LOADING

Type to search

Iisus al meu

Editoriale

Iisus al meu

Share

Cred ca postim mai mult din frica si prea putin din cunoastere si iubire. Cand eram copil, parca staruiam mai mult sa Il cunosc pe Iisus Hristos.

 

 

În naivitatea mea, mai bine zis în neobrăzarea mea, nici acum nu mi-l închipui pe Iisus Hristos cu engolpion arhieresc sau cu cizmele tăiate de pulberea grea a drumului crucii. Îl văd discret, mereu printre noi, vesel ca și Părintele Nicodim Bujor, gata să stea calm la vreo nuntă sau la vreun parastas, și fără a atrage prea mult atenția. Nici amenințător cu iadul, nici făcând în exces propagandă raiului, dar în orice caz, scurt la vorbă și înțelegător cu orișicine. Și, mai ales, aici e lucrul cel mai important,  plin de bunăvoință față de neobrăzarea mea, sau a altora. La fel de înțelept și în raport cu cei tulburați la suflet pe care îi ajută să se ridice, sau cu acei creștini care se cred de-a dreptul morți din pricina păcatelor, și pe care îi imboldește să nu mai fie prăpăstioși, neignorându-i nici pe angelicii-sfințișori, buni împlinitori ai postului și practicanți ai sutelor de liturghii și care în zborul lor naiv se și văd cu un pas în paradis.

Iisus al meu, stă privind înțelegător  chiar și spre ochelarii snobi ai vreunei  „teoloage” puritane, cu coc rânduit după dogmele „ortodoxe”și cu  șal pestriț peste frunte,  dar și către studentul pretins monden, cu bărbiță a la monahi, proaspăt intrat la Facultatea de Teologie,  și care, după primele ore de curs, își dă cu părerea savant despre calitatea unor ierarhi sau valoarea misionară a unor preoți de provincie. Iisus al meu nu are batistă la nas, nu judecă pe cei ce nu au cunoscut calea cea „strâmtă” a pătimirii ascetice, și acceptă până la urmă și laptele de soia, pateul contrafăcut de post, în evidentă opoziție cu preoții mânăstiroși care amenință că „ăsta nu e post, ci hedonism gustativ ”.

Cu Iisus al meu mă întâlnesc mereu. Acasă, la ușa spovedaniei, la capătul unei zile grele, la colțul perinei odihnitoare, la sfârșitul fiecărui concert de cenaclu sau al fiecărei slujbe. Când unii mă critică, El îmi spune:”Lasă că nu-i chiar așa”. Când simt nevoia să fug în pustiu, crezându-mă inutil, tot El vine și îmi sugerează, că încă mai am multe lucruri bune de făcut pe „aici”… Când mă simt ca un lepros, plin de răni și de păcate, gata de a fi linșat de vigilența cerberilor iadului, tot El, Iisus vine, mă ia de mână ușor și mă întreabă: „Dar, ce ai? Mi-a fost mie vreodată silă de tine? Hai, ridică-te și mergi mai departe. Și eu am fost  OM ”

Da, cu acest Iisus mă înțeleg de minune. Și poate că, strâns cu ușa de poveștile lumii, El mă iubește  și mai tare. Până la urmă, nu-i așa, are de unde să știe cine sunt, că doar și El a stat cândva pe o cruce… 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *