LOADING

Type to search

Internetul dăunează grav Ortodoxiei (1)

Editoriale

Internetul dăunează grav Ortodoxiei (1)

Share

De la internet la internat

Fără să am pretenţia de a fi făcut o descoperire importantă de unul singur, pot afirma cu mâna pe inimă că ACUM, exact în zilele noastre, internetul dăunează grav sănătăţii  duhovniceşti. Chiar aş putea afirma că este un virus mortal, care loveşte Ortodoxia perfid şi care nu are antidot. O loveşte în „moalele” naturii ei: în taina, în discreţia, în firescul şi în optimismul ei comunitar, în finalitatea ei euharistică. Cum şi de ce?

Pentru că aproape întreg conţinutul articolelor sau ştirilor din site-urile ori blogurile aşa-zis ortodoxe speculează, ambalat şi deghizat, aplecarea „naturală” a românului spre bârfă, talentul lui nativ către înflorirea şi exagerarea unor poveşti, gustul pentru teoria conspiraţiei alimentat, ce-i drept, şi de perioada regimului comunist în care totul era „creditat” cu: „am auzit eu din sursă sigură, mi-a spus mie cineva de încredere…” etc. Ei bine, tot acest amestec nociv de bârfă necontrolată, dezvăluiri, picanterie şi demascări, învelit în aura sfântă a Ortodoxiei, flancat rapid cu câteva citate din sfinţii părinţi sau mari duhovnici ai neamului, devine aproape irezistibil pentru omul de rând. Nicio verificare a surselor de informaţii, a citatelor şi a contextului în care au fost făcute, nicio minimă corelare cu alte puncte de vedere – doar insinuări, execuţii şi sentinţe tip „România Mare”. Dar astea sunt chestiuni mai mult tehnice, care nu prea interesează marele public, fiind strict gazetăreşti. Să le vedem mai degrabă pe cele duhovniceşti…

Sub aspect duhovnicesc, e jale. Dacă cineva îşi analizează starea sufletească după ce a vizitat un astfel de site/blog, are marea surpriză să constate că neliniştea pune stăpânire pe sufletul lui. De asemenea, indignarea şi revolta, depresia şi amărăciunea sunt tovarăşi buni de călătorie. Dacă te uiţi în urmă, după „lectură”, constaţi că ai coborât în hazna sau de-a dreptul în infern. Acolo ţi se prezintă un bestiar întreg de inşi daţi „în vileag”, suflete condamnate (nicio dorinţă de a le salva, cumva, din partea torţionarilor cu mouse; demascarea şi pedeapsa atrag rating baban, asta ştim şi noi!), legături ecleziale periculoase, ticăloşii euharistice inimaginabile, trădări dogmatice pe faţă sau într-ascuns, apostazii, ecumenisme josnice. Te şi întrebi cum de mai existăm ca Biserică, într-atâta trădare şi ticăloşie?! Te miri cum de mai existăm pe planetă ca oameni ai credinţei, într-atâtea atacuri ale ocultei, ale agenturilor, ale coruptelor guverne euro-atlantice?! Toate sunt descrise însă minuţios, cu o siguranţă bolnavă. Reeducarea sufletelor creştine slabe, prin aceste site-uri, este garantată! Căci despre reeducare este vorba aici. Devii bănuitor, ciufut. Ţi se usucă dragostea din inimă, încrederea, speranţa.  Aşa se face că, într-o bună zi, tot ceea ce iubeai e murdărit sau pe cale de a fi maculat. Tot ceea ce apreciai, tot ceea ce îţi dădea speranţă poate fi pus de-acum sub semnul deziluziei grabnice. Oameni pe care îi îndrăgeai din scris sau din prestaţia publică acum sunt descrişi ca nişte monştri, însetaţi de bani şi slavă deşartă, sau animaţi de poftă de trădare a Ortodoxiei la primul colţ de stradă, cu temiricine. Refuzul realităţii este cuvântul de ordine, iar idealizarea unui trecut fabulos devine formula de recunoaştere a noii comunităţi virtuale „luminate”, dezmeticită de comploturi, adusă la starea de vigilenţă. Această comunitate este reprezentată de vizitatorii respectivului site, care asigură şi traficul (adică ratingul) şi care deprind modul de a gândi dar şi ticurile verbale ale adminstratorilor nevăzuţi, camuflaţi în spatele anonimatului din blogosferă.

Îţi spune Biserica ta ceva? Nu asculţi, că ai aflat tu de pe internet că lucrurile stau tocmai pe dos. Te sfătuieşte duhovnicul tău să faci sau să nu faci cutare lucru? Nu eşti fraier şi nu pleci urechea, că tu ai duhovnici ai neamului dar şi consilieri spirituali, care postează comentarii şi sfaturi duhovniceşti on line. În toată această harababură, unde e duhul ortodox, adică răspunsul nostru la neorânduiala şi amăgirea lumii? Cu ce ne diferenţiem, ca ortodocşi purtători de lumină, de toată zoologia deznădejdii care dă năvală din ecranul computerului? Unde mai sălăşluieşte taina persoanei, a comunicării şoptite şi a comuniunii de credinţă? Unde, dragii mei? Nicăieri, căci în iarmarocul internetului nu se mai aude nimic. Internet? Era să scriu internat – realitate care e mult mai aproape de ceea ce se întâmplă acum cu noi. Internaţi de bunăvoie într-un lagăr virtual al amăgirii, din care nu poţi evada căci a ajuns să fie prezent oriunde (la serviciu, pe telefon, în concediu, în vârf de munte ori în mânăstiri), ne stricăm sufletele cu adevăruri imposbil de verificat şi nici de purtat ca povară (chiar dacă unele s-ar dovedi reale). Adevăruri care nu ne fac liberi, ci din contră.  Adevăruri care erodează sufletul, care intoxică inima şi ne fac viaţa duhovnicească un infern. Al deznădejdii, fraţilor!

(va urma)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *