Inimă și curățenie
24 august 2023
Share
Cei cu inima necurată nu vor vedea pe Dumnezeu, deci vor fi în iad. Strădania noastră permanentă este să nu ne murdărim sufletul cu mizerii urât mirositoare, să refuzăm drogul amăgitor al succesului aparent. E momentul unei curățenii generale.
● Dumnezeu se adresează inimilor noastre. De acest răspuns depinde veșnicia. De abia când vom vedea o lume lipsită de iubire, scrie un polonez, vom înțelege ce înseamnă ateismul. Un om „fără inimă” nu va ajunge în Rai. Toți au identificat mina marină drept pericol pe plajă, dar nu și necurăția patimilor pericol pentru suflet.
● Fericirea înseamnă să mănânci o ciocolată în Rai. Să nu se mai încarneze în minte gânduri urâte.
E suficient un surâs al lui Dumnezeu, ca totul să recapete sens.
● Pacea începe cu un zâmbet, o descleștare, o desîncrâncenare. Dacă ați citit asta, zâmbiți, sunteți în viață, Dumnezeu nu are nevoie de discipoli triști! Dumnezeu zâmbește când un fiu rătăcitor se întoarce. Un om încruntat nu are o inimă largă. Să fim precum pruncii, veseli, sinceri, necontaminați de vicii.
● Dacă am ști cât de repede ne vor uita oamenii, am sluji doar pentru Dumnezeu. Nu am mai zâmbi fals pentru nimicuri trecătoare. Ne plângem că suntem nedreptățiți și așa o fi, dar uneori sunt doar proastele noastre alegeri. Să nu ne mai plângem de nesimțirea altora, ca să nu devină molipsitoare.
● 15 august este ziua Fecioarei Maria, nu a fructelor de pădure, fie ele și de la Valea Ierii. „Berries” pot fi sărbătorite și după. Dacă suntem pe ultimele locuri, de vină nu sunt cei care fac clasamentul. Dacă nu putem fi poeți, să fim poezii. Orice ar spune oamenii despre noi, în realitate suntem așa cum ne vede Dumnezeu.
● Când Îi cerem ajutorul, Dumnezeu nu se preface că nu ne aude și nu schimbă subiectul.
Când ni se pare că nimeni nu răspunde, să ne amintim că Dumnezeu este răspunsul. Soluția este iubirea, iar iubirea este Dumnezeu. Iubirea nu impune, ci purifică.
● În fiecare situație din viața noastră, Dumnezeu face mii de lucruri în favoarea noastră, pe care adesea nu le vedem și nu le auzim, deoarece operează cu discreție. Să nu fim prăpăstioși, Raiul nu e o prăpastie cu șerpi.
● La RFI, o emisiune în franceză despre „Data is the new oil”: de unde știm că viitorul va fi frumos sau groaznic, doar pentru că așa scriu unii? Mai bine să nu ne tulbure nici trecutul, nici viitorul, ci să facem cât mai mult bine în prezent. Mai bine o viață scurtă și frumoasă, decât lungă și anostă. Veșnicia nu e aici, doar se cucerește aici. Tehnologia poate face și mult bine multor oameni. Să nu mai vedem demoni peste tot, mai bine facem curățenie în noi. Să nu fim farisei care critică vameși, ci vameși care devin evangheliști.
● Azi călătorim mai mult, vorbim mai multe limbi străine, muncim de acasă, dar câți își mai doresc să ajungă în Rai?! Să nu disperăm, Dumnezeu are situația sub control, chiar / mai ales dacă ne mai smerește uneori. Ne preocupă prea mult cu ce ne îmbrăcăm trupul și prea puțin cu ce ne îmbrăcăm sufletul, cum procurăm haina de nuntă de care zice Evanghelia că fără ea nu intrăm în Rai.
● Nu avem nevoie de plan de rezervă, Dumnezeu ne e de ajuns. Cel ce i-a dat preotului Ildefons un veștmânt liturgic ne va da și nouă haina smereniei. Cel ce i-a dat preotului Patrick puterea de a vindeca, ne va da și nouă puterea de a ne smeri: Hristos în fața mea, Hristos în spatele meu, Hristos în dreapta mea, Hristos în stânga mea, Hristos deasupra mea, Hristos în mine.
● 🦓 Zebra este un cal care nu poate fi domesticit, îmblânzit, este un cal nărăvaș, sălbatic, este imaginea omului rebel care nu vrea să renunțe la patimi.
Kenan Wang, chinez convertit la ortodoxie, scrie că nu suntem împliniți niciodată de cele lumești, ci doar Dumnezeu ne eliberează de blestemul supraviețuirii chinuite. Cu toții suntem chemați la îndumnezeire, să nu ne lăsăm distrași de la această sfântă chemare. Dumnezeu ne oferă singurul model de viețuire autentică.
● Să nu investim în lucruri materiale, că nu le vom duce cu noi în Rai.
Sfârşitul vieții acesteia de aici – scrie sfântul Maxim – nu e drept să se numească moarte, ci izbăvire de moarte şi despărțire de stricăciune şi slobozire din robie şi încetarea tulburării şi oprirea războaielor şi trecerea confuziei şi retragerea întunericului şi odihna de osteneli şi tăcerea zgomotului neclar şi liniştirea fierberii şi acoperirea ruşinii şi scăparea de patimi şi dispariția păcatului și, ca să spun pe scurt, hotarul tuturor relelor. Deci, să nu ne fie frică de moarte, nu e cazul.
● Moartea nu încheie relația noastră cu Dumnezeu. Nu e important ce ne dă diavolul (un măr), ci important e ce ne ia (Raiul). Dumnezeu ne ia păcatele și ne dă veșnicia. Când nu mai avem nimic de pierdut, totul începe să se întâmple. Să ne încredem în Dumnezeu când ne promite minunata viață de după moarte, zice pr. Dima în ultimul podcast. E un mesaj adresat inimilor, nu rațiunilor. Nu e nimic irațional, ci supra-rațional, este logica iubirii divine. Așa să trăim încât să știm de Dumnezeu și El nu ne va retrage harul. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care ascultă rugăciunile oamenilor și le împlinește.
● Cel mai bine pentru oaie este lângă Păstor, deoarece lupul nu se teme de oaie, ci doar de Păstor. Lângă El totul este plin de pace și de bucurie, departe de El totul este mizerabil și depresiv. Când Dumnezeu ne va duce în Rai, ne va duce pe drumul cel mai greu, deoarece drumuri ușoare către Rai nu există.
Mai bine în Rai cu cicatrici, decât în iad fără nici o cicatrice.
● Cicatricile sunt doar un alt tip de memorie, cea a suferinței pentru un scop înalt. Cicatricile din suflet ne învață că avem nevoie de un Salvator, nu ne putem salva de capul nostru. Singura noastră libertate adevărată e cea oferită de Salvator.
☆ Cei care spun că Dumnezeu nu există au motive să își dorească ca Dumnezeu să nu existe, ca să scape de pedeapsă fără îndreptarea vieții. Cei care spun că Dumnezeu există au motive să își dorească să Îl iubească, ca să scape de pedeapsă prin îndreptarea vieții. Dacă ne vom ruga pentru cei care ne-au provocat cicatricile, Dumnezeu ne va vindeca.
● Normalitatea nu se mai întoarce, dar Hristos da. Hristos este singurul refugiu în care avem siguranță deplină. Să nu avem încredere în inimă, până nu-i despătimită. A citi cărți despre Biblie nu e totuna cu a citi Biblia.
Evanghelia nu este ambiguă, să nu devină un clișeu, ci hrana zilnică și ghidul fiului risipitor în drum spre casă. Fără acest reper, civilizația se degradează, devine barbară.
● Nu putem spune cu adevărat cât de bolnavă este mintea noastră, până nu o raportăm la Evanghelie. Să gândim cum gândește Hristos, să facem ce face Hristos, să ajungem unde este Hristos, să fim cu El pentru totdeauna, nu cu viermii și cu balaurii.
● Dumnezeu nu trimite încercări pentru a ne doborî, ci pentru a ne ridica. Nu sunt importante circumstanțele cu care ne confruntăm, ci atitudinea noastră în acele circumstanțe. Oamenii pierd, deoarece vor rezultate după o perioadă scurtă și – dacă se poate – fără efort.
• Să nu permitem inimilor noastre să fie tulburate și să nu ne fie frică; pacea pe care ne-o dă Dumnezeu este suficientă. Creativitatea – scrie Daniel Vălean – este o suplinire a unui neajuns, lipsa de creativitate poate fi și o mulțumire, nu neapărat ceva negativ, mai ales că în Rai nu este nici o lipsă, deci nici o creativitate. Să nu clonăm Raiul după gândirea lumească, să nu ne imaginăm erezii, ci să credem că Dumnezeu se ține de cuvânt și ne va dărui viața veșnică.
• Nu putem citi mintea lui Dumnezeu, dar putem citi cuvântul Lui. Cuvântul S-a făcut om și a murit pentru fiecare om, ca și cum ar fi fost singurul om din lume. Nu trebuie să ne placă toți: Hristos ne spune că suntem „sarea”, nu „zahărul”. Nu trebuie să demonstrăm nimănui nimic: Hristos a demonstrat tot ce era de demonstrat.
Istoricul Eusebiu de Cezareea dă o mărturie șocantă despre lumea în care trăiau creștinii în secolul al patrulea după Hristos: „Cu totul altfel se petreceau lucrurile la păgâni: pe cei care începeau să se îmbolnăvească îi aruncau la o parte, fugind de ei oricât de dragi le-ar fi fost înainte; cadavrele celor mulți dintre ei erau aruncate pe străzi fără să fie înmormântate, tuturora le era frică să nu se molipsească de boală și de apropierea de un bolnav, cu toate că așa ceva nu era lucru ușor, oricâte încercări făceau unii și alții”. Inimi de lup, care sfâșie în haită. Asta a schimbat Hristos! A adus între oameni altruismul. Biserica nu a fost o frână în dezvoltarea civilizației, ci principala trambulină.
Sfântul Macarie din Egipt clarifică: „Pentru aceasta a și venit Domnul, singurul Doctor adevărat, pentru ca să vindece inimile celor credincioși de patimile cele incurabile și să le curățească de murdăria leprei răutăţii”. Exact cum cântăm la priceasnă: N-am ce-Ți da, decât inima mea.
Să ucidem păcatul din noi, înainte să ne ucidă el pe noi! Un ateu muribund (bunicul unui scriitor spaniol celebru) și-a luat adio de la copacii pe care avea să nu îi mai vadă și a murit trist, fără speranță. Un credincios și-ar fi luat adio doar de la păcat, convins că se va revedea cu cei dragi în Casa lui Dumnezeu din Cer pentru totdeauna. Acolo nu va mai suferi nici de inimă, nici de diabet, nici de cancer. E singurul lucru care contează: Hristos – Doctorul ne vindecă inima, ca să poată recepta atât de mult har în Rai.
Puterea lui Dumnezeu este nelimitată. La fel să fie și încrederea noastră în El. Dovada bunătății Lui: semnele cuielor, a venit fără ele și a plecat cu ele, ca noi să nu ne îndoim, să nu căutăm vindecare în altă parte, să nu ne amăgim cu închipuiri egoiste. Dragostea Lui este necondiționată, iar iertarea Lui este disponibilă tuturor celor ce o caută.
