În timpul rãzboiului, viata era tare grea si oamenii sufe­reau de foame. Dar un om bogat s-a hotãrât sã-i ajute pe cei sãrmani si a trimis vor­­bã în tot târgul cã, din ziua urmãtoare, el va oferi pâine oricãrui copil si asta fãrã nici un ban. A doua zi, încã din zori, multi prichindei se strân-seserã în fata casei în care locuia omul atât de bun la suflet. Când acesta a apã­rut cu niste cosuri mari, pline cu pâine, copiii s-au repezit, îmbrâncindu-se, lovindu-se, cãutând fiecare sã apuce o pâine cât mai mare. Fiecare, cum punea mâna pe câte o pâine, o lua la goanã, bucuros fiind­cã prinsese o bucatã mai mare. Era acolo o hãrmãlaie…
Dar omul a observat cã undeva, la marginea curtii, astepta cuminte o fetitã. Dupã ce toti ceilalti copii si-au ales ce pâini au vrut si au plecat cu ele, fetita s-a apropiat si ea de primul cos si s-a uitat în el. Dar acolo nu mai rãmãsese nimic. A cãutat si în cel de-al doilea cos, dar si acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al tre­i­lea cos a gãsit o pâinicã micã, micã, pe care nici un copil nu o bãgase în seamã. Fetita a luat-o, a multumit frumos pentru pâine si a plecat spre casã.
Toatã ziua a stat omul si s-a gândit la cum se purtase acea fatã si, ca urmare, a dat po­runcã la bucã­tã­rie sã fie coaptã o pâine micã, dar în care sã fie pusi 10 galbeni. Apoi, dis-de-di­mineatã, a ase­zat pâi­nica deasupra celorlalte pâini si a iesit iarãsi cu toate cosu­rile în curte, unde co­piii deja se strânse­se­rã si asteptau ne­rãb­dãtori. Din nou s-au repe­zit si s-au luat la hartã. La sfâr­sit, fetita noastrã, care asteptase cuminte, ca si în ziua pre­ce­dentã, s-a ales tot cu pâinea cea mai micã, singura rãmasã. ªi de a­ceas­­tã da­tã, i-a mul­tu­mit frumos omului si s-a grãbit spre casã, unde mama ei o astepta. Când s-au asezat la masã si femeia a rupt pâinea, ce sã vezi?! Galbenii s-au rãsturnat pe masã din alua­tul proaspãt.
– Vai, s-a speriat mama, ce sã fie cu acesti bani? Dacã banii au ajuns din gresealã în pâinea adusã de tine? Poate i-au cãzut brutarului, în timp ce frãmânta aluatul. Ia-i si du-i imediat înapoi!
S-a întors fetita la casa omului si i-a dat acestuia toti banii, spunându-i cum mama ei i-a gãsit în pâi­nica pri­mi­tã. Pri­vind-o cu drag, omul i-a rãspuns:
– Banii aceia nu au ajuns întâmplãtor acolo. Dupã ce am vãzut ieri cum ai avut rãbdare si cum te-ai multumit chiar si cu mai putin, am hotãrât sã te rãsplãtesc. Astãzi, am vãzut si cât esti de cinstitã, fiindcã ai fi putut pãstra totul, dar tu mi-ai adus banii înapoi. Drept rãsplatã, în fiecare dimineatã când vei veni sã iei si tu o pâinicã, vei primi si câte zece galbeni.
Doamne, ce bu­curoasã a fost fetita! Nu stia cum sã-i mul­tu­meas­cã omului pentru atâta bu­­nãtate. S-a dus în fugã la ma­ma ei si ia dat bã­nu­tii, dupã care i-a po­ves­tit totul, iar mama a povãtuit-o si de aceas­tã datã, iar fata i-a urmat sfatul.
Asa se face cã, de atunci, în fiecare dimineatã, când pri­mea galbenii, fata se ducea în mij­locul celorlalti copii si îm­pãr­­tea cu ei toti bãnutii. ªtia cã si ceilalti au nevoie de mi­los­tenie la fel de mult ca si ea.

„Sãrãcia sau bogãtia nu pot învinge Dragostea, dar Dragos­tea poate învinge si sãrãcia si bogãtia.“
Sfântul Ioan Gurã de Aur