Finlandezul Juhani Aho scrie că fiecare speranță necesită curaj. Dumnezeu va purta bătăliile noastre dacă pur și simplu rămânem nefricoși și nu dezertăm. El este capabil să ne poarte. Avem încredere în El.
Nu vă lăsați descurajați de dificultățile vieții!
Cu speranță și hotărâre, putem triumfa asupra oricăror dificultăți. Dumnezeu este sursa vieții. Viața fără Dumnezeu este fără speranță. Dar viața cu Dumnezeu este o speranță nesfârșită, scrie L.G. Akita.
Manifestarea victoriei fizice a fost câștigată mai întâi spiritual. Rugăciunea este cea mai mare armă a noastră! Când Biserica este în starea de rugăciune, cauza lui Dumnezeu înflorește întotdeauna și împărăția Sa pe pământ triumfă întotdeauna.
Răbdarea se dobândește prin credință și rugăciune. Puterea rugăciunii ajută mintea să privegheze și să se urce la înălțime. Dar cum poate ea urca la tronul lui Dumnezeu? Să spui: „Iartă-mă! Iartă-mă!”. Și Dumnezeu știe ce să-ți dea. (Anastasie Malamas, Ca aurul în topitoare. Viața mucenicească a unui Iov al zilelor noastre, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. Evanghelismos, București, 2012, p. 28).
Ideea că puterea este inerentă în rugăciune este foarte populară. Potrivit Bibliei, puterea rugăciunii este, foarte simplu, puterea lui Dumnezeu care aude și răspunde la rugăciuni.
Puterea rugăciunii vine de la Cel Omnipotent, care ne aude rugăciunile și care răspunde la ele. Rugăciunea ne pune în legătură cu Dumnezeul cel Atotputernic și trebuie să așteptăm rezultate mărețe, fie că El alege să ne îndeplinească petițiile sau ne refuză cererile. Oricare ar fi răspunsul la rugăciunile noastre, Dumnezeul căruia ne rugăm este sursa puterii rugăciunii și El poate și ne va răspunde potrivit cu voia Sa perfectă și la timpul Său.
Nu are nici un rost să ne tulburăm din cauza păcatelor altora, nu facem decât să ne adăugăm nouă păcate. Ne rugăm cu gândul la Dumnezeu. La El este gândul nostru, spre El se îndreaptă rugăciunea noastră plină de speranță.
În loc să ne panicăm când auzim zi de zi despre tineri bolnavi, mai bine ne-am ruga cu adevărat, fără fușăreală, pentru ei. De fapt, nu ne rugăm pentru că nu avem timp, suntem prea ocupați să facem bani și să îi cheltuim. Când suntem nevoiți să tăiem ceva de pe listă, din criză de timp, nu tăiem somnul și mâncarea, ci rugăciunea. Iar în timp simptomele bolii sufletești se agravează. Dacă nu participăm nici la rugăciunea publică duminicală, nu avem nici semnal, nici baterie, nici liniște, nici perspectivă. De cele mai multe ori, omul începe să se roage abia când e constrâns de împrejurări, când e atât de bolnav încât nu mai poate munci. Poate fi și aceasta o cale de mântuire.
Pentru a înțelege învierea, avem nevoie de o inimă curată. Pentru a avea o inimă curată, avem nevoie de rugăciune. Starea de înviere poate fi trăită doar în duh de rugăciune. Rugăciunea este puterea ce ne trage la cer.
Grija de multe împietrește inima. O inimă răvășită întunecă mintea, tulburând-o. Dumnezeu vindecă inimile zdrobite. Dumnezeu salvează inimile rănite (Psalmul 142, 4). Orice murmur devine rugăciune (Psalmul 18, 15), dacă inima nu este împărțită (fragmentată) în prea multe proiecte (Iov 17, 11).
Suntem în echipa sfinților, avem încredere în coechipieri. Suntem încă prunci, dar în familia potrivită. Încă plini de naivitate spirituală, prea nerăbdători și extrem de răsfățați. Încă împingem cutii și ne prefacem că sunt mașini.
Fără rugăciune, inima persistă în sălbăticie și brutalitate, asemeni unei fiare.
Omul nu crește, deoarece caută soluții de amânare a morții, nu de dobândire a vieții veșnice.
Când simțim că nu aparținem acestei lumi, soluția nu este sa ne străduim să ne adaptăm lumii, ci sa ne străduim să aparținem lui Dumnezeu.
Când ești descurajat și vrei sa renunți, gândește-te la Hristos.
Necredinciosul Herbert Spencer recunoaște că ateismul este arta de a te zăpăci singur în mod metodic. Același filosof consideră că ateismul nu va triumfa decât atunci când nici un om nu va mai zice Doamne ajută! în mijlocul unui pericol. Pe de altă parte, Spencer insinuează răutăcios că toate religiile vor dispărea, așa cum a dispărut animismul tribului Makololo.
Singura atitudine cu profit veșnic este smerirea noastră reală, zguduirea mândriei și a slavei deșarte din noi. Ca să nu pierdem căldura casei, reparăm pereții stricați (Răzvan Andrei Ionescu, Teologie pentru acum, vol. I, Ed. Doxologia, Iași, 2020, p. 107).
Oare își doresc oamenii distracția mai mult decât orice?! Cu ce cost? Se mai preocupă de rugăciune și de milostenie sau mizează fiecare minut și fiecare leu doar pentru distracție? Mai vrea cineva viața veșnică sau doar o fericire de croazieră?
Omul crede că toate diminețile sunt ale lui și uită să mulțumească că s-a trezit sănătos.
Sherwood Anderson scrie că omul nu știe ce să iubească. Dacă iubește păcatul și nu pe Dumnezeu, rugăciunea lipsește.
Marius Matei
Rugăciunea plină de credință și milostenia plină de iubire ne deschid ușa spre sufrageria îngerilor, cum o denumește pr. Ioan Bădiliță de la Iași. Doar așa evităm debaraua demonilor. Nu se poate altfel, nu există scurtătură. Ca să ajungem la Înviere, trebuie să trecem prin Cruce.
Ca să deblocăm o mașinărie, trebuie să apăsăm tasta corectă. Ca să urnim sufletul la treabă, apăsăm F9 – F5, credință și caritate. Sfântul Ioan de Kronstadt este cel care trage acest semnal de alarmă, chiar dacă folosește alte cuvinte, noi doar le-am adus la zi.