LOADING

Type to search

Pruncul care mai sunt

Editoriale

Pruncul care mai sunt

Share

Nu ştim prin ce procedee este recuperată dincolo puţinătatea de suflet. Din când în când, tehnologiile dureroase ale iadului răzbat până la noi şi ne întrebăm uimiţi, oare ce ni se întâmplă, de ce suntem la pâmânt? Doar fiindcă e furtună afară?!

Ieri, durerea nu era prea mare, dar epuizarea şi neputinţa corpului de a se ridica şi neputinţa minţii de a se lumina, pe o zi oricum întunecată de ploaie şi nori, mi-au adus aproape gândul la moarte. Ei, doar nu voi avea pretenţia să plec din lumea asta pe o vreme cu pomi înfloriţi!

Inima nu mai voia să lucreze pentru corpul răvăşit de ispite şi revolta ei, judecata ei îl silea să renunţe la mândria verticalităţii. Torsul trebuia sprijinit cu o pernă tare în spatele inimii, ca să fiu în stare să privesc Maeştrii cântăreţi din Nurenberg, minunata operă a lui Wagner. Curând, sosirea copilului de la dentist m-a silit să renunţ şi la această consolare. Durerea vitează prin care trecuse trebuia recompensată cu desene animate, aşa că m-am târât spre odaia mea liniştită, mulţumindu-mă cu peisajul de nori şi copaci zbuciumaţi.

Am trăit în această simplitate a nedorinţei o zi şi o noapte. Apoi m-am trezit cu un alt interior al fiinţei, mai slab, ca de prunc, totuşi curăţit de tentaţii. Nu mă îngrijorez cum va creşte spre starea mea matură, de la care fiecare s-a obişnuit să aşteapte ceva. Faptul că durerea şi boala au reuşit să separe ceea ce merita păstrat, de ceea ce corupea pruncul care mai sunt, mi se pare un fapt minunat.

Ca să mă întăresc, aleg din predicile părintelui Longhin Jar de la Bănceni, încredinţată de competenţa sa în domeniul sufletului de copil, căci acestui părinte minunat patru sute de orfani îi spun tată (dintre care 33 înfiaţi cu acte în regulă!). Tot el a primit 82 de prunci bolnăviori de sida în îngrijirea mânăstirii, neostenind să se roage pentru ei, până ce unul câte unul s-au vindecat şi au putut merge să se joace împreună cu ceilalţi.

Am ales din predicile sfinţiei sale ceva care să se refere la lumea de dincolo, spre care, vreme de o zi, am fost lăsată să privesc, să cântăresc, să mă întreb.

„Aici, cumva cu o minciună, cu o înşelătorie, mai păcălim pe Dumnezeu, mai înşelăm pe om şi merge cum merge. Dincolo nu mai merge nimic. Cât de greu este chinul aici pe pământ pentru o boală, pentru o suferinţă! Dar să fii chinuit veşnic?! Dac-aş nimeri în iad, n-ar fi chin mai greu decât să fi rămas fără Dumnezeu în veci de veci, pentru că n-am ascultat, pentru că am refuzat dragostea Lui de pe cruce şi jertfa răscumpărării Lui minunate.”

Cu siguranţă, din asta ni se trag bolile: din refuzul jertfei Lui, din refuzul iubirii Sale, care rătăceşte prin această lume, negăsind destule uşi de suflet care să i se deschidă.

Când starea de sănătate este perfectă, păcătuim fără măsură, ba ne mai şi întrebăm, cum de întârzie Dumnezeu să vină să judece lumea. Nu ne dăm seama „ că poate Dumnezeu tocmai din cauza mea întârzie, că mă iubeşte şi pe mine”, îmi explică părintele Longhin; episcopul Longhin de Bănceni.

Când, după trecerea prin viaţă, ne-am lăsat într-atâta distruşi de cel rău, încât îngerul să nu mai poată alege din noi măcar puţinătatea unui prunc care ar merita să rămână, îmi închipui cu ce tristeţe este el nevoit să anunţe duhul psihopomp. Şi cu ce milă ne priveşte cel care iniţiază trecerea…

Scria părintele Dumitru Stăniloae în Dogmatica sa: „În Hristos cel înviat este viaţa dumnezeiască, pentru că în El e şi moartea omului luat în El însuşi şi amândouă acestea sunt active şi în noi.” Doar în acest fel aş vrea să mă gândesc la moarte, ca la o experienţă pe care Iisus a trăit-o mai întâi pentru mine, ca să mi-o explice, ca Învăţător ce-mi este, pentru că prunc voi fi şi în clipa aceea. Şi nu voi şti cum să-mi arăt transparenţa duhovnicească (puţină, câtă voi fi strâns), cum să-i conving pe urâţii care vor încerca să mă sperie, huruindu-şi scările rulante spre adânc, încercând să mă încurce la răspunsuri cu gălăgia lor, aruncând peste mintea mea amintirea păcatelor, ca să dau un test cât mai jalnic! Când singura mea dorinţă va fi să sar direct în braţele Lui! ale Tatălui meu. Căci asta îşi doreşte orice prunc.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *