LOADING

Type to search

Unui Martir necunoscut

Editoriale

Unui Martir necunoscut

Share

In fiecare an, de o vreme,  între 16 şi 22 decembrie mă vizitează durerea unui tânăr împuşcat în cap; alteori, a unei femei cu abdomenul sfârtecat. Este atât de intensă empatia cu îndepărtata lor agonie, încât nu-mi pot trăi durerea pe picioare, ca pe o criză obişnuită într-o eclipsă de lună, ci numai culcată la pământ, aşa cum au fost ei, în urmă cu 23 de ani, căzuţi pe asfalt.

De ce mă caută, de ce au nevoie de trupul meu, ca să sufere iar sălbatica durere a unei nedrepte agonii şi părăsiri?!

Cel mai greu îmi este că nu mă pot ruga, pentru că nu mai sunt eu, cea care ştiam să o fac. Duhul meu s-a ghemuit în cea mai strâmtă celulă a vieţii, pentru a-i face loc celui străin, ca să se bucure, în această săptămână, de ospeţia mea. Nu este ceva conştient, nici silit, pur şi simplu aşa se întâmplă: durerea mortală bate la uşă, iar eu îi deschid.

 

Înţeleg că unii dintre acei tineri nu L-au cunoscut pe Hristos, nu credeau în El, ci doar în libertate. Dar dacă astăzi, eu mă pot bucura de sfânta Liturghie zilnică, dacă pot citi cărţi pentru care părinţii mei ar fi plătit cu închisoarea, le-o datorez lor. De asta îi primesc, cu preţul celei mai atroce dureri…

Copil minunat, care puteai fi al meu, nu te-am născut, nu ţi-am împrumutat trupul meu decât preţ de o săptămână. Mi-a fost atât de frică de suferinţa pe care ai vrut s-o împarţi cu mine, încât credeam că vrei de la mine ceva. De fapt, veniseşi să-mi dăruieşti taina martiriului tău, să împarţi cu mine beatitudinea jertfei din iubire pentru aproapele…

Dacă eram mai puţin egoistă, nu m-ar fi durut atât.

 

Spune părintele Arsenie Boca: „El ne-a îmbrăcat pe noi cu Sine şi cu Duhul Sfânt, a Cărui peceţi de la Botez stau şi aşteaptă vârsta minţii noastre ca să le cunoască şi să le trezească energiile de viaţă, energii ale Duhului Sfânt, care ne transformă viaţa”.

La tinerii martiri decembrişti, clipa trezirii energiilor de viaţă ale Duhului Sfânt coincide cu clipa jertfei, a morţii pentru aproapele şi pentru neam. Iisus nu este absurd, este Înţelepciunea Însăşi.El găseşte cu siguranţă un paragraf al propriei Sale legi, prin care o asemenea jertfă din Iubire să-şi primească meritata cunună în Cer. Doar viclenia duhurilor dintre lumi mai poate încerca să înşele tinerele suflete de martiri.

*

Pe seară, o vecina vine să-mi aducă de pomană, frumos aşezate pe o farfurie, resturile care nu s-au mâncat la masa ei. Îmi vine s-o întreb, de ce n-ai sunat la prânz, după Liturghia morţilor, dacă ai dus în biserică să sfinţeşti ceea ce aveai de dăruit? De fapt, ştiu că ea nu intră în biserică, se şi laudă adesea că nu le are cu popii. Mi-e silă de pomana ei, uneori, când eram înfometată, am încercat să mănânc dar mi se făcea rău. De data asta îi spun:

 

– Du-te la Rodica infirmiera, a fost operată, i s-a rupt pancreasul de cât a ridicat oameni în vârstă, ca să le schimbe pempersul, iar mama ei de 85 de ani riscă să iasă pe gheţuşul ăsta să cumpere de mâncare. Ea chiar are nevoie!

-Nu vreau să-i dau ei!

-Înţeleg, vrei neapărat să mă doară pe mine (burta) pentru tine.

 

Doar cuvântul din paranteză puteam să-l înghit şi n-aş fi rămas cu vinovăţia că am jignit-o. I-am spovedit şi părintelui duhovnic că am primit cu silă pomană de la un ateu, iar el m-a sfătuit să o dau mai departe. Aşa am făcut ultima oară, am dat-o unui ţigan de la poarta bisericii, dar vreme de o săptămână am fost batjocura demonilor, de parcă mi-ar fi făcut farmece vrăjitoreşti.

Iată-mă în neascultarea părintelui meu, care mi-a spus să fiu blândă cu vecina mea şi să-i explic că nu ajunge cultul morţilor pentru mântuire. Trebuie spovedanie, sfântă liturghie, rugăciune personală…

 

Azi, scriind data, 16 decembrie, îmi înţeleg furia necontrolată din ajun: sunt 23 de ani de când, întâlnind-o pe stradă, ea îmi spunea cu satisfacţie de informator bine documentat:

-Ai auzit de revolta de la Timişoara? A fost înăbuşită în sânge!

 

Iartă-mă, Doamne, că nu pot primi pomană de la un asemenea om. Iartă-mă că trupul mi se revoltă şi judecă, ceea ce mintea a reuşit să uite şi să ierte.

Să ne rugăm mereu pentru visătorii noştri martiri. Să nu-i uităm nicicând, să-i iubim cu tot sufletul, măcar în vremea jertfei lor. Altfel fiziologia inconştientă, mai plină de milă decât inteligenţa noastră activă, ne va trânti neaşteptat la pământ.

Doar pentru a ne aminti…

 

Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *