16 ianuarie: Sfantul Marius din Roma

Secolul al III-lea a însemnat o perioadă de progres şi expansiune pentru Biserica creştină, din Asia Mică până în Galia şi Italia. În anul 251, Papa Corneliu a prezidat un sinod episcopal la care participau 600 de episcopi. Nu se ştie dacă în timpul împăratului Claudiu al II-lea (268-270) ar fi avut loc vreo persecuţie împotriva creştinilor, dar diferite Martirologii aşază în intervalul acesta de doi ani martiriul Sfinţilor Marius, Marta, Audifaciu, Abacus. „Passio” – „Istoria Pătimirii”, care ne relatează actele morţii lor, este redactată în secolul al VI-lea şi multe dintre cele relatate trebuie considerate legendare, iar altele, împrumut din Passio Sfântului Valentin, sfântul martir venerat la 13 februarie. Actele lor ne arată că Marius şi Marta erau soţi, iar Audifaciu şi Abacus, copiii lor. Toţi patru ar fi pornit din îndepărtata Persie, patria lor, şi ar fi venit la Roma în pelerinaj pentru a cinsti mormintele martirilor. Comunitatea creştină din oraş trecea atunci printr-o grea persecuţie. Marius, ajutat de ai săi şi de preotul Ioan, a găsit căile de a face o înmormântare demnă pentru 260 de martiri ale căror trupuri decapitate zăceau părăsite în câmp deschis, expuse intemperiilor vremii.

Surprinşi în timp ce îndeplineau această faptă nobilă, Marius şi ceilalţi au fost aduşi în faţa tribunalului şi interogaţi de către prefectul Flavian şi de guvernatorul Marcian. Aceştia au încercat prin promisiuni, şi apoi prin ameninţări, să-i determine să aducă jertfă idolilor. Acest amănunt ne face să credem că data martiriului lor trebuie stabilită în timpul împăratului Decius, care urma lui Filip Arabul în anul 249. Decius dăduse ordin ca toţi cei suspectaţi de a fi creştini să îi facă un act de adeziune la cultul păgân, închinându-se în faţa statuii împăratului sau aruncând în foc boabe de tămâie în faţa chipului unui zeu. Refuzul acestui act era pedepsit cu tăierea capului.

Marius şi însoţitorii săi au refuzat ceea ce li se cerea şi, ca urmare, au fost condamnaţi la moarte: bărbaţii au fost executaţi lângă Calea Cornelia, „sub arenario”, „la nisipărie”, iar Marta, lângă mlaştina din apropiere. Matroana Felicia i-a înmormântat „in suo praedio” – „într-o proprietate a sa”, lângă aceeaşi cale, la kilometrul al 13-lea. Biserica ridicată în cinstea lor, pe acest loc, a fost ţinta unor renumite pelerinaje în Evul Mediu. Faptul că prenumele Marius, Mario, era foarte răspândit la popoarele de origine latină a contribuit mult la răspândirea cultului Sfântului Marius.

Răspândirea numelui Marius nu este datorată Sfântului cu acelaşi nume, ci altei împrejurări. Marius e în legătură cu substantivul latin maris = bărbat, şi a fost purtat de mulţi romani, între care Caius Marius, învingător în anul 104 înainte de Cristos a lui Jugurta, regele Numidiei, de asemenea, învingător al Cimbrilor, în 101, şi duşman de moarte al dictatorului Sylla; aceasta a făcut din numele Marius un simbol al luptei împotriva asupritorilor. Pentru acest motiv, era foarte folosit în timpurile de mişcări social-politice. Dar istoria şi viaţa ne arată că, atunci când bărbăţia se dovedeşte prin uciderea semenilor, creşte fluviul de sânge şi de lacrimi al pământului; iar dimpotrivă, cei care, asemenea Sfântului Marius şi a însoţitorilor săi, înţeleg să-şi dovedească bărbăţia prin păstrarea demnităţii eterne a fiinţei Umane, renunţând, dacă e cazul, la viaţa trecătoare, aduc omenirii spor de demnitate şi de bucurie adevărată.