Un amestec de pragmatism şi sentimentalism
26 ianuarie 2023
Share
Sensibil până la diluarea identităţii, destul de neobişnuit cu surprizele frumoase, mai ales în contextul supravieţuirii pe un drum în care alţii au nevoie de braţul meu, mă simt prădat de cuvinte şi neputincios în faţa gestului minunat al echipei Cenaclului Lumină Lină, acela de a-mi trimite această fotografie-şoc, splendidă şi plină de raţiuni fericite.
Mi-ar trebui chiar acum un mucalit care să-mi şoptească verbele de mulţumire pe care trebuie să vi le spun. Mă rezum doar la a-mi arăta perplexitatea şi de a vărsa o lacrimă pe obrazul fiecăruia din cei pe care i-am văzut în fotografie. Inclusiv peste orga de la capătul tunelului, mereu discretă, şugubeaţă şi plină de aport spiritual…
X
Am să vă moderez entuziasmele spunând că aici este soare. Mă deplasez de la Cervarese la Padova, Verona sau Veneţia în costum. Pe stradă lumea e veselă, plină de viaţă şi cântec. Italia cântă în somn şi în realitate, e mereu într-un balans de armonie şi activism, un soare cu lună plină sau un imperiu de simplitate cordială.
X
Mă simt bine când este soare. Parcă şi examenele merg altfel. Munca la Radio Blu Veneto (intraţi pe siteul lor şi vedeţi cam ce fac dânşii) şi la T.V. Chiara Veneto este plină de eficacitate şi surâs. Am adunat un milion de informaţii. Aş putea scrie o carte întreagă despre munca serioasă a acestor oameni, despre felul în care m-au primit, despre amabilitatea Episcopului catolic Antonio, a lui Don Marco numit „vrăjitorul computerelor”, preotul italian care se ocupă de mine, un geniu al informaticii şi un stâlp de bază am mass-mediei catolice. Ce mai? Peste tot soare şi căldură sufletească.
X
Mi-a fost destul de greu să plec de acasă acum mai bine de zece zile… Şi mai ales să scriu ceva deosebit care să trezească interesul publicului cititor, mai ales după momentul venirii la Sibiu a Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea. Un eveniment „şoc”, care a polarizat interesul unui oraş întreg, ţinând mintea creştinilor ortodocşi mai degrabă la consecinţele miraculoase ale acestui moment decât la o nouă vizită a mea în Italia. Aşa că mai degrabă am preferat să tac şi să-mi trăiesc într-un mod mai particular experienţa de viaţă, de educaţie profesională şi de consum sufletesc de aici de la Padova.
În tot acest timp, credincioşii, colegii şi prietenii mei, sesizând parcă dorinţa de liniştire a sufletului meu mi-au respectat intimitatea şi au ezitat în bună parte (spre deosebire de anii precedenţi) ca să-mi trimită tradiţionalele mesaje de salut. A fost cred mai bine aşa.
Am avut timp să gândesc, să fac faţă la experienţa profesională inedită propusă de prietenii mei de la Diocesa de Padova şi să-mi stabilesc mai multe priorităţi vitale în perspectiva viitorului.
X
Italia e un amestec de pragmatism şi sentimentalism. Îmi place pietatea credincioşilor de aici. Sunt mai fireşti, mai calmi, mai obiectivi. E o altă lume. Nu au aerul tristeţilor cotidiene de la noi. În biserică se comportă exemplar. Chiar aseară am fost invitat de Episcopul Padovei Antonio la o slujbă de seara. A început la or 21 La Chiesa San Francesco. La ora 20.45 biserica era goală. Fix la ora 21 ea se umpluse de credincioşi, care au asistat timp de o oră la rugăciuni fără a se clinti. Nici un foşnet, nici un agitaţie, nici un protest, nici o observaţie făcută cuiva.
Slujba era în întregime editată pe un program. Se sublinia momentul când credincioşii din biserică trebuie să intervină şi ei cu vocile lor. A fost sublim momentul în care la două sau trei cântece absolut toată lumea era la unison.
La sfârşitul slujbei în aproximativ cinci minute în biserică nu mai rămăsese nimeni. Calmi, plini de serenitate, zâmbitori, credincioşii se retrăgeau spre casele lor. Fără comentarii, fără orgolii rănite, fără legăminte de a-şi căuta o altă locaţie sau de de a uita cât mai repede privirile celor pe care i-au întâlnit.
X
Oamenii de aici sunt exigenţi şi prietenoşi. Îţi stau la dispoziţie ore în şir. Vorbesc de implicarea puternic a bisericii în lumea de azi. Clericii nu mai fac nazuri că lumea e „pierdută”, că tinerii sunt „pierduţi”, că nu e nimic de făcut… Nu, pur şi simplu au pus mâna pe muncă şi s-au apucat să facă ceva pentru aceştia. Să se roage? O, de ar fi aşa de simplu! Dar, nu e numai atât. Clericii, oamenii bisericii, credincioşii, credincioasele ies prin şcoli, prin săli de teatru, prin cinematografe, cântă la chitară, vizionează filme, organizează serate distractive, agape de prietenie, şi dialoghează cu tinerii. Fac orice pentru a nu rata dialogul cu ei, atrăgându-i spre biserică. Probabil că de aceea au învăţat să vorbească frumos unii cu alţii şi să se bucure de fiecare străin care le trece pragul.
X
Mi-aduc aminte de prima mea zi la Padova. Acum zece zile. Am intrat în biroul lui Don Marco.
Nici nu am luat bine loc că am şi început să pun zeci de întrebări
– Cun se cheamă postul dumneavoastră de Radio?
– Se cheamă Radio Blu Veneto. Este un post regional cu o bună audienţă. Am ales culoarea albăstră în titlu deoarece ea înseamnă seninătate, linişte, pace. O să vă arăt acum siteul nosstru.
– Don Marco deschide cu gesturi precise pagina de internet. Apoi rosteşte cu apăsare:
– Ecco! Qui e il nostro site!
Sunt plăcut surprins de culorile abordate, un albastru intens împregnat de tot felul de culori vii şi pline de orizont. Grafica este modernă, incitantă, plină de viaţă. Atractivă de la prima vedere. Eşti parcă impulsionat să deschizi fiecare link şi să urmăreşti ce anume se cuprinde acolo.
 |
| don Marco |
Pun o întrebare?
-Dar Radio Maria de cine aparţine?
-Tot de Biserică, dar este un post de radio misionar, cu activitate mondială. Nu aparţine unei anumite diocese. El este un post de radio pentru toate ţările unde există credincioşi catolici. Radio Blu este însă un radio al nostru, al epicopiei.
-Aveţi legătură cu Radio Vatican?
– Da, dar numai în anumită măsură. Radio Vatican este radioul Vaticanului. Special al Vaticanului, cu specificul său, cu organizare separată, făcut să reflecte activităţile Vaticanului. Noi suntem autonomi.
– Aveţi publicitate. La noi sunt reţineri motivate vizavi de acest fapt.
– O, desigur, trăim din publicitate. Nu s-ar putea altfel, mai ales în ziua de azi. Acum câţiva ani, aici la Padova, au fost oarecare reţineri din partea ierarhiei. Dar, cheltuielile sunt enorme şi până la urmă a trebuit să facem faţă la problemele economice şi să acceptăm publicitatea.
– Totul într-o manieră creştină, publicitatea, ştirile etc?
-Evident, aici intervine geniul readactorilor. Ei formulează textul anunţurilor de publicitate, a ştirilor economice, politice, sociale şi sportive într-o manieră creştină, ţinând cont de morala creştină şi de piscurile ei. Totul e să slujim oamenilor, prin orice mijloace, să nu ne blocăm în prejudecăţi şi idei care nu aduc nimic practic. Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor şi nu s-a ruşinat de acest gest…– Asta se întâmplă şi la televiziune şi în presa scrisă?
– Bineînţeles trăim din publicitate şi din alte activităţi sociale. Dar, avem şi un public constant şi numeros. Veţi vedea mâine, la vizita din studioul de radio şi modul nostru de organizare, cum se alcătuiesc ştirile, cum se face o emisiune. Noi vă explicăm, apoi aveţi dreptul de a face ce doriţi dumneavoastră, să staţi cât doriţi într-un studio, să urmăriţi câte emisiuni vreţi chiar de la faţa locului, puteţi fotografia, tot ceea ce credeţi că vă foloseşte pentru activitatea dumneavoastră!…
X
Amabilitate. Totul porneşte de la amabilitate. Suntem aşteptaţi exact la ora 10. Nici un minut de întârziere. Punctualitatea este primul argument al civilizaţiei:
-Vă rog! Cu ce vă pot fi de folos?
Ne prezentăm lui Don Marco. Părintele Verzea se adresează extrem de politicos şi sincer. Explică cine suntem şi motivaţia pentru care noi ne aflăm aici, la Servicio Pastorale per la comunicazione, dorinţa noastră firească de a afla cât mai multe despre felul în care Biserica Catolică a reuşit să creeze un sistem mediatic de excepţie.
Don Marco e generos şi deosebit de comunicativ. Ospitalitatea sa se transformă în bucurie sinceră de a vorbi oaspeţilor din România despre serviciul modul în care la Padova şi în întreaga Italie se comunică cu oamenii simplii. Ne aşezăm pe trei scaune în faţa unui computer, apoi ne este prezentat înainte de orice site-ul Diocesi di Padova. Îi mărturisesc lui Don marco că am cunoştinţă de acest site, pe care adeseori am intrat din România spre a-mi face o imagine virtuală cu locul în care urma să merg şi cu organizarea de acolo. Pe moment citesc pe faţa sa un moment de surprindere. Ne priveşte foarte atent, dând impresia că ne studiază reacţiile, în timp ce ne vorbeşte calm şi cu aceeaşi frumoasă gentileţe.Desigur, Don Marco ştia pricina vizitei noastre la Padova, dorinţa mea de a cunoaşte cât mai multe despre modul în care se lucrează într-un studio de radio occidental sau într-unul de televiziune. Probabil fusese înştinţat de superiorii săi de insistenţa mea, şi de faptul că am fost trimis acolo în mod oficial spre a putea să realizez un schimb de experienţă în folosul perfecţionării mele. Tocmai de aceea, părea nu doar amabil, ci chiar dornic de a ne prezenta cât mai multe din activităţile diocezei sale şi a felul în care astăzi se vorbeşte lumii despre Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos.
X
Sfântul Anton e mereu acelaşi. I-am vorbit mult despre voi, despre problemele fiecăruia. Pentru fiecare mi-a dat un răspuns. O să vi-l spun la vremea potrivită. Sfântul Anton e acelaşi. Prietenos, cald, puternic, liniştit, plin de ospitalitate. Uneori par că îl obosesc cu întrebările mele. Dar, e numai o impresie. Sfântul îmi trimite mereu în gând răspunsuri importante şi pline de miez duhovnicesc. Niciodată nu mă respinge. Niciodată nu mă lasă să mă împiedic în idei şi în proiecte. Mereu îmi ordonează inima şi siguranţa de a fi. De aceea lângă el viaţa e mereu frumoasă. Ca şi soarele acesta de primăvară veşnică.
X
Vă mulţumesc frumos pentru tot!
Mă rog pentru voi!
Citesc şi urmăresc absolut tot ce se scrie pe site.
Să vă rugaţi să mă întorc cu bine şi să repornim motoarele mărturisirii noastre comune!
E iarnă în ţară, e pace în suflet, e primăvară în ochii dăruirii.
