LOADING

Type to search

Starea în închinarea înaintea lui Dumnezeu (Avva Ghelasie Gheorghe)

Marii duhovnici ai neamului

Starea în închinarea înaintea lui Dumnezeu (Avva Ghelasie Gheorghe)

Share

Mistica iconică este mistica stării în închinare înaintea lui Dumnezeu, oprirea‐descălțarea înaintea rugului euharistic, la hotarul stării „față către față” cu Dumnezeu. E un fapt că oprirea minții de la risipire nu se face numai prin atenția minții pe cuvintele rugăciunii, ci şi prin gestul de dăruire ‐ închinare ce odihneşte, sprijină această atenție.

Rugăciunea inimii şi pozițiile de rugăciune ale sfinților sunt în gestul iconic de închinare, şi aşa mintea lor capătă statornicia necesară rugăciunii. Părinții pustiei aveau obiceiul să primească orice oaspete şi chiar orice cuget cu închinare, ca să se vădească dacă sunt ispită diavolească sau de la Dumnezeu. Iată că închinarea, a cărei icoană este semnul crucii, chipul dăruirii ființiale şi al jertfirii din toată ființa pentru unirea celor despărțite, arde duhurile necurate şi luminează icoana voii dumnezeieşti. Starea în închinare de toată vremea este taina odihnei rugăciunii.

În închinare omul se adună pe sine înaintea lui Dumnezeu şi închinarea neîncetată păzeşte lucrarea unitară şi nerisipită a rugăciunii. Închinarea este poarta smereniei celei neclătinate de lucrarea duhurilor dezbinării lăuntrice. Închinarea este şi adunarea oilor risipite ale gândurilor şi simțirilor lumii, aduse înaintea lui Dumnezeu spre jertfă şi prefacere duhovnicească. Domnul coboară de Sus focul harului Său pe altarul închinării şi mistuie jertfa, prefăcând‐o şi revărsând peste ea buna mireasmă a harului.

De nenumărate ori, Avva Ghelasie sublinia nevoia închinării voii către Domnul şi primirii cu mulțumire a ceea ce ți se întâmplă, a luării fără cârtire şi fără nemulțumire a crucii.

Chipul însuşi al omului, zicea Preacuviosul Părinte, este de Cruce‐Hotar între lume şi Dumnezeu, în dublă deschidere, întru a aduce lumea ca dar lui Dumnezeu şi a chema nespusa Pogorâre a lui Dumnezeu să ne umbrească altarul inimilor, spre plinirea Lucrării Milei Sale în lume.

Această pururea închinare ce să pecetluiască fiecare gest al omului este totodată un sfânt legământ al iubirii de Dumnezeu peste toate, de a vedea toate în lumina Chipului lui Hristos, de a te nevoi a vedea toate, cum zicea cuvioşia sa, „ca prin ochii icoanei”, de a sta nemişcat cu duhul ca în icoană până ce lumea însăşi se iconizează pentru tine. Atunci începi să vezi nu doar prin ochii minții şi ai simțurilor, ci cu o vedere dincolo de vedere, directă de suflet, prin credință.

Părintele Ghelasie punea un deosebit accent pe concretizarea gestică a isihiei închinării‐dăruirii de sine neîncetate. Închinăciunile şi metaniile înaintea icoanei şi spre răsărit‐chipul iconic al venirii lui Hristos‐ exprimă activul liturgic al trupului ‐ templu al Duhului Sfânt şi locaş al aducerii darurilor aparținând zestrei personale şi lumii spre sfințire şi prefacere duhovnicească.

Aceasta extindere‐prelungire a tainei Liturghiei în liturghisirea personală are un profund caracter biblic ‐ filocalic, exprimând conştiința stării înaintea lui Dumnezeu şi în spațiul lucrării şi energiilor dumnezeieşti.

Nu faptul în sine de a face ‐ citi formal o rugăciune contează, ci închinarea către Dumnezeu ce odihneşte acest act şi deschiderea spre vorbirea cu Dumnezeu, răspunsul omului la chemarea de dragoste a lui Dumnezeu, la actul Întrupării şi Jertfei lui Hristos, care în Biserică se prelungeşte euharistic.

Odată, când un ucenic trecea printr‐o perioadă de maximă solicitare intelectuală şi slăbiciune fizică, Cuviosul i‐a dat canon să nu mai citească în acea perioadă rugăciuni, urmând ca dăruirea de sine, în cele ce urma să le împlinească, să ia chipul închinării către Dumnezeu.

Împlinind acest canon, ucenicul a aflat rugăciunea lipită de inima lui. Un mare dar făcut de Dumnezeu prin Cuviosul Ghelasie este această conştiință isihastă a închinării, actualizarea isihasmului în modalitatea‐specificul închinării neîncetate.

Însăşi starea cea tainică în închinare înaintea icoanei iubirii atotprezente şi atotțiitoare, pururi lucrătoare a Sfintei Treimi este izvorâtoare de isihie, iar prezența unei icoane într‐un loc, într‐o cameră sau casă, arăta Avva Ghelasie, trezeşte în conştiință memoriile duhovniceşti ale pecetei Chipului dumnezeiesc.

Iar stând înaintea unei icoane în stare de închinare, memoriile sfinte şi purtătoare de har sunt trezite şi înviate în cel ce se roagă şi acesta se deschide lucrării dumnezeieşti, încât ele alungă, risipesc memoriile decăzute, pătimaşe, întunecate şi desfigurate ale războirii păcatului, ajutând fiecare aplecare a minții spre cele ale lui Dumnezeu.

Închinarea către Dumnezeu în duh şi adevăr, închinarea voii spre a afla darul credinței este, spunea Avva, însăşi deschiderea altarului de liturghisire al inimii, consfințit prin taina Botezului, dar lăsat în părăsire prin negrija de mântuire.

Prin închinarea duhovnicească, creştinul îşi asumă viața de mădular al Trupului lui Hristos, cu tot ceea ce implică ea.

Chipul închinării neîncetate al trăirii isihaste, isihasmul închinării neîncetate este darul lui Dumnezeu pentru lumea de astăzi, fapt evidențiat de Cuviosul în toate lucrările sale. În duhul Tradiției ortodoxe, rugăciunea neîncetată priveşte omul întreg, nu doar mintea, spiritul, şi deci este în chipul închinării neîncetate. Această evidențiere este foarte importantă pentru a păzi chipul creştin nefalsificat de logica antică spiritualistă şi structuralistă, arată neobosit Părintele Ghelasie în cărțile sfinției sale.

Un ucenic venise odată la Avva foarte bolnav, sleit de puteri după o perioadă de suprasolicitare.

‐Priveşte la albine, îi spuse Avva, care avea pe atunci ascultare la stupi. Au o vitalitate extraordinară, dar tocmai pentru că au şi momente de acumulare, în care stau nemişcate. Aşa trebuie să stai şi tu, să te opreşti de câteva ori, în cursul zilei, înaintea icoanei, sau dacă eşti la serviciu, acolo unde eşti, în gest de închinare către Dumnezeu. Chiar dacă eşti foarte ocupat, să faci aceste mici şi tainice opriri, fie şi doar de câteva clipe, ca să te linişteşti şi să te „încarci”. Stând în închinare, se opreşte scurgerea de energie şi te deschizi lucrării lui Dumnezeu, care îți dă putere în slăbiciune.

După cum Zilnic trebuie să mâncăm, aşa Zilnic trebuie să facem RITUALUL DIVIN, ca prima HRANĂ. Chiar dacă nu sunteţi religioşi, faceţi totuşi câteva „GESTURI RITUALICE DIVINE”, ca să Rememoraţi Originea VIEŢII.

Ridică Mâinile în sus cu Rugăciune către DUMNEZEU Cel din „Înălţime”, din care „curge” Viaţa lumii. Pleacă în Închinare Capul în jos, prin care „recunoşti” pe DUMNEZEU ca DĂTĂTORUL Vieţii.

Pune Mâinile la Piept în dreptul Inimii şi fă-te ca un „ALTAR” propriu, pe care să VINĂ DUMNEZEU şi la tine. Tot cu Mâinile la Piept, dar cu Palmele în sus, ca un „Vas” ce să întruchipeze toată Fiinţa ta, Suflet şi Corp, ca un POTIR, în care să se „toarne” SÂNGELE Vieţii (care pentru noi, Creştinii, este SÂNGELE lui HRISTOS).

Desfă Braţele lateral, ceea ce preînchipuie că DIVINUL Se „ÎNTRUPEAZĂ” în toată Fiinţa ta, Suflet şi Corp, şi tu te faci un „TRUP al DIVINULUI” (care pentru noi, Creştinii, este TRUPUL Lui HRISTOS Cel Liturgic-EUHARISTIC). Viaţa din tine este „PREZENŢA ÎNTRUPĂRII DIVINULUI”. Dacă „lipseşte”, şi Viaţa din tine va lipsi. Uneşte Palmele iarăşi la Piept ca o „ÎMPĂRTĂŞIRE” a ta cu DIVINUL-VIAŢA (HRISTOS EUHARISTIC).

Cu Mâinile în sus şi Capul plecat, zi cu „frică şi cutremur” MAREA RUGĂCIUNE pe care totodată o ZICE Însuşi DOMNUL HRISTOS şi SFÂNTUL DUH, „RUGĂCIUNEA TATĂL NOSTRU”, la care şi „iadul” cade în genunchi. Acesta este RITUALUL SACRU LITURGIC al VIEŢII, fără de care VIAŢA se „opreşte” din „CURGEREA” sa.

 

BIBLIOGRAFIE:

Florin Caragiu, CUVIOSUL GHELASIE ISIHASTUL; Editura Platytera; Colecția Isihasm

Ieromonah Ghelasie Gheorghe, MIC ACATISTIER – Pravila Carpatina; Editura Platytera

 

Psiholog, Anca Revnic

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *