LOADING

Type to search

Editoriale

Miracol

Share
Există doar două moduri de a-ți trăi viața. Unul este ca și cum nimic nu ar fi un miracol. Celălalt este ca și cum totul ar fi un miracol. Un miracol este atunci când întregul este mai mare decât suma părților sale. Un miracol este atunci când unu plus unu este egal cu o mie.
Răspunsul sigur la întrebările despre ce avem nevoie este un singur cuvânt: Hristos. În repetate rânduri, Biblia anunță cu tărie că Îl avem pe Hristos și că în El avem tot ce ne trebuie. Minune nu este să facem ceva spectaculos, ci să nu unim cu Hristos. Jertfa și mijlocirea lui Hristos sunt aspecte complementare ale lucrării Sale mântuitoare ca Mare Preot al nostru.
Tot ce a făcut Hristos în misiunea Sa întrupată, El a făcut pentru a ne mântui. Hristos mijlocește pentru ajutorul nostru. Hristos poate să-i ajute pe cei ispitiți, deoarece El însuși a îndurat cu credincioșie ispita. El împacă atât de mult inima Tatălui cu noi, încât prin mijlocirea Sa ne pregătește calea și accesul la tronul Tatălui.
În cele mai minunate clipe ale vieții avem la fel de multă nevoie de prezența lui Dumnezeu ca în cele mai groaznice momente, nu mai puțin. Miracolul începe când nu mai lucrăm pentru doi stăpâni, când realizăm diferența dintre plata de acum și răsplata veșnică, când ne asumăm sărăcia lumii și bogăția harului, nu invers.
Speranța este un vis treaz. Raiul e mai frumos ca sute de vise. Miracolul e realitate. Nu este deloc o fantezie irațională ca, într-o existență viitoare, să privim ceea ce credem despre existența noastră prezentă, ca pe un vis. Veșnicia nu e o utopie.
Miracol este să răbdăm toate necazurile, nedreptățile și umilințele, fără să ne îndreptățim, fără să blamăm răul, fără să ne plângem. Toți sfinții au această virtute în comun. De aceea și sunt sfinți. Pentru că au reușit să renunțe la succesul lumesc și au îndurat toate cu speranță în harul lui Dumnezeu. Filmul Omul lui Dumnezeu redă magistral exemplul sfântului Nectarie în acest sens. Nu este o tragedie că oamenii nu ne recunosc meritele, nicidecum. Dacă Dumnezeu îngăduie această situație, știe mai bine de ce. Miracol este să ajutăm pe alții din puținul nostru, să credem din toată inima și să ne unim cu El din toată dragostea. Miracol este să trăim la Liturghie Crăciunul, Paștile și Parusia simultan. Câtă vreme există Liturghie, există mântuire.
Fericirea nu e gata încă, scrie un polonez. Acum se coace și e dureros, dar – la final – vom vedea că a meritat din plin fiecare secundă. Miracol e să ne reîncărcăm bateriile sufletului, ca să nu cedăm. Fără credință, oamenii sunt doar niște lupi, care se sfâșie între ei pentru a captura prada. Dar lupii sunt bestii, iar demonii sunt în iad, fără miracole. Suferința iadului vine din lipsa miracolului.
Miracolul nu e în sclipici. Miracolul e acolo de unde nu dispare niciodată, nici măcar prin moarte. Sclipiciul e adicția morții, dar mulți nu vor să vadă asta. Noi Îl imităm pe Hristos, Care nu S-a născut în catifea și Care nu a purtat cunună de lauri. Evanghelia este singurul diamant pentru care merită să renunțăm la orice altceva. Verile cu sclipici sunt scurte.
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *