Urcuș și străpungerea inimii

Încă mai suntem îngreuiați de povara celor stricăcioase, spre exercițiu, spre îndreptare, spre înțelegerea mizeriei acestui veac (Sfântul Grigorie Palama, Omilii, vol. I, Ed. Doxologia, Iași, 2019, p. 205).

Diavolul vrea să dărâme temelia virtuții, prin deznădejde și necredință. Apoi atacă zidurile prin mândrie și lăcomie. Cel atacat este amăgit cu gândul că nu mai are nevoie de Dumnezeu. Acesta este mecanismul prin care suntem păgubiți. Cineva vrea să ne fure darul mântuirii. Vameșul și fariseul au același scop: rugăciunea la templu. Atitudinea lor este diferită. Modul în care se raportează la realitate este nu doar diferit, este contrastant.

La Dumnezeu urci zdrobit și umil, nu înfumurat. Neatenția ne poate costa. La fel, superioritatea față de restul omenirii, aroganța, cinismul, obrăznicia, îndreptățirea. Vameșul nu arată decât dispreț față de Dumnezeu și față de oameni. Se crede neprihănit. Singurul sfânt din univers. Nu realizează că îi lipsește cel mai important lucru: străpungerea inimii. Nu toate rugăciunile sunt ascultate, ci doar cele izvorâte dintr-o smerenie adevărată. Nu este nevoie să ne etalăm meritele, Dumnezeu știe totul. Nu e nevoie să ne considerăm etalon pentru alții. Cu privirea în jos și cu mintea în sus, așa să ne rugăm.

Nu vom rămâne cu ceea ce am păstrat, ci cu ceea ce am dăruit. Impostorii nu vor moșteni viața veșnică. Dar sinceritatea este darul cu care Îl vom întâmpina pe Mire.

Prin răbdarea necazurilor se face curățirea, apropierea de Dumnezeu, înfierea duhovnicească; la urmă omul devine un mic Dumnezeu după har (Părintele Efrem Athonitul, Despre credință și mântuire, Ed. Bunavestire, Galați, 2003, p. 15. Vezi și Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Ed. Egumenița, Galați, 2009, p. 676). Cei ce vor răbda până la final, vor fi salvați.

Sfântul Isidor Pelusiotul spunea că răul trebuie să-l scrii pe apă. Așa cum nu poți scrie pe apă, așa trebuie să nu mai scrii în minte răul pe care ți l-a făcut cineva și să fii „acoperitor de păcate” (Arhimandritul Teofil Părăian, Iubirea de aproapele, ajutor pentru bucuria vieții, Ed. Doxologia, Iași, 2014, p. 16). A fost și a trecut, ca și cum nu ar fi fost. Bogdan Teleanu scrie că gradul de fericire este direct proporțional cu calitatea poveștilor cu care se intersectează de-a lungul vieții sale: cu îngeri sau cu vampiri?!

Banana vine cu propriul ambalaj (Gerald Martin, Gabriel Garcia Marquez. O viață, Ed. Litera, București, 2020, p. 68. Vezi și Valeriu Anania, Memorii, Ed. Polirom, Iași, 2011, p. 684), omul cu ce fel de ambalaj trece prin viață? Este învelit în har sau în noroi?

Nu trăim după cum ne taie capul, ne preocupăm de Biserică, plecăm urechea la învățăturile sfinților. Astfel, nu ne vom îndepărta de ceea ce este bine. Omul era pierdut, pentru că nu se găsea în Dumnezeu, dar prin pocăință s-a regăsit și a umplut de bucurie cerul.

Prima dată, diavolul arată dificultatea virtuții, stârnind deznădejde. Apoi, dă naștere neîncrederii în răsplata divină. Să sărim peste această cursă. Să luptăm, ca să fim biruitori împreună cu El (Sf. Grigorie Palama, op. cit., p. 87). Suntem bogați, avându-L pe Hristos Mire și așteptâbdu-L cu răbdare.

Să nu lăsăm grijile acestei lumi să ne depărteze de Hristos. Sfânta Scriptură ne poruncește să ieșim din cârdășia cu oamenii fără de Dumnezeu. A urma lui Hristos înseamnă a trăi potrivit Evangheliei Lui. Să nu ne facem vinovați de necucernicia celor care au turnat idoli de aur, în loc să respecte Decalogul.

Înrudirea duhovnicească se bazează pe asemănarea cu Dumnezeu: sabia lui Dumnezeu desparte pe cei ce asumă drumul Împărăției, de cei care nu îl asumă, chiar dacă asta va însemna despărțirea mamei de fiu (Ibidem, p. 171). Să nu uităm un lucru: Împărăția lui Dumnezeu nu are sfârșit.

Cumpătarea, răbdarea, milostenia, dreptatea, smerenia: să le facem pe acestea! Dacă vom lepăda lăcomia, cu adevărat vom fi fericiți. Să cinstim duminica, ca să nu rămânem nevindecați. Cea mai mare bucurie o dobândesc doar martorii învierii.