Ştefan Voievod

Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, înarmat cu puterea Crucii, biruie pe păgâni. Victoriile oştenilor săi sunt minuni, adevărate lecţii de strategie duhovnicească. După câteva sute de ani, este lesne să cârcotim. În acel context, în acel secol, nu se putea altfel. Voievodul, plin de credinţă, nu s-a pretins niciodată altfel decât a fost. Iar calomniile nu fac decât să îi confirme prestigiul duhovnicesc. Nu a fost un om fără greşeală, dar a ştiut să îşi ceară iertare.

Să îşi asume rolul de apostol cruciat, de cavaler curajos al lui Hristos, în condiţiile în care mulţi alţii ar fi renunţat, pentru o linişte personală confortabilă şi chiar pentru avantaje politice.

 Nu şi-a negociat credinţa.

Poate că a fost prea sever, prea mânios (îndârjit), dar nu a fost lacom. Foloclorul despre aventurile voievodului ţin de latura romantică a romanelor cavalereşti. Faptul că avea un duhovnic sfânt nu este deloc un detaliu minor, pentru că voievodul permanent cerea îndrumare şi binecuvântare. Mai ales, făcea şi ascultare. A înţeles importanţa credinţei, a ştiut şi să se smerească. Este printre puţinii voievozi valahi sau moldoveni menţionaţi în istorie.

Atlet al lui Hristos

Voievodul moldovean mijloceşte din cer pentru noi. Alături de un Neagoe Basarab sau un Constantin Brâncoveanu, Ştefan Voievod arată modelul de conducător cinstit, credincios, onest, plin de compasiune, harnic, curajos. Un om politic necorupt. Nu este nici o utopie. Azi nu mai avem cneji şi ţari, dar putem promova tineri morali (Adrian Papahagi, Iulian Capsali…). Iar la ora de religie trebuie neapărat să facem şi istorie.

Marius MATEI