Sensul imoral al firitiselii

Lumea noastră pare a fi un fel de cub al lui Rubik. Componentele se pot reașeza pe culori, pe orientări, filiații, partide, găști diverse. Într-un anume sens, intim, ansamblul este ținut în funcțiune de relaționări convergente, de interese comune, de motivații care se întrepătrund și se susțin reciproc. Însă cele mai grele păcate ale relaționării sunt abuzul de putere al celor de sus, care se va întâlni inevitabil cu lingușirea și firitiselile celor de jos.

Ca să fii ipocrit gândesc că cere ceva efort, dar mai mult, treaba asta implică imaginație, inteligență și peste toate – foarte puțin bun simț al onestității.

Cei care și-au înmuiat măcar o singură dată aripile sufletului în mierea cleioasă, contrafăcută, a laudelor deșarte venite dinspre subordonați, cu greu și-ar mai găsi șansa zborului pe deasupra acestui borcan lipicios al firitiselii. Firitiseala este instrumentul cu care cel mic își protejează privilegiile, își acoperă incompetența, își replică resursele, dând celui mare tributul, absolut gratuit, al unei false gratitudini. Pe scurt aceasta nu poate fi altceva decât genul hibrid al unei elocințe care se străduiește să arunce în scenă toate minciunile posibile, toate scornelile și zăngănelele menite să construiască aparența fidelității.

Am întâlnit oameni care ar fi fost gata oricând să văruiască garduri nesfârșite de false elogii, să mănânce munți întregi de minciuni, din teama de a nu-și pierde poziția în sistem. Nu cred că poate exista pe lume ceva mai dezgustător decât aceasta. Tabloul este absolut aplicabil în lumea politicii și nu numai, aplicabil deci în instituții diverse, de la cel mai de frunte minister până la nivelul ultimei școli comunale, sau până în zona raporturilor de patronat a ultimei gherete de făcut gogoși ori clătite în piață.

Se pare că tot ceea ce înseamnă competență, demnitate, verticalitate sunt noțiuni perimate, expirate. Astfel, admițând că e mai ușor să-ți controlezi oamenii dacă aceștia își însușesc punct cu punct comandamentele obedienței, nu vei face nimic altceva decât să introduci în logica mecanismelor de relaționare virusul netratabil al falsei imagini de sine construite pe o tot atât de falsă raportare la ceilalți. Vei afla că ești cel mai frumos, cel mai puternic, cel mai deștept, cel mai înțelept, cel mai citit, încât te vei întreba – drept consecință – dacă nu cumva geniul tău este atât de nedreptățit de strâmtoarea unei lumi care există doar ca să te inhibe. Vei începe să crezi, cu o convingere absolută, că tot ceea ce ți se spune este un prea sărac act de recunoaștere a uriașei tale personalități și nicidecum o lingușire ieftină. Vei ști de acum “totul” despre tine și vei vrea să mori în glorie, cu numele agățat în faldurile veșniciei rememorat perpetuu în murmurul buzelor miilor și zecilor de mii…

Acesta poate fi profilul omului puternic, profilul omului a cărui putere mustește în conștiința mulțimii. Oamenii politici, liderii, ocârmuitorii sorb adesea vinul acestei beții. Adevărata putere, însă, nu este din lumea aceasta… Cheile ei sunt legate la grumazul celui smerit și sincer cu sine !

Lucian GRIGORE