Raiul începe acolo unde Dumnezeu este iubit
20 iulie 2021
Share
Deși suntem incompleți, Dumnezeu ne iubește complet. Deși suntem imperfecți, El ne iubește perfect. Deși ne putem simți pierduți și fără busolă, dragostea Lui Dumnezeu ne cuprinde complet.
Bogăția ia aripi, confortul dispare, speranța se ofilește, dar dragostea rămâne cu noi. Dragostea este Dumnezeu. Scopul lui Dumnezeu este întotdeauna să ne reabiliteze; nu este să ne distrugă niciodată.
Suntem foarte neimportanți pentru oameni și foarte importanți pentru Dumnezeu, nu invers. Realizarea acestui adevăr este începutul fericirii nelimitate.
Raiul începe acolo unde Dumnezeu este recunoscut, crezut și iubit.
Cea mai mare eroare este să nu credem în divinitatea lui Iisus Hristos sau să ne comportăm ca și cum nu am crede.
Suntem într-un imens penitenciar, adică loc de ispășire a culpei și de penitență, nu de distracție și acumulare de culpe noi.
Acum 25 de ani citeam Jurnalul lui Jules Renard și mă impresiona un gând profund, pe care nu l-am uitat și l-am repetat în multe împrejurări până azi: Pasărea din colivie nu știe că nu știe să zboare. Noi nici nu știm că nu știm să zburăm către Casă, asta e cea mai mare durere și singura. Haideți să știm, să învățăm, să deprindem acest zbor!
Simțim tristețea iadului atunci când ținem în mână ciuperci otrăvitoare, păcate grele. Avem o singură opțiune: să le lăsăm jos, să scăpăm de ele. Atunci începe bucuria raiului.
Dacă porțile percepției ar fi limpezite, totul i-ar apărea omului așa cum este, infinit. Ne limpezim gândirea, pentru a gusta infinitul. Nimic nu trebuie să ne minuneze pe lume, în afară de Învierea lui Hristos, care face posibilă fericirea noastră din Rai.
În Rai, Dumnezeu e văzut ca un Soare, de cei care Îl acceptă prin iubire.
În Rai, nu există timp, îmbătrânire, grabă, întârziere, termen-limită.
În Rai, inocența este atotprezentă, nu există nici cea mai mică intenție rea.
În Rai, pacea e deplină, nu există nici o nefericire, nici un conflict, nici o contrazicere.
În Rai, fericirea este nelimitată, nu există depresie, anxietate sau panică.
Nimeni nu e născut pentru iad. Salvarea înseamnă îndreptarea atenției spre Lumina Limpede, părăsirea definitivă a întunericului. Prin credință, omul desparte Marea Roșie și separă definitiv păcatul de virtute, iadul de rai, moartea de viață.
Păcatul și creștinismul nu se confundă și nu se pot amesteca niciodată. Biserica este un spital unde păcătoșii scapă de plagă. Clemența divină este gratuită, altfel nimeni nu ar putea plăti.
Vorbim prea mult și ne rugăm prea puțin. Ne agităm prea mult și ne liniștim prea puțin. Mâncăm prea mult și postim prea puțin. Dormim prea mult și ajutăm prea puțin. Murim prea mult și trăim prea puțin. Urâm prea mult și iubim prea puțin.
În urmă cu un secol, încă erau locuri necartate. Pentru mulți oameni, încă există adevăr neexplorat, bine nedescoperit, credință nemapată, Rai necăutat. Este cea mai mare tragedie: să existe fericire nelimitată și să nu o cauți.
Raiul înseamnă eliberarea de obișnuința indiferentă, lipsită de empatie, de generozitate, de lumină și culoare. Raiul înseamnă libertate, bucurie și împlinire.
Aldous Huxley are chiar umor: În iad, condițiile sunt neprielnice. Atunci de ce nu vrem toți să plecăm din locul de chin? Jocurile de artificii ar putea fi urmașele arderilor pe rug: lumina puternică într-o beznă te transportă într-o lume magică. Atunci de ce nu părăsim toți bezna? De ce repetăm viciile înaintașilor?
Învierea este totul. Fără ea, nu avem nimic. Fără înviere, universul este cenușiu, schizofrenic. Dacă Hristos, Mielul nevinovat, nu ar fi înviat, viața noastră ar fi fost groaznică. Mulțumim, Doamne al învierii! Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Putem fi fericiți, în măsura în care suntem milostivi. Putem fi plini de iubire, în măsura în care nu suntem egoiști.
Iuda zornăie banii, Hristos moare pe Cruce. De mână cu Iuda sau în Rai cu Hristos, ce alegem?
Lumea e a lui Dumnezeu și El nu poate să o lase biruită de moarte. Aceasta este ideea de bază a pastoralei pascale patriarhale de anul acesta. Dumnezeu nu pierde niciodată, El câștigă întotdeauna.
Cum intrăm în Rai: prin caritate și neagonisire, zice Sf. Ioan din Kronstadt. Nimeni nu a devenit niciodată sărac dăruind. Nu este vorba de cât de mult dăruim, ci de câtă dragoste punem în a dărui.
Cu cât aducem mai multă fericire altora, cu atât vom mai fericiți în Împărăția Învierii.
Un scriitor suedez crede că un sfert dintre oameni vor ajunge în Rai. Dintre aceștia, majoritatea sunt copii, care au murit prematur, neapucând să păcătuiască. Dă, Doamne, să fie mai mulți!
Nu vom avea nici o scuză, dacă nu L-am iubit destul.
Nu există nici un secret care să nu se descopere după moarte. Totul va fi dat la lumină.
Cei mai mulți oameni pierd Raiul din cauza materialismului, a încăpățânării de a triumfa cu orice preț în această viață scurtă și a lipsei acute de iubire pentru Dumnezeu.
Toți cei care pot fi salvați, deoarece ei au iubire, nu o simulează, vor fi salvați. Doar că unii nu vor să fie mântuiți și nimeni nu îi salvează împotriva voinței lor. Dumnezeu vrea mântuirea tuturor și condamnarea nimănui, dar unii sunt ostili iubirii Lui.
Nu e atât de greu să ducem o viață creștină, așa cum cred unii că e. Rezistența împotriva păgânismului trebuie să fie dârză.
Raiul este aproape și este accesibil. Nu ducem o viață virtuoasă pentru a ne imagina cum ne vor cinsti alții memoria sau chiar ne vor canoniza; această mândrie ne poate costa totul. Ne străduim să ducem o viață virtuoasă pentru a semăna cât mai mult cu Cel iubit, în cea mai mare taină posibilă.
Dumnezeu nu pedepsește pe nimeni în iad, oamenii se pedepsesc singuri, prin felul în care au trăit.
Nu îi înțeleg pe cei care ar dori să ajungă în Rai, dar nu cred în înviere, nici pe cei ce ar dori să înoate, dar să nu se ude.
În concluzie, să nu confundăm confortul cu civilizația, nici prosperitatea cu fericirea. Raiul are ușile deschise, nimic nu ne stă în cale, decât noi înșine. Cea mai rapidă cale către Rai este întoarcerea de pe drumul greșit către iad.
