Vorbeşte-mi despre Dumnezeu. Eu încep să uit

De cate ori parasim poligonul rugaciunii, are loc cate o explozie in inima noastra. Un suflet sfartecat are nevoie de o minune divina pentru a se rebucura de vesnicie. Linistea noastra este amenintata zilnic de propriile patimi. Vom instala un scut de asceza, cu orice costuri, pentru a supravietui. In timpul aprinderii candelii interioare sunt excluse accidentele de focusare asupra Esentialului. Cum putem fi fericiti, cata vreme noi luptam zilnic sa ne indepartam de Sursa?

„Dar copilul nu uită imediat. Când fiul meu avea trei ani, cu mult timp în urmă, l-am surprins noaptea aproape de leagănul micii lui surori: ‘Vorbeşte-mi despre Dumnezeu, îi spunea el. Eu încep să uit.’ ” (Lytta Basset). Incepem sa uitam Rasaritul. Inchidem ochii in fata Amurgului, in loc sa ne deschidem inimile si sa reinnoim Legamantul. Ne amintim de Cer in fiecare picatura de roua, in tot curcubeul zambetului unui copil. Aminteste-ne de Tine, Izvor nesecat. Da uitarii uitarea noastra. Improspateaza-ne amintirile Testamentului Tau.

„Păcatul este un rău grozav, de altfel, de netăgăduit. Este un rău grozav pentru cel ce ţine în sine păcatul, dar lesne de vindecat pentru cel ce-şi scoate păcatul prin pocăinţă”. (Sf. Chiril al Ierusalimului)

Marius Matei