spre teluricul efemer. Potentialul cautatorilor de inviere se dubleaza nu prin adaugare, ci prin smulgere.

Euharistia postuleaza belsugul. Nu cel cautat de muritori, muribunzi si grataristi de ocazie. E o infruptare din Ospatul Mirelui. E Leacul vindecator impotriva virusului pacatului, al suferintei si al mortii. Cercetarea prealabila presupune smerenie, pace, liniste, rugaciune, multumire si filantropie.

Marius Matei