„Tu vrei sa raman pe Tabor, dar pe Golgota cine are sa mearga?” (pr. Cleopa)
Prea fugim de cruce si vrem doar stralucire. Prea suntem indiferenti de crucile altora si vrem doar catifea: Porfirogenetul. Cu rana Lui, suntem vindecati toti. Cu Patima Lui, suntem tamaduiti. Ne rugam la acatist: „Cu ranile Tale, tamaduieste ranile mele”.
Si totusi, in timp ce sangele mesianic se varsa pentru toti, un talhar Il sfideaza. Asta e tragedia muribunzilor atei! Nu demult, am fost scos afara dintr-un salon de spital cu forta trepiedului de un bolnav, ce cu geu se deplasa. Stim ca prin moarte Hristos se ridica la deplinatatea vietii. Biblia nu e gata pe Golgota.
Nu suntem in Biserica sfintilor (ca o exclusivitate elitista), ci in Biserica candidatilor la sfintenie. Nu consideram Ecclesia muzeu de sfinti, ci spital de pacatosi. Biserica e o arca, nu o gondola a placerilor. Mai mult, Biserica este singura „organizatie” care exista doar pentru beneficiul ne-membrilor ei (la baza e misiunea: mai intai sa fii, apoi sa faci).
La cine ne vom duce? Doar Mirele Hristos are cuvintele vietii vesnice. Si ne bucuram cu psalmistul: mai bine o zi in Curtea Domnului, decat o mie printre straini. Lumea secularizata si-a pierdut sfintenia ca ideal: totul e permis, doar nu exista nici pacat, nici iad (cata amagire!). In candidatul la sfintenie nu exista nimic grosier, nimic tampit, enervant, comercial. Din acest candidat iradiaza un duh de daruire: imparte totul, ca sa dobandeasca totul.
Ajuta-ne, Maicuta draga! Suntem atat de inconstienti uneori, incat ne taiem singuri craca de sub picioare. De ce adunam sute de tone de apa (gazoasa, minerala, cu sau fara alcool), doar nu avem nevoie de apa, ci de Dumnezeu, Cel ce daruieste apa. Asa m-a invatat Parintele. Asa simt eu bucuria in prezenta lui. Asa se roaga acest duhovnic clujean, parintele Gheorghe.
Nu l-am simtit niciodata sa faca semnul Crucii cu manusi de box. Ci se mentine „Arborele” comunitatii pe care o pastoreste de o viata. E Pastorul care isi ocroteste oile. Si oile simt chemarea lui plina de caldura, sinceritate si iubire. Nu e Rai pe pamant, dar ca in oglinda e putin. El ne-a tradus conceptia de viata crestina.
Parintele cauta raspunsuri: ce vom fi intrebati la Parusie? Cum sa ne pregatim? Are mereu dispozitia launtrica (contagioasa) pentru participarea la liturghie. Ce sa mai zic, decat slujire corespunzatoare si cateheza care misca inima. Nu ne cere sa facem invieri, ci sa avem dragoste milostiva. Finalitatea este o noua viata, o viata in Hristos.
El e Parintele ortodox care nu convinge, ci seduce. Nu ne integreaza intr-o corporatie (multinationala), ci in trupul mistic al lui Hristos. Parintele Gheorghe este batranul harismatic. Nu creeaza o comunitate, ci ne cheama sa intram in comunitatea gatita noua de la intemeierea lumii. Pastoratia lui inseamna calauzire duhovniceasca (dedicare absoluta, plus grija permanenta). Intr-adevar, dupa randuiala lui Melchisedec. Nu sminteste: nu face preotie part-time!
Daca Arca poseda totul, de ce mai cautam esentialul in afara? Arca nu e scufundata, dimpotriva: nici portile iadului nu o vor birui, deci, forta multa! Parintele e mereu iubit: nu e sase zile de negasit si o zi de neinteles. Trecem pe la Arca: trecem prin mainile lui Dumnezeu. Pentru ca Parintele e pastorit de Blandul Pastor. Pentru noi, ucenicii lui pacatosi, mare valoare au cuvintele: filantropia este o bunatate premeditata. Nu vom ramane insensibili la suferinta altora.
Si nu dezbina Parintele: daca dezbini oamenii, chiar cu Biblia in mana, nu lucrezi in numele lui Hristos. Parintele nu continua Revelatia: doar o propovaduieste. Nu se poate bunastare new-ageista fara Golgota! Nu ne modelam o gondola, o religie convenabila (nu putem fenta iadul). De unde va veni ajutorul: de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul. Bucura-te Sfinte Maxim Marturisitorul, priveghere in asteptarea Mirelui! Bucurati-va sfintilor, corabieri si pescari de oameni!
Nu ne putem despărţi de iubirea Maicii Domnului
Prea Sfântă Maică şi Fecioară,
Nădejdea sufletului meu,
Tu eşti a mea mijlocitoare
La milostivul Dumnezeu.
De n-ar avea la ceruri lumea
Rudenie de pe pământ,
Atunci ar fi pustie viaţa
Asemenea unui mormânt.
De nu erai tu primăvară
A veacului desţelenit
Ar fi rămas de-a pururi iarnă
Şi soarele n-ar fi zâmbit.Ortodoxia este un orizont al credinţei, nu un lucru pasiv din faţa noastră. Este un tip de sensibilitate, o experienţă cotidiană a concretului. Nu putem sectariza, pentru că nu ne putem despărţi de iubirea Maicii Domnului! Suntem nişte iude ortodoxe: ne luptăm să dispară iudele şi să rămână ortodocşii.Cum ar zice Stăniloae, ortodoxia e bucuria tuturor de toţi. Nu ne-am împăcat cu realitatea: numai prin suferinţă scapi de suferinţă, ne mobiliza duhovniceşte Arsenie Papacioc. Nu suntem milenarişti, nu calculăm Parusia, ci veghem să nu se stingă candela. Dorul după Mire ne poate salva.
Revelaţia e completă: Moon nu are de unde şti ce ar mai fi zis Mesia (de nu murea pe Cruce). Nu mai planează nici un echivoc în fiii Parusiei: adevărul s-a descoperit complet. Există o singură întrebare: cine este Iisus? Şi un singur răspuns: este Hristosul! Biblia nu e gata pe Golgota: virtuţile nu sunt, deci, nici imposibile, nici nefolositoare (Timiadis).
Vrem să scăpăm de diavol: de nimic nu se teme decât de smerenie, iată de ce nu îi e frică (pentru că suntem departe încă de smerenie adevărată). Definiţia virtuţii: streptomicina pe care Gafencu o dăruieşte salvator lui Wurmbrandt. Maica cerului ne aminteşte mereu de Taina pocăinţei: Faceţi ce vă spune El! Schimbarea apei în vin înseamnă transformarea materialului în duhovnicesc.
Scăldat în har, preotul nu e un simplu sfătuitor (Kallistos Ware). Iar dezlegarea nu e nicidecum o rugăciune de rutină. Ne plecăm genunchii în faţa icoanei Preacuratei: cât poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea. Cu puterea sfinţilor, martirii închisorilor îi iertau pe călăi: să iertăm pe fraţii noştri. Dumnezeu este învingătorul morţii, cum să nu o cinstim pe Mama Lui?
Maica Domnului nu are nevoie de avocaţi, ci de mărturisitori. Credem că Dumnezeu există, dar nu numai atât, ci: noi existăm pentru Dumnezeu. Noi suntem cei căzuţi între tâlhari şi Hristos Samarineanul ne poate duce la han (Biserica). Sfatul Preacuratei: împarte totul, ca să dobândeşti totul.
Doar credinţa totală ne vindecă de rănile sângerânde ale sufletului. Păstrăm Decalogul, fără să le trecem prin filtrul parlamentelor seculare: porunca Celui veşnic nu se schimbă.
Liturghia nu este un ceas elveţian
Nu poţi fi exact „la şi 20” la „Pace tuturor.” Nici nu o lungeşti, nici nu o scurtezi. Evdokimov zicea că ortodoxia nu convinge, ea seduce. Dacă nu suntem seduşi de parfumul Raiului, bifăm prezenţe. Şi ni se cere mai multă trăire şi mai puţină ceartă: icoana se contemplă, după cum Euharistia se consumă, psalmodiază Evdokimov. Ce îi putem opune secularizării, decât sfinţenia vieţii?
În familia creştină te poţi îndrăgosti de mai multe ori: mereu de aceeaşi persoană. Nu suntem habotnici, nici delăsători: avem sfinţenia drept ideal. Problemele financiare ne cauzează nervozitate: din materialism ajungem în pesimism. M-au pus pe gînduri cuvintele părintelui Cătălin: „E toamnă la Sibiu. Şi via a devenit liturgică, amară şi fără culegători.”
Amurgul păgânismului: Viaţa nu se măsoară cu numărul de respiraţii pe care le aveţi, ci în momente care îţi taie răsuflarea! Extazul mistic al Învierii nu este o scrânteală, ţicneală sau fantasmagorie. Îmi amintesc de cuvintele Crainicului meu, IPS Bartolomeu: „Nimeni nu L-a văzut pe Hristos înviind, dur mulţi L-au văzut înviat”. Odată alungaţi musafirii nepoftiţi şi vicleni din inima noastră, Mirele va cina la noi.
Minunat eşti, Doamne, întru sfinţii Tăi! Ne bucurăm de minunea pe care ai făcut-o cu sfânta Teodota: după opt zile, temniţa s-a deschis singură. Apoi, aruncată fiind în cuptor, ai păzit-o nevătămată, căci sfânta era în mijlocul flăcărilor între doi îngeri în veştminte albe. Prin rugăciunile ei, idolii s-au sfărâmat, iar fierăstrăul pregătit pentru tăierea ei s-a tocit. Bucură-te sfinte Eumenie, că pe noi ne-ai invăţat smerenia, că de secetă de izbăveşti şi ortodoxia credinţei o păzeşti! Ne rugăm sfintei Ariadna, care, sclavă fiind, nu a voit să jertfească idolilor la praznicul naşterii copilului stăpânului ei lumesc şi după multe chinuri şi-a găsit izbăvirea într-o piatră mare care s-a crăpat şi acolo s-a putut ascunde de ucigaşii ce o urmăreau. Bucură-te sfinte Eustatie, că pe vremea lui Traian împăratul, te-ai învrednicit la o vânătoare a vedea între coarnele unui cerb Crucea Domnului Hristos şi îndată ai primit botezul.
Dintre mireni, nimeni nu scrie mai sensibil despre iubire decât Vali: „Liniștea și-a schimbat sensul, sfârșind în țara pribegiei cu frig nordic, în noapte nedormită, cu sufletul sughițând a dor, implorând un ultim zâmbet cutremurător din inimă. Din liniștea asta se poate scrie cea mai frumoasă poveste, se pot explora expozeele inventării absurdului, dar sensul peiorativ se întâlnește în drumul dintre trup și suflet, separând astfel ploaia de obrajii în care se ascund fantasmele genezei noastre.” Familia se înscrie în octogonul lui Rubliov: aşteptăm Ziua a Opta, cu neastîmpăr sfânt.
Nu putem astepta bucuria Betleemului fara acestea trei: rugaciune zilnica, cunoasterea Scripturii si ajutorarea sarmanilor. Postim degeaba fara acatiste, fara Evanghelii si fara diaconie. Ne risipim talantii fara Euharistie, fara lectura duhovniceasca si fara iubire milostiva. Ce dor mi-a fost de sfantul Ioan de Kronstadt: ni se cere
o smerenie vadita si palpabila (un trai fara lux), pentru ca si cea mai mica farama de bine, tot de la Dumnezeu vine.
Iar daca suntem prinsi in plasa urii, sa ne rugam Sfintei Treimi:
„Tata, Fiule si Duhule Sfinte, miluieste-ma!” Siguranta: numai dupa rugaciune, spovedanie si caritate ne vom simti usurati, ne vom regasi linistea sufleteasca. Se pare ca multi preferam tulburarea, poate si dintr-o
lene ancestrala. De ce uitam ca dusmanul (viclean-mincinosul) va pleca dupa fiecare invocare treimica? Nu vrem aur, nici marire desarta: I
nvata-ne, Prea Sfanta Treime, sa ne intoarcem de la cele lumesti. Pentru ca numai in Tine ne gasim pacea, multumirea si fericirea.
Nu vom face silnicii, pentru a nu fi rejectati de Mire: „
Departati-va de la Mine, nu va cunosc pe voi” (Matei 7, 23).
Fereste-ne, Doamne, de trufie si invata-ne smerita intelepciune. Acopera-ne de tot raul, sub acoperamantul aripilor Tale! Ne reaminteste sfantul rus Cui ne rugam: Bunatatii nesfarsite, Intelepciunii nemarginite, Luminii neapropiate.
Viata aceasta nu e o gluma! Desi de multe ori ne place sa credem asta, gresim: este o gluma iresponsabila sa gandim astfel, pentru ca nu ne jucam cu timpul dat pentru a ne pregati vesnicia. Sfantul este prietenul care ne propune smerenia, pentru a ne redresa spiritual. Sfantul ne avertizează să luam în serios lupta duhovnicească: căldiceii vor fi scuipaţi din gura Lui. Pentru creştini, viaţa este un dar divin, o luptă pentru dobândirea Împărăţiei, nicidecum o distracţie ieftină şi indiferentă: nu vom trăi în ospeţe şi pălăvrăgeli. Iubiţilor, să nu ne stea mintea doar la „ghiftuială şi beţivăneală” (sfântul Ioan de Kronstadt). Un stomac prea sătul pierde credinţa, pierde şi frica de Dumnezeu şi nu îi mai pasă de rugăciune şi de caritate.
De obicei, cine nu posteşte uită să Îi aducă Neatinsului mulţumire şi laudă. Sfântul rus ne aminteşte: o inimă îmbuibată îşi întoarce faţa de la Dumnezeu, devenin insensibilă (se învârtoşează ca piatra). Să nu plătim tribut senzualităţii, ca să nu devenim oameni trupeşti, pentru ca Duhul Sfânt să nu se îndepărteze de la noi: „Ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” (II Corinteni 6, 14).
Să nu ne complacem în această stare vrednică de plâns: nici măcar nu ne dăm seama că Duhul nu mai e în noi, aşa cum orbii din naştere nu realizează meteahna lor, că să ne rugăm neîncetat, să ne hrănim din Revelaţie şi să nu îi uităm pe oropsiţi.
Marius MATEI
