Vino după Mine!

Oricât de nepăsător ar fi cineva  în privinţa stării lui de nedesăvârşire sufletească în care se regăseşte ca om,locuitor în trup şi în lume,tot îşi manifestă dorinţa de a cunoaşte ce anume din ceea ce simte ori i se întâmplă se datorează propriului Eu sau unei voinţe  superioare în mâna căreia intuieşte că se află împlinirile sau neîmplinirile sale. Şi oricât de păcătos ar fi tot simte nevoia , măcar în puţinele lui momente de luciditate ,să-şi facă bilanţul vieţii şi să încerce o întoarcere la starea dinainte de cădere  pe care a pierdut-o luând fără măsură din cele îngăduite dar care nu i-au fost de folos.

În străfundul fiinţei sale, în colţul cel mai îndepărtat al conştiinţei o scânteie unică ,specială,irepetabilă pâlpâie sau arde pentru a curăţi vasul în care va să intre în deplinătatea harului Său, Domnul. Şi omul aude ,reverberat în timp şi spaţiu chemarea Mântuitorului odată cu îndemnul de a lepăda grijile pământeşti şi de a-L urma necondiţionat.

Căci El S-a legat de toţi păcătoşii pământului cu legătura dragostei şi a rupt lanţul datoriilor care l-au făcut pe urmaşul lui Adam să se depărteze de Binefăcătorul său spunându-I că-L iubeşte dar slujind în acelaşi timp la doi stăpâni.

Vino după Mine… şi lasă moartea să-şi îngroape morţii ei!

Ce a însemnat această chemare acum două mii de ani şi ce înseamnă acum ?

Când Mântuitorul umbla după oile cele pierdute ale casei lui Israel toţi cei care L-au văzut şi L-au cunoscut n-au mai putut să se despartă de El. Îl urmau peste tot pe unde mergea împărţind cu El nu slava sau bogăţia ci ocările,bătăile,amărăciunea izvorâtă din realitatea crudă a faptului că oamenii deşi aveau în faţa lor Chipul binelui nu voiau să-şi deschidă inima pentru a-L primi.

Nimic nou nu s-a arătat sub soare ar spune din nou Ecclesiastul, dacă ar fi întrebat,văzând că zapisul greşelilor noastre ,departe de a se fi scurtat ,se tot lungeşte şi adună alte şi alte datorii. Aceleaşi păcate pe care cei din vachime le blamau şi le săvârşeau,ne macină cu şi mai multă râvnă pe noi astăzi.

Vino după Mine! …şi vezi cât de îndurerată este Maica Lui privindu-L pătimind răstignit pe Cruce în mijlocul hulitorilor,desfrânaţilor,mincinoşilor,ucigaşilor pe Fiul Celui Preaînalt golit de slava dumnezeiască pentru păcatele noastre.

Urmând chemării Mântuitorului şi străbătând împreună cu El cărările împietrite ale inimii noastre am putea învăţa cum să ne ferim de ispite având ca ghid pe cei care la rândul lor au fost ispitiţi dar au rezistat şi nu s-au robit lor. Am lăsa la o parte grijile mărunte ca să ne putem îngriji cum se cuvine de mântuirea sufletelor noastre călcând peste şerpii mândriei şi ai slavei deşarte sau am putea să uităm pentru o clipă de nesăţiosul din noi ca să simţim foamea celui flămând. Am putea de asemenea, să ne suim măcar cu mintea în patul bolnavului care nu se mai poate da jos din aşternutul  suferinţei. Am putea să ne închipuim că suntem în temniţa în care a stat El şi în care Îl ţinem încă legat de necredinţa îndoielilor noastre. Multe am putea face ca să ne amintim şi să ne cutremurăm de jertfa Lui fără de seamăn. Însă n-ar fi de ajuns şi nu I-am face nici o bucurie numai pentru atât. Căci înaintea noastră L-au slăvit prin sângele lor,mucenicii;L-au arătat lumii pietrele şi trunchiurile copacilor;L-au mărturisit pruncii şi păsările.   Altă jertfă este bineplăcută iubirii Lui  –  cea adusă în slujba aproapelui căci întrucât aţi făcut unora dintre aceşti fraţi mai mici ai Mei ,Mie Mi-aţi făcut ! Şi căzând la picioarele Crucii să ne rugăm ca nu după fărădelegile noastre să ne răsplătească ci,după marea Sa milă şi îndurare.

Dar ochii noştri încă sunt ţinuţi să nu-L vadă şi urechile ne sunt astupate ca să nu-L audă predicând Adevărul. În schimb auzim foarte bine zornăitul arginţilor cu care a fost preţuit Cel nepreţuit şi călcăm peste trupul Lui ca să-i agonisim. Alergăm în paşi de dans la alte ospeţe pe când El ne întinde paharul mântuirii din care nu vrem să bem. Ucidem cu legea în mână miracolul pe care El l-a aşezat în braţele mamei dar nu vrem să vărsăm nici o picătură din sângele nostru pe altarul dreptăţii.

Vino după mine!  răsună chemarea amplificată de  inteligentele cuceriri ale ştiinţei. Ne grăbim s-o onorăm oriunde şi oricând uitând că “mesia” care ne strigă nu-i păstor bun căci a venit de nicăieri să junghie şi să fure şi nu este cel ce izbăveşte.

Doamne, apără şi păzeşte pe robii Tăi nevrednici !      

Primeşte pentru noi rugăciunea bineplăcutului Tău slujitor Arsenie, Sfântul Ardealului :

Doamne,Cela ce vii în taină între oameni,ai milă de noi !

Că umblăm împiedicându-ne prin întuneric…

Vino şi Te sălăşluieşte întru noi împreună cu Tatăl şi cu Duhul precum ai zis,                                                                                                           că Duhul Tău Cel Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite ,

când graiul şi mintea noastră rămân pe jos,neputincioase.

Doamne…

Tudora Luca