LOADING

Type to search

Editoriale

De ce facem cateheze?

Share

Cuvântul lui Dumnezeu este mereu viu și mișcător. Chiar dacă suntem mereu pe fugă, ne străduim să nu trăim pe repede înainte. Ne reamintim mereu forța acestui Cuvânt în cadrul catehezelor de la biserică. Nu mai numărăm cât de mulți sau cât de puțini suntem, de parcă în statistică ar consta invocarea Duhului Sfânt și explicarea credinței.
Citirea Cuvântului în duh de rugăciune la cateheze este cel mai eficient mijloc de liniștire, dar și de înarmare împotriva celui viclean, de smerire și de găsirea semnificației vieții. Cuvintele Lui au pentru noi o importanță mai mare decât oricare alte cuvinte.
Dincolo de diferențele dintre participanții la cateheze, ne coagulează faptul că citim din aceeași Carte și ne îndrăgostim de același Autor. Cel mai mult mă bucur că participanții la cateheze se cunosc unii pe alții, se roagă unii pentru alții, se ajută unii pe alții. Aceasta este Biserica. Și mă bucur să îi văd împărtășindu-se des la Liturghie. Asta arată că avem o finalitate: unirea cu Hristos.
Cine crede cu adevărat în Hristos, nu vrea să se mai despartă de El. La cateheze învățăm să nu ne fie frică să ne încredințăm viitorul necunoscut unui Dumnezeu cunoscut. Învățăm că natura este grozavă, dar omul este și mai grozav: să salvăm suflete, nu pinguini. Învățăm că lupta dintre bine și rău se dă pentru fiecare suflet în parte. Că Raiul începe acolo unde Dumnezeu este iubit.
Nu vrem să le dăruim copiilor doar broșuri, vrem să le dăm pe Hristos. Să îi deprindem modul creștin de viețuire, fără să îi îndoctrinăm. Suntem Familia lui Hristos și asta ne face fericiți. Viața noastră este în mâinile Lui, iar El vrea să împartă veșnicia cu noi. Citim Noul Testament și explicăm pe înțelesul lor, completând cu noțiuni din istorie și geografie, cu viețile sfinților sau cu comentariilor scriitorilor contemporani.
Avem certitudinea că Dumnezeu se ține de cuvânt și ne va face moștenitori ai Împărăției Sale. Că Dumnezeu se folosește de împrejurările vieții pentru a ne pregăti pentru Evanghelie. Că există și lupte rele, pe care nu trebuie să le ducem. În Biserica Lui avem totul, nu ne lipsește nimic.

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *