LOADING

Type to search

Certarea

Editoriale

Certarea

Share

Înainte de a mirui, preotul slujitor l-a chemat la sine pe unul din tinerii teologi care au cântat la strană şi l-a mustrat pentru că, în timpul predicii sale, acesta vorbea cu colegii şi râdea.

Predica a fost înălţătoare, plină de învăţăminte, accesibilă tuturor, pe măsura aşteptărilor celor mai exigenţi ascultători şi cu toate acestea o supărătoare lipsă de interes se vădeşte tocmai acolo unde te aştepţi mai puţin.

Nu ştiu dacă cel vizat a învăţat ceva cu această ocazie şi nici dacă luarea de poziţie a părintelui a folosit cuiva, însă tânărul respectiv nu era la prima lui abatere.

Ceea ce m-a inrtrigat şi m-a dezamăgit profund a fost atitudinea enoriaşelor care, aşteptându-şi rândul pentru a se mirui, comentau:

“De ce mai slujeşte şi nu-i lasă pe cei tineri?”

Am intervenit, deoarece mi s-a părut nedreaptă şi lipsită de spirit creştinesc remarca şi, în general, concepţia unora faţă de preotul care le-a slujit o viaţă, i-a ascultat, i-a mângâiat, i-a ajutat punând la dispoziţia lor sănătatea sa, tihna căminului, anulându-şi propriile dorinţe, amânându-şi mereu visele, sacrificându-şi îndatoririle faţă de familie, răbdând, nădăjduind, rugându-se pentru toţi.

M-a întristat uşurătatea cu care s-au lepădat de preotul lor aflat în pragul pensionării şi nepăsarea faţă de experienţa lui duhovnicească de care s-ar putea împărtăşi, numai pentru că a cutezat să-l certe pe unul de-ai lor. Şi ne mai mirăm de unde vine lipsa de respect faţă de bătrâni!

De câteva luni particip la Sfânta Liturghie în biserica aceasta şi-mi sunt dragi preoţii slujitori de aici, dar părintele acesta m-a impresionat prin atanţia pe care o acordă fiecărui moment din slujbă, prin liniştea şi bucuria cu care Îl aşteaptă pe Hristos.

Am salutat dârzenia cu care sfinţia sa înfierează păcatul, grija faţă de sufletele credincioşilor, responsabilitatea cu care lucrează la mântuirea lor, “frica” de a nu da seamă în faţa Mântuitorului pentru oaia cea pierdută din turma pe care i-a încredinţat-o spre păstorire.

Eu n-aş vrea să mă duc o dată la biserică şi să nu-l mai văd pe părintele de la care am învăţat atâtea. Mi s-ar părea că am fost privată de cel mai de preţ dar pe care mi l-ar fura cineva în numele unei greşite păreri despre menirea preotului în lume.

Mă bucur că mai avem printre noi astfel de preoţi, următori ai Sfântului Vasile cel Mare, ai Sfântului Ioan Gură de Aur, ai Sfântului Nicolae, căci fără aceştia şi alţii asemenea lor care au mustrat mândria împăraţilor, au strigat împotriva păcatului şi a nedreptăţii, am mai fi noi acum în Biserica Ortodoxă?

De bună seamă că nu şi aceasta ar trebui s-o ştie foarte bine cei care se pregătesc să devină preoţi, actualii seminarişti şi studenţi, ca să nu se supere atunci când, pentru îndreptarea lor,sunt certaţi.

“Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra”, spune Proorocul.

Când venim la biserică, n-o facem pentru a asista la un spectacol şi nici pentru virtuozitatea interpretării unor cântări. Sperăm că aici vom afla ceea ce nu găsim în altă parte – linişte sufletească, trăire harică şi comuniune întru Hristos.

Am vrea ca preoţii noştri să fie jertfitori, fierbinte-rugători şi buni păstori care să ne călăuzească cu dragoste, dar şi cu toiag dacă ieşim din ascultare.

Atunci când oamenii cârtesc şi nu permit preotului să-i certe pentru o pricină sau alta mai poate acesta să-i păstorească după dreptate, fără teama de a nu-şi goli biserica de enoriaşi? Unii migrează prin alte parohii sau îşi schimbă duhovnicul din acest motiv, obligându-l să mărturisească pentru ei “oftând şi plângând”. ”Lasă-l încolo, că prea mă întreabă despre toate!”

Nu suferim să ne certe părinţii, nu concepem să ne mustre preotul, nu credem că ne pedepseşte Dumnezeu .

Cum dar ne mai putem ruga pentru sufletele noastre, dacă nu facem nimic din ceea ce ar înmuia mânia Lui Dumnezeu faţă de păcatele noastre, îmbrăcându-ne cu mîndria “ca şi cu o haină”?

Previous Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *