Sărac cu duhul, bogat în har

Pe 7 februarie 1975 se năștea scriitorul francez Martin Page (autorul volumelor „M-am hotarat sa devin prost”/ How I Became Stupid , „O perfecta zi perfecta”, „Libelula”, „Diletantul”). E clar, nu sunt critic (nici de artă, nici de film). Sunt doar un creștin, ajuns preot prin îndurare divină. Nu vând cărți, nici gogoși, nici manele. Nu vând nimic. Nu vă îndemn nici măcar să citiți cartea M-am hotărât să devin prost. Nu pentru că nu ați râde sau că nu ar fi bună, ci pentru nu sunt deloc o călăuză literară profană. Atunci, ce vreau? Știu ce vreau: să vorbim despre Dumnezeu, agățându-ne cumva de sărbătoritul zilei (dacă e cazul). Am cam dat-o în bară cu articolul despre AXL Rose de ieri, încât cititorii (unii dintre ei, firește) au înțeles că aș fi de acord cu infidelitatea. Voi fi mult mai precaut, pentru a nu crea confuzii. Chiar ieri mă gândeam (pe bune) cât de folositoare este sărăcia cu duhul. Să nu te intereseze manevrele, profitul, materia. Să poți gusta din nectarul credinței. Nu să fii retardat, nicidecum. Nu cred că poți fi pe jumătate creștin, iar pentru a fi în întregime, e neapărată nevoie să fii oxigenat, să resetezi, să reinstalezi, să devirusezi.

Cu siguranță, gașca va râde de tine, te va numi prost, cretin, stupid. Cam așa ceva pățește și Antoine, eroul lui Martin Page din cartea mai-sus menționată. De fapt, sărac cu duhul înseamnă să fii normal, echilibrat, fără excese, chiar dacă nu vei putea socializa cu înfometații de materie. Dumnezeu nu a creat o junglă în care să ne sfâșiem, nu vrea ca lumea să devină un imens spital de nebuni. Față de păgâni, față de mentalitatea necreștină, da, normalitatea lui Dumnezeu deranjează, încurcă. Haosul nu îndrăgește ordinea, complicitatea nu încurajează sinceritatea, complicatul urăște simplitatea. Deși persecutorii îi considerau nebuni pe martirii creștini, care refuzau să apostazieze, ucenicii Înviatului nu au fost deloc proști, hipnotizați sau cretini. Ei trăiau împreună cu Hristos, nu simțeau durerea Crucii, ci se bucurau de Rai. În fața necreștinilor, păreau de neînțeles, de neimaginat. Creștinii de azi (cei practicanți) refuză joburile murdare, compromițătoare, chiar dacă câștigă, aparent, mai puțin. Și Hristos a fost scuipat, batjocorit, umilit, crucificat. Noi, ca discipoli ai Lui, de ce am fi tratați altfel?!

Martin Page sugerează că e obositor să fii deștept (asta explică de ce mulți nu obosesc). A fi deștept însă nu înseamnă a scrie neapărat recenzii după Pleșu sau Liiceanu, ci a ști să străbați Calea, a ști să trăiești frumos. De fapt, a ști să fii fericit. Și tocmai nefericirea obosește, deprimă, îngustează. Un vindecat e un om deștept, care nu are nevoie de încuviințarea haitei (care va aproba doar devorări). Un om deștept este o oaie rătăcită, întoarsă în turmă de Păstorul Însuși. O oaie care nu mai behăie aritmic, ci ascultă glasul Păstorului, pentru a nu fi pradă haitei. Celelalte oi se vor buluci la fiecare diversiune ieftină… Martin Page induce ideea că meditația rănește, afirmație eretică, îmbrăcată în ambalaj vandabil. Gânditorii salvează omenirea, prin conlucrarea lor cu divinul, nu instinctele sălbatice. Lipsa de reflecție ne privează de statutul angelic. Nu este gnosticism, ci trăire creștină, întâlnită la tot pasul în scrierile pline de viață ale Sfinților Părinți (mai ales Sfântul Simeon Noul Teolog, a cărui operă vă îndemn să o căutați).

Inteligența nu aduce suferință, cum vrea să ne prostească Martin Page. Faptul că valorile nu sunt recunoscute social nu înseamnă că renunțăm la ele, ci doar că socialul fără divin e beteag. Noi nu ne orientăm după mondenități, nu vrem să parvenim, ci să dăm mărturie despre iubirea divină, așa, prinsărăcia cea inteligentă cu duhul. Nu suntem prefăcuți. Hristos nu ne predă actoria sau simularea. E drept, e dificil uneori să iei decizii favoribale veșniciei, în detrimentul unui acum palpabil. Dar e atât de frumos să fii vindecat, încât faci orice să nu te mai întorci la boală. Pornind de la suferința lumii, ajungi într-o țară de nicăieri fără călăuzire divină. Martin Page constată cu tristețe că în fiecare zi se lansează mai multe bombe decât numărul iubirilor proaspăt născute. Statistic, are dreptate, dar creștinii nu opun unui rău alt rău. Sloganul Make love, not war (din vremea Vietnamului) propunea să nu încalci interdicția de a ucide, dar încuraja desfrâul. Iubirea creștină, în schimb, aduce pace, atât în familii, cât și pe glob.

Viața nu se hrănește doar cu cărți de credit, cum crede autorul francez, așa cum Hristos Însuși ne învață să nu trăim doar cu materie (pâine). Ei, asta înseamnă să fii sărac cu duhul: să fii fericit și cu cardul gol (pentru că ai făcut milostenie, nu pentru că nu ai muncit), dar cu inima plină de har! Martin Page împarte lumea în două: cei care preferă Nutella și cei care consumă varză de Bruxelles. De fapt, aceștia reprezintă aceeași categorie, chiar dacă a doua e mai soft. Ups, timpul a expirat, ne întâlnim data viitoare!

Epilog

Martin Page afirmă că alcoolismul numără mai mulți adepți decât creștinismul, islamismul și budismul la un loc. Așa o fi?! 

Marius Matei