LOADING

Type to search

AVVA GHELASIE GHEORGHE

Marii duhovnici ai neamului

AVVA GHELASIE GHEORGHE

Share

“ Avva al meu, Avva al meu,

Chiar nevrednic cum sunt,

În VEȘNICIE TE voi CINSTI,

Ca pe PĂRINTELE meu

Ce m-a făcut DĂRUIRE Lui DUMNEZEU ”

Avva Ghelasie Gheorghe, despre care va voi înfățișa câteva gânduri, va este deja cunoscut multora dintre dumneavoastră. Prin strădania ucenicilor sunt organizate simpozioane ( București, Sibiu, Râmnicu-Vâlcea, mănăstirea Tismana), scrierile i-au fost reeditate, e un site dedicat lui (chipuliconic.ro), numeroase filmulețe pe youtube…

Pe vremea când l-am întâlnit…doar primele cărți… cu o prezentare… Dar am trecut de toate… M-au “atras” coperțile care aveau o iconografie aparte, iar când le-am răsfoit m-au provocat deopotrivă felul în care era scris textul dar și ce am buchisit la o prima privire… Era prin anii 1992-1993… în librării, abia apăreau primele cărți din Sfinții Părinti, de cult.. aici, autor, simplu, Ghelasie Gheorghe… nici preot, nici ieromonah… nimic… cine putea fi?

Dumnezeu a rânduit să întâlnesc un tânăr aparte, Costel Condurache, care mi-a spus ca-l cunoaște, ca merge la mănăstirea Frăsinei, unde viețuia Părintele, și că aduce și cărți! Când am auzit!… M-am hotărât să merg să îl cunosc! și asa am ajuns pentru prima data la mănăstirea Frăsinei. O oaza de sfințenie… L-am găsit la “butoi”…asa ceva nu mai întâlnisem… călugăr fără barba, slab de priveai prin el… dar cu o privire vioaie, glas blând, ospitalier… m-a poftit în bordei; erau rafturi cu cărți peste tot; am povestit despre situația mea, despre cele duhovnicești… nu a durat mai mult de o ora, dar am promis că voi reveni. Mi-a dăruit mai multe cărți… Cata bucurie!…

Da, m-am tinut de cuvant si asa ca mergeam de doua ori pe an la manastire, impreuna cu un prieten care apoi a devenit monah si acum e staret; intotdeuna ne intalneam cu Parintele, dar de acum se purta altfel cu noi… mai intai ne trimitea la slujba si abia apoi venea la noi in chile si discutam. Asa s-a infiripat, ince-incet, o relatie aparte… ca de duhovnic si ucenic, desi nu i-am fost ucenic, dar m-a facut sa ma simt ca un ucenic! Orice discutie sau scrisoare trimisa puteau fi si ca o spovedanie…

“Fundamentul” apropierii noastre a fost interesul meu pentru tratamentele naturiste. In ceea ce priveste “ practica” eram deja edificat; multumita Parintelui Arsenie Boca, am inteles ca una e invatatura si practica din Orient si alta e comoara Ortodoxiei! Dar Avva Ghelasie Gheorghe venea in cartile lui cu o alta abordare a alimentatiei, nemaintalnita, specific crestina, ba mai mult, una in legatura cu o viata duhovnicesca mai putin cunoscuta mie, cea isihasta.

Sensibilitatea fata de semenii în suferința

Sunt preot la un spital din Cluj-Napoca, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie, prin urmare m-am gândit să vă ȋnfățișez și câte ceva ȋn legătură cu „viața” din spital, dar prin prisma celor transmise de Părintele.

Pe crucea de la mormântul Părintelui este gravat: „Fericiți iubitorii de Dumnezeu”, dar Sfântul Ioan Scărarul ne reamintește: „Cel ce iubește pe Domnul a iubit mai întâi pe fratele său. Dovada celei dintâi o face cea de a doua” . Părintele L-a iubit pe Dumnezeu, dar și-a iubit și semenii, având o sensibilitate aparte pentru cei bolnavi. Părintele a „întrupat” cuvintele unui distins cadru medical clujean, profesor doctor Dumitru Dumitrașcu: „Când ai o strângere de inimă în fața suferinței, e garanția că vei face tot ce se poate să o alini” .

El insusi avand pregatire medicala, ne-a transmis o moștenire prețioasă tuturor celor doritori de sănătate trupească și de desăvârșire sufletească, de sfințenie. Ne propune ca remediu și alinare a suferinței balsamul unei medicini de taină, medicina isihastă, în specific carpatin.

Nu ne-am propus a “diseca” viziunea Parintelui privind alcatuirea tainica a omului asa cum razbate din acea carte de exceptie, “Medicina isihasta”. Ma tot gandesc si tot nu inteleg… cum le putea “vedea” asa… Ne vorbeste de suflet, de energii… intr-o avalansa de informatii ce tin de medicina, dar si de informatica, fizica, chimie… Vom zabovi doar asupra celor ce se refera doar la post si lucrarea lui in integralitatea alcatuirii fiintei omenesti, dar intr-o viziune mai aparte… Sa incercam…

Părintele menționează câteva categorii majore ale bolilor: boli de destin; boli ale sufletului (păcate proprii) și boli în corp. Păcatul adamic este în toți ca o boală de destin. Pe lângă aceasta cu toții avem o boală de destin proprie, ce nu e pedeapsă, dar care dimpreună cu darurile divine „ard” moștenirile rele; este crucea vieții. Se poate ameliora boala, dar nu are vindecare; trebuie asumată și purtată cu eroism. Boli ale propriului suflet sunt un fel de răspuns la cele de destin, la care se adaugă cele cauzate de căderile ce le săvârșim prin păcate, ce pot deveni chiar patimi. Boli ale corpului sunt cele la care se referă medicina științifică, iar dacă se cunoaște cauza, evoluția și tratamentul, se poate interveni cu succes .

Medicina isihastă e o medicină în unitate și fără amestecare, între religie și știință, suflet și corp. Astfel vorbim de o medicină religioasă – sacroterapie, de una științifică – cea academică, de una de suflet – psihoterapie, de una de corp – dietoterapie. Terapia se face direct prin religie ca sacroterapie (cu Tainele Bisericii și religiozitate proprie), ca psihoterapie – morală fără negativuri și cu virtuți de credință și nădejde că ne putem vindeca, ca dietoterapie – prin hrănire selectivă, ca mobiloterapie – prin anumite mișcări, fără a le sacraliza.

Sacroterapia, psihoterapia, mobiloterapia și dietoterapia trebuie să fie în comunicare, împletire egală, fiind insuficientă doar una dintre ele. Această ordine nu se poate respecta pentru toți; unii sunt foarte „profani”, alții lipsiți de capacitate psihică. În aceste cazuri se începe cu dietoterapia și mobiloterapia, deși normal ar fi să se înceapă cu sacroterapia.

Marturisesc ca am avut o mare bucurie cand am citi acestea… am avut si eu acces la viata pustnicesca!… chiar si numai din carti…pustnicii au o taina a lor… nu putem avea “portita deschisa” la ei decat cu binecuvantare…cum imi destanuia unul dintre ei ei…”nu poti trece pragul/hotarul pustiei – vedeti, e si aici un hotar! Si cum il simt ei…?!… – nici macar cu capul plecat, nici macar in genunchi, ci doar pe sub prag…”

E un mare privilegiu pentru noi cand mai intalnim cate unul; am avut si internati…chiar si de la Muntele Athos, traitor in pestera…; mi-a povestit cate si mai cate…”parinte, dupa 6 luni ”naparlesti”! mancarea, aerul, nevointa… efectiv se “schimba” pielea!

Dar acum sa vedem ce ne spune Avva al nostru, Sfantul nostru, Parintele Ghelasie

Odata, ca la Avva, postul nu e post! Sa ma explic…la Avva, a posti e tot una cu mancarea zilnica, asa cum o numeste el, alimentatie isihasta. Daca ar fi sa nuantam, dezlegare ar fi doar sambata si duminica, la oua (cel mult 2-3) si lactate (dar nu cele din comert!) – nu insistam asupra retetelor, modului de combinare, varsta, boli, s.a.

Vorbeste si Avva de anumite modalitati – nu le spunem trepte, desi iarasi spun, toate sunt intr-o impletire si ne sunt recomandate nu neaparat ca o nevointa/asceza… pentru el toate sunt firesti… doar in caz de boala lucrurile sunt mai transante.

Dar ceea ce e cu totul si cu totul deosebit e viziunea Avvei despre energiile proprii, ale viului de suflet, ce emana din inima: mentale – urca spre creier si coboara pe coloana; vitale – raman in inima si se ramnifica prin sange; acumulatorii – fizice – cele din organe; de mostenire – provenind de la parintii trupesti, ca si cod genetic.

Aminteste si de energiile de mediu, care sunt: harice – patrund prin inima direct; cosmice – patrund prin varful capului, si pot fi de la ingeri sau demoni; planetare/ale naturii – patrund prin respiratie gastrica si pulmonara; de mediu social – patrund prin frunte si centrul ombilical/gastric.

Avva Ghelasie ne spune ca in post, organismul intra in alerta! Se consuma depunerile, iar apoi reziduurile “se fura” de la un organ la altul; organele “trag cu ochiul” – cum hatru se exprima Parintele, vad de unde se poate fura…

Postul total are o mare valoare; e numit si “chirurgie fara cutit”; doar ca trebuie pregatit cateva zile cu alimentatie vie pentru a folosi flora micobiana din intestine, flora care se pierde daca se face clisma. Parintele ne atentioneaza ca daca nu facem aceasta trecere, vom avea dureri de cap si greturi.

Si asa parca vedem cu alti ochi si intelegem de ce pustnicii pot ajunge pana la acele trepte ale postului de care vorbea acel pustnic Ioan; cum pustnice, nevoitoare, nu departe de noi, pot trece iarna cu un sac de grau, intr-un cort de neylon, fara foc, si neinbolnavindu-se… mancarea, aerul, natura, linistea, trezvia, rugaciunea, Sfanta Impartasanie…

Părintele era ferm ȋn delimitarea a tot ce e străin de viziunea creștină ȋn ceea ce privește ȋnvățatura, viața duhovnicească și practica mistică – de aici unele confuzii ale câtorva, dușmanii ale altora, dar și punte salvatoare pentru cei atrași de mirajul misticilor orientale – a se vedea mai ales cartea Medicina isihastă. Ne-a readus ȋn atenție un lucru atât de necesar ȋn vremea noastră, dar de care uităm: odihna sacră… „viața are o supralege, a odihnei sacre, ȋn care nu mai contează nici o evaluare; e darul lui Dumnezeu peste toate considerentele”.

Părintele sfătuia ca bolnavul să facă cât de puțină mișcare; să ȋși miște orice parte a corpului pe care o poate mișca; „mișcarea ȋnseamnă viață”. Ȋn cazul bolnavilor imobilizați pentru un timp ȋndelungat, aceste mișcări au valoarea unui tratament, pot avea valoare decisivă! Mă gândeam cât de mult le-ar folosi și practica gestului iconic, adusă ȋn atenția noastră de Părintele nostru „patriot”- si spun „patriot” și pentru că folosea adeseori sintagma „specific carpatin”. Părintele a fost acela care „mi-a deschis ochii” ȋn această nevoința duhovnicească, deși o amintesc și alți Părinți, fără ȋnsă a insista asupra acesteia. Părintele o „ȋntoarce pe toate fețele”! Vă prezint cateva fragmente culese din mai multe cărți ale Părintelui…

Gestul iconic

„Fac ALTAR din Gestul meu, unde DOAMNE, Tu să vii, unde eu Te aștept mereu NEMIșCAT”

Părintele Ghelasie evidențiază o practică de taină, cea a gestului iconic, practică în care nu se folosește invocarea prin cuvânt. Gestul iconic, „ceva” în „afara” noastră, e asemenea icoanei – mijloc de a aduce prezența Celui reprezentat, e punte de comunicare cu Cel reprezentat, loc unde poate coborî Divinul și în care poți comunica cu El. Ca practică, gestul iconic asumă – „inveșmântează” atât raționalitatea minții cât și invocațiile cuvântului. Sfântul Ioan Scărarul, vizitând o mănăstire numită „temniță”, a întâlnit „călugări ce atât se smereau în gândurile și conștiința lor, încât nu se adresau, nu vorbeau și nu se rugau lui Dumnezeu; ei nu știau cum și unde să și săvârșească rugăciunea, ci puneau înaintea lui Dumnezeu doar sufletul mut și mintea lor fără de glas”.

Parintele este unul de “exceptie”…si inca ce exceptie! Un mare merit e ca a stiut ce isi asuma, dar a facut-o pentru ca doar – doar ii va castiga si pe cei carora mai toti le intorc spatele… Sa nu uitam ca in Frasinei – ca sa nu amintim si de altele, cand unii tineri aduceau in discutie probleme orientale erau “hasaiti” si de unii mari traitori… singur Parintele ii “odihnea”. Nu dadea cu piatra, dadea cu inima…Prin raportare la viziunea ortodoxa, Parintele risipeste orice amestec cu teoriile panteiste, spiritualiste, ocultiste, energetiste.

Un practicant al artelor martiale ce se mai perinda pe la noi la slujba, Gheorghe si el, imi spunea ca a aflat mare folos din cartea Parintelui! A aflat ceea ce ii lipsea si si-a revizuit viziunea privind invatatura orientala.

O bolnava cu diploma in Reiki, la o vizita in salon, imi spunea cate si mai cate! I-am xeroxat cartea Parintelui Medicina Isihasta…a stiut sa se smereasca… Dupa un timp, cand a revenit, imi spunea cum l-a facut ea cunoscut si altora pe Parintele! Pentru unii, cei obisnuiti intr-un tipar ortodox traditional/ -ist, pare mai greu de inteles, de acceptat… Dar sa ne gandim la ei… Asta a facut Parintele… i-a “cules”… Tocmai acesta carte a stanit mari “valuri”…

Nici vorba de a incuraja invataturi sau practice straine Ortodoxiei; intr-o scurta exegeza la Parabola Fiului risipiror e foarte clar: avem o singura viata, cu posibilitatea reintorcerii din lumea pacatului si reprimirea in bratele Tatalui!

Suferința de sfânt

Părintele Ghelasie de la Frăsinei a suferit mult în ultimii trei ani ai vieții, când era zăvorât din pricina bolii. Precum Cuvioșii cei de demult, care se săvârșeau adânciți în rugăciune, asemenea și Părintele Ghelasie a trecut hotarul de taină al Veșniciei în gest iconic. Picioarele nu au putut fi îndreptate, deși trecuseră doar câteva minute de când murise. Genunchii îndoiți erau asemenea unei poziții de stat în genunchi; fiind imobilizat la pat, nu putea avea alt gest de îngenunchere. Ucenicul apropiat spunea că nu și a întins picioarele de câteva luni!

Iată mărturisirea unui ucenic, după ultima spovedanie la Părintele Ghelasie: „Într-o fracțiune de secundă am avut revelația sfințeniei Părintelui Ghelasie […] L-am văzut răstignit pe patul lui. Suferință pură. «Mă dor toate», zicea. Spunea că nu mai poate. Aceasta e mucenicia […] A fost lucid și m-a spovedit cu tot tipicul. Mi-a venit în minte că suferința Părintelui este de la păcatele celor pe care i-a spovedit. El a luat păcatele noastre asupra lui”

La Hotar

Ca duhovnic, m-a uimit ȋn mod aparte la o ȋntrebare privind spovedania celor aflați pe patul morții. știam din ceea ce vedeam zi de zi cât e de delicat să spovedești un semen aflat ȋn pragul „trecerii”…nu mai e timp de ȋntrebări, nici de răspunsuri…nu mai e timp de canoane… L-am ȋntrebat: „Părinte, sunt neliniștit pentru că nu le pun decât trei ȋntrebări: dacă au păcate mari nespovedite, dacă au supărare pe cineva și dacă le pare rău de păcatele făcute. Oare e suficient?” Mi-a retezat-o, mi s-a părut chiar revoltat: „Ce să-i mai ȋntrebi? știi tu ce ȋnseamnă suferința?

( și cum a mai trăit-o el…) Suferința ȋi purifică! Lasă-i! Dezleagă-i și Ȋmpărtășește-i!” și era călugăr și ȋncă de …Frăsinei! O, de ar fi și cu Dumnezeu așa…Dumnezeu sa mă ierte, iar dumneavoastră să nu vă smintiți…

Ce aș putea spune despre gândurile la moarte!? Ne-a rămas fragmentul scris „Mistica morții”, dar vă recomad să-l ascultați pe Părintele vorbind despre aceasta, ȋntr-o vreme când chiar era la hotar…Sunt cuvinte ca un testament… Ne ține cu răsuflarea tăiată când vorbește de „cântărirea” iubirii! Măsura iubirii de Dumnezeu – singura cu care mai rămânem pe „pragul” Veșniciei, când toate harismele și darurile se „retrag” – va ȋnclina sau nu balanța pentru a rămâne veșnic cu Dumnezeu. Să avem atâta iubire, cât de mică, dar ȋn care să Se poată „ȋntrupa” Domnul, asemenea unei prescuri pregătită pentru Sfânta Liturghie…

Scrierile Parintelui

Pe langa pictura, sculptura, stupi si alte ascultari in manastire, intr-un timp relativ scurt a scris mult, opera ajungand in editiile Platytera la 18 volume. A scris dogmatica, liturgica, duhovnicie…a scris si poezie religioasa care imbraca forma rugaciunii. Dar ceea ce m-a uimit, ma foloseste si ma bucura in mod aparte sunt acatistele.

A scris acatiste de o rara frumusete si profunzime. A scris acatiste la Praznice, pentru sfinti care deja aveau acatiste, dar si pentru altii care nu aveau, pentru sfinti romani si straini. Necesita amintit ca Parintele a scris acatist pentru Sfantul Neofit de la manastirea Stanisoara, i-a pictat si icoana, dar totul cand sfantul inca nu era canonizat! Cu totul aparte sunt: Acatist de pocainta, Acatist catre ingerul pazitor, Acatistul celor adormiti, Acatist pentru cei invrajbiti.

Uneori ȋși „ȋnveșmanta” gândurile ȋn frumoase parabole. Două dintre acestea mi-au râmas la suflet, pentru nădejdea ce o insuflă celor păcătoși, celor porniți „pe cale” și care sunt „epuizați” din cauza prea deselor căderi… Cineva ajunge ȋn iad…Era ȋmpăcat cu judecata Divină…”Doamne, știu că nu merit Raiul, dar de Tine nu mă despart!”… Păstra la gât o cruciuliță și o icoană cu Maica Domnului. Vin diavolii: „Bine ți-a făcut, asta meriți! Da’ ce tot ții la gât cruciulița și icoana aia? Dă-le jos! Ce mai faci cu ele aici?” dar el le răspunde:

„Da, merit să fiu aici! Dar să știți, de cruce și de icoană nu mă despart!”. și așa, ȋncet-ȋncet, a făcut ȋn iad un colț de Rai! Spunea Părintele Paisie Aghioritul: „omul duhovnicesc trebuie să ajungă la o astfel de stare ȋncât să nu se mâhnească dacă Dumnezeu nu ȋi va dărui Raiul”. Care ar fi starea noastra sa auzim cuvintele Mantuitorului “ Raiul e inchis pentru tine”? Am mai pastra iubirea fata de El, asa cum ar fi firesc?… Sau cea ȋn care „ȋmbrățișarea” picăturii de sânge din inima Mântuitorului cu lacrima Maicii Domnului albesc degetul divolului trimis de lucifer să afle dacă Răstignitul e cu adevarat Hristos. Ce a putut gândi Avva… (Moșul din Carpați, p.108)

O data, ii spuneam ca ajungand la cuvinte mai greu de patruns, mai sar peste randuri, si ma refeream la cartile teologice, mi-a spus zambind: “dar ce invatati voi acolo la Teologie?”…da… si mi-am amintit cuvintele ierarhului nostru IPS Teofil Herineanu “fiti pustnici si veti fi si teologi, fiti teologi si veti fi si pustnici…”

Unii sunt contrariati ca scrie cand-cum…cand ingrosat, cand inclinat, cand cu litere mari la mijloc de propozitie, cand subliat… si pare fara logica…Dar era modul de a transpune si “iconic” esente, adevaruri, trairi… Lasati, cand vorbea, nu vorbea cu litere mari sau mici…era si aceasta o cernere…

Duhovnicul

Vă prezint în continuare viziunea Preacuviosului ieromonah Ghelasie Gheorghe în ceea ce privește școala uceniciei pe lingă un duhovnic, ca unul ce a „absolvit-o” atât în mănăstire cât și la pustie . Dacă pe alocuri întâlnim părute contradicții cu cele menționate până acum, cum ar spre exemplu evitarea constrângerii în a îndruma pe ucenic, să ne gândim că el a fost avertizat încă din prima zi:

„Poți sta lângă mine, dar nu te consider ucenic. A fi ucenic înseamnă să te legi tu de mine și eu de tine și așa să ducem împreună jugul crucii duhovnicești. E greu să ne potrivim… Dacă tu ca ucenic te vei lega de mine fără ca eu să mă leg de tine, treaba ta. Dacă ești capabil să mă urmezi fără ca eu să-ți cer, fără ca eu să-ți spun prea multe, este treaba ta să te faci ucenic.

La urmă de tot se va vedea dacă și eu te primesc și te «înfiez». Să vedem ce foc de «ucenic» ai!” . Mai mult, la pustie nu se umblă cu „jumătăți de măsură”… Dacă oricum lupta în arena duhovnicească e pe viață și pe moarte și din care odată intrat nu e cale de retragere, cu cit mai mult la pustie, unde confruntarea e față în față cu diavolul.

Apoi ne gândim că duhovnicul e răspunzător de mântuirea ucenicului, desigur atâta timp cât el îl ascultă, iar pentru aceasta începutul pus sub forma acesta e cel mai sigur. Ucenicului nu-i rămâne decât a accepta sau nu, e liber în a alege să rămână sau nu, dar nu numai acum la început, ci pentru tot restul viețuirii cu duhovnicul. De asemenea, se „testează” și cât e de hotărât ucenicul de a porni pe cale… Oricum, pentru începători ascultarea necondiționată e regulă de bază, indiferent de „școala” căruia aparțin: sinaită, athonită, slavă, carpatină.

Desparțirea – Duhovnic și Ucenic la Hotarul Veșniciei

Dar cel mai greu moment în comuniunea celor doi rămâne cel al despărțirii prin moartea unuia dintre ei. moartea rămânand hotarul, aparent, de netrecut. Dar Cuviosul ieromonah Ghelasie Gheorghe îmi spunea înainte de a muri: „Când ai nevoie de mine cheamă-mă și voi veni, de oriunde aș fi!” .

Dumnezeu a randuit sa fiu pentru o ultima binecuvantare cu putin inainte de Apus… cum as putea uita… Dar cum plecam de la manastire si stateam acasa de fiecare data in ultimii ani, de cand era zavorat, cand ma nelistea gandul… il voi mai revedea? imi spusese: “ cand mai scriu cat am scris, voi pleca…” …cum numaram cartile in biblioteca..

Multumesc Parintelui Valerian si Parintelui Vlasie pentru mangaierea, de atunci si de acum, cand mi-au daruit din ale Avvei…

Ȋn viața de zi cu zi m-au folosit mult două cuvinte ale Părintelui Teofil Părăianu: „numai mândria doare” și „toate ale omului sunt la măsura omului”. și Avva are câteva tari de tot! Alaturi de cele patru “legi” deja atat de cunoscute, vă spun două, simple de tot, chiar par copilărești, dar meditând și ȋmplinind, vom avea mare folos: „totdeauna să fii deasupra la toate!” și „tot de la diavol e și să spui că ceva e de la diavol, dar acel ceva să nu fie de la diavol!”; ceva de genul acuzei aduse Mântuitorului „Cu domnul demonilor scoate pe demoni” – iar acest ultim cuvânt ar putea fi unul de atenționare pentru cei ce ȋl mai acuză și azi de erezie!

Din bogăția de trăiri și gânduri ce mi le-a daruit Părintele e greu să faci o sinteză… Ȋn fiecare clipă ți se reamintesc altele și altele… până la lacrimi… ȋți spui: „și asta… și asta…”. Dar ne rămâne fiecăruia bucuria de a-l „descoperi” pe Părintele Ghelasie din ce ȋn ce mai deplin! și aici un sfat al lui: stăruiți, recitiți cu răbdare cărțile și, adaug eu, așa vă veți face părtași și moștenitori ai „comorii” lui!

Avva al nostru Ghelasie Gheorghe e o alta nestemata din siragul sfintilor contemporani romani, impreuna cu Parintii pe care i-am cunoscut: Iustin Parvu, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Cleopa Ilie, Paisie Olaru.. dar si cu cei de care am luat cunostina mai tarziu: Ilie Lacatusu, Nil Dorobantu…

Pentru mine nimic nu e mai convingător despre sfințenia Părintelui Ghelasie, din tot ceea ce a scris, din tot cea ce a spus sau din tot ceea ce ne-a arătat, decât aceste cuvinte de o cutezanță de necrezut și care ne oferă o mare nădejde de ajutor din partea sa: „cheamă-mă și voi veni de oriunde voi fi!”. și așa și e!

„Avva al meu, Avva al meu, Mi-ai fost cu adevărat CHIP de Nevoință și Har, Dar mă tânguiesc De slăbiciunea mea Că nu te-am URMAT Cum ai fi vrut și ai așteptat” .

Pentru rugăciunile Părintelui nostru Ghelasie, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi! Amin!

Preot Todea Flaviu

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *